UPDATE Mircea Hava a fost reales vicepreşedinte al PDL
Delegaţii la Convenţia Naţională Extraordinară a PDL şi-au ales vicepreşedinţii la nivel naţional.
Mircea Hava a fost reales, după unele informaţii, cu cele mai multe voturi. El a candidat pentru una din cele 15 poziţii de vicepreşedinte împreună cu alţi 30 de fruntaşi PDL-işti.
Mircea Hava şi Ion Dumitrel au făcut parte dintre puţinii lideri din ţară care l-au susţinut pe Vasile Blaga şi la alegerile din partid de anul trecut, cu toate că s-au împotrivit primului ministru Emil Boc si ministrului dezvoltării Elena Udrea, opţiune care s-a resimţit ulterior în continuarea finanţării unor investiţii importante deja demarate.
Cum era de aşteptat, Vasile Blaga şi-a impus viziunea şi este noul preşedinte al partidului. Surprinzător este faptul că în echipa lui sunt foarte mulţi PDL-işti care au pierdut recentele alegeri locale: Gheorghe Flutur, noul secretar general – candidat unic, Sulfina Barbu, din nou vicepreşedinte, la fel si Florin Popescu sau Alin Tişe.
Dintre cei care până mai ieri ţineau aproape toate hăţurile strânse în mâini, fostul preşedinte Emil Boc, Elena Udrea, Roberta Anastase, Radu Berceanu, Adriean Videanu, Gheorghe Falcă sau Florin Popescu au hotărât să nu-şi mai depună niciun fel de candidatură pentru orice poziţie de decizie politică în PDL.
Ceilalţi vicepreşedinţi sunt George Scripcaru, Constantin Ostaficiuc, Gabriel Berca, Traian Igaş, Sever Voinescu, Anca Boagiu, Raluca Turcan, Cristian Boureanu, Radu F. Alexandru, Costică Canacheu şi Andreea Paul fără Vass – fostul consilier guvernamental renunţând probabil la ultimul nume pentru noua etapă a carierei sale politice.
UPDATE 20.50 : Ion Dumitrel a fost ales secretar general adjunct, candidând pentru una din cele 3 funcţii alături de Ioan Bălan, Bogdan Cantaragiu, Alin Augustin Popoviciu şi Cristian Daniel Florian. Ioan Bălan a ieşit din această cursă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii