Opinii - Comentarii
6 aprilie: Ziua internaţională a sportului pentru dezvoltare şi pace
Anual, pe 6 aprilie este celebrată Ziua internaţională a sportului pentru dezvoltare şi pace, arătând că sportul are puterea, în general, de a aduce schimbări la nivel social, de a ajuta la dezvoltarea comunităţilor şi de a încuraja pacea şi înţelegerea atât la nivel naţional, cât şi mondial. Ziua este, totodată, o platformă de luptă împotriva stigmatizării şi discriminării sociale, contribuind la egalitatea de gen, precum şi la
adoptarea unui comportament social sănătos.
În contextul general actual, când la data de 11 martie 2020, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat că epidemia de COVID-19 este o „pandemie”, această zi vine să încurajeze populaţia să fie activă în timp ce se confruntă cu măsurile de izolare, să încurajeze solidaritatea, spiritul comunităţii şi echipa, şi să crească conştientizarea cu privire la COVID-19, potrivit https://www.un.org/.
Îndemnul zilei este #BeActive – să fim activi şi sănătoşi şi să învingem # COVID19.
Pandemia COVID-19 se răspândeşte într-un ritm alarmant în mai multe ţări, teritorii şi regiuni ale lumii, iar măsurile de distanţare fizică şi socială devin practici obişnuite pentru a opri răspândirea bolii. Închiderea sălilor de sport, a stadioanelor şi piscinelor publice, a studiourilor de dans şi locurilor de joacă înseamnă că mulţi dintre noi nu vom mai putea participa în mod activ la activităţi sportive sau fizice individuale sau de grup şi nici să vizionăm evenimente sportive în direct.
În acest context, comunitatea sportivă globală se confruntă cu provocări serioase din cauza măsurilor impuse în nenumărate ţări din întreaga lume. Amintim aici amânarea cu mai multe luni sau chiar până anul viitor a mai multor competiţii sportive, printre cele mai importante fiind Jocurile Olimpice de vară la Tokyo din perioada 24 iulie-9 august 2020, care au fost reprogramate pentru intervalul 23 iulie-8 august 2021 şi Campionatul Mondial de Fotbal ce urma să se desfăşoare în perioada 12 iunie-12 iulie 2020 şi a fost amânat pentru perioada 11 iunie-11 iulie 2021.
Dar asta nu înseamnă că ar trebui să încetăm să fim activi din punct de vedere fizic şi nici să nu ne deconectăm de la antrenori, coechipieri, instructori, care nu numai că ne ajută să rămânem în formă fizică, ci şi activi social.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă 150 de minute de activitate fizică de intensitate moderată sau 75 de minute de activitate fizică de intensitate puternică pe săptămână sau o combinaţie între cele două. Potrivit OMS activităţile sportive se pot realiza şi fără echipament, dar şi în condiţiile unui spaţiu limitat. De asemenea, există o mulţime de instrumente online şi digitale gratuite şi accesibile, menite să încurajeze persoanele de toate vârstele şi cu diverse aptitudini să rămână active şi mobile în timp ce stau acasă.
Sportul are puterea de a schimba lumea; este un drept fundamental, un instrument puternic pentru consolidarea legăturilor sociale şi promovarea dezvoltării durabile şi a păcii, precum şi a solidarităţii şi respectului. Prin abilităţile noastre individuale unice şi puterea colectivă, putem să ne reunim şi să împărtăşim modalităţi creative de a ne îmbunătăţi sănătatea şi bunăstarea prin sport şi activitate fizică – chiar şi în limitele propriilor noastre case.
Prin urmare, de Ziua internaţională a sportului pentru dezvoltare şi pace, Organizaţia Naţiunilor Unite cere tuturor să fim activi, să rămânem sănătoşi şi să demonstrăm solidaritate în această perioadă de distanţare fizică şi socială. Acest spirit de echipă ne va ajuta pe toţi să trecem împreună peste provocările actuale.
Ca răspuns la evoluţiile globale privind pandemia COVID-19, anul acesta Ziua internaţională a sportului pentru dezvoltare şi pace se va concentra asupra beneficiilor pentru sănătate ale participării la activităţi sportive şi fizice, în special în acest moment de incertitudine şi distanţare socială.
Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, prin Rezoluţia 67/296, a declarat, la 23 august 2013, ziua de 6 aprilie drept Ziua internaţională a sportului pentru dezvoltare şi pace, ceea ce a reprezentat recunoaşterea influenţei pozitive pe care sportul o poate avea asupra progresului drepturilor omului şi asupra dezvoltării sociale şi economice, potrivit www.un.org. Iniţiativa a fost susţinută şi de Comitetul Internaţional Olimpic (CIO), în calitatea sa de Observator Permanent al ONU, întrucât Ziua internaţională a sportului pentru dezvoltare şi pace evidenţiază rolul şi contribuţia organizaţiilor sportive în programele de schimbare socială şi dezvoltare umană.
În cadrul Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, de asemenea, este recunoscut rolul sportului în ceea ce priveşte progresul social: „Sportul este, de asemenea, un factor important de dezvoltare durabilă. Recunoaştem contribuţia din ce în ce mai mare a sportului la realizarea dezvoltării şi a păcii, în promovarea toleranţei şi respectului, la contribuţiile pe care le aduce la procesul de împuternicire a femeilor şi tinerilor, indivizilor şi comunităţilor, precum şi faţă de obiectivele privind sănătatea, educaţia şi incluziunea socială”.
Pentru sistemul ONU, inclusiv pentru UNESCO, sportul şi jocul sunt drepturi ale omului care trebuie respectate şi aplicate la nivel mondial. De asemenea, sportul este o activitate fizică din ce în ce mai recunoscută şi este folosită ca un instrument cu costuri reduse şi cu un impact ridicat în eforturile de dezvoltare umanitară şi de consolidare a păcii, nu numai de sistemul ONU, ci şi de organizaţiile neguvernamentale, guverne, federaţiile sportive, forţele armate şi mass-media.
Sursa: agerpres.ro
Opinii - Comentarii
1 IUNIE, prima zi de vară în calendar: Ce nu e bine să faci în luna lui CIREȘAR. Tradiții și obiceiuri
1 IUNIE, prima zi de vară în calendar: Ce nu e bine să faci în luna lui Cireșar. Tradiții și obiceiuri
Numită în tradiţia populară „Cireşar” sau „Cireşel”, în această lună ne bucurăm de aroma şi dulceaţa acestor fructe, care, potrivit soiurilor cultivate la noi, au două perioade de coacere, prima la începutul lunii, iar a doua după jumătatea lunii până spre sfârşitul acesteia.
Denumirea derivă din latinescul „junius”, dar se presupune că s-ar putea trage din „juniores”, care înseamnă „tineret”, această lună fiind menită să sărbătorească populaţia tânără, în epoca romană. Poetul Ovidiu a dat şi explicaţia: zeiţa Iuno (Iunona sau Junona) a revendicat această lună. Iuno era soţia lui Jupiter, iar romanii o considerau zeiţa protectoare a femeilor. Denumirile şi simbolurile lunilor s-au schimbat în timp, unele chiar la cererea Bisericii.
Citește și: MESAJE frumoase, FELICITĂRI și URĂRI de La mulți ani pentru copii de ziua copilului din partea părinților, bunicilor • Mesaje de 1 iunie
Tradiții și superstiții în luna iunie
Luna iunie provine și de la zeița “Iuno”, care este protectoarea femeilor căsătorite. De aceea, se spune că luna lui Cireșar este favorabilă nunților, pentru că în această perioadă se vor lega cele mai trainice căsnicii.
Aceste patru săptămâni sunt înconjurate de o serie de superstiții despre vreme și productivitatea anului agricol. Astfel, dacă tună și fulgeră mult în luna iunie, atunci vara va fi noroasă.
Dacă în iunie va fi ploios, atunci, la iarnă, ne vom bucura de belșug. Dacă vântul de la miazănoapte va bate în luna lui iunie, atunci grâul va avea roade bogate.
Pe lângă superstiții, luna iunie este înconjurată și de multe obiceiuri, cele mai multe în data de 24 și 29 ale lunii, când se sărbătorește Drăgaica, respectiv Sânpetrul de Vară.
Din bătrâni se spune că la Sânpetru de Vară (Sfântul Petru) apar licuricii. Aceştia reprezintă scântei care se formează pentru că sfântul plesneşte din bici. Se spune că acei licurici sunt trimişi de Sfântul Petru pentru a-i ghida pe oamenii rătăciţi în pădure.
În a doua jumătate a lunii, credincioșii creștini țin Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, și pomenesc și Sfinții Recoltelor. Vara începe de ziua lui Onofrei, pe 12 ale lunii, adică ziua Sfântului Onufrie.
Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul şi Sînzienele
În data de 24 iunie, creştinii ortodocşi şi catolicii prăznuiesc naşterea Sfântului Ioan Botezătorul. Acestui praznic i se suprapune o sărbătoare câmpenească, consacrată zânelor bune, cunoscută în popor sub numele de Sânziene sau Drăgaica. Sărbătoarea marchează începutul verii, pentru că în jurul datei de 21 iunie este solstiţiul de vară sau vară astronomică.
Potrivit mitologiei populare, Sânzienele sunt zeiţe ori zâne virgine, de o frumuseţe sclipitoare, care trăiesc ascunse de ochiul omenesc în desişurile nepătrunse ale pădurilor şi se fac simţite de pământeni doar în noaptea de 23 spre 24 iunie, odată cu deschiderea cerurilor, când încep a umbla pe pământ sau a pluti prin aer, sărbătorind miezul verii prin dansuri şi cântece atât pe câmpuri, cât şi în poiene. După unele legende, Sânzienele se prind în horă dezbrăcate în mijlocul pădurilor, iar oamenii care, curioşi din fire, îndrăznesc să tragă cu ochiul către ele, sunt blestemaţi să rămână muţi sau damblagiţi.
În data de 29 iunie, Biserica îi prăznuieşte pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. În calendarul popular, ziua de 29 iunie poartă numele de Sânpetru de vară (sau sărbătoarea lupilor) şi marchează miezul verii agrare şi perioada secerişului. Acum se “calc” ceapa şi usturoiul.
“Fiind cel mai cunoscut sfânt din calendarul popular, Sân Petru de Vară e sărbătorit prin trei zile de post şi abţinere de la munca fizică, corespunzătoare a trei mari calităţi, ce-i sunt recunoscute: în trecut umbla cu Dumnezeu pe Pământ, ambii fiind deghizaţi în oameni simpli, nevoiaşi, care îi vindecau pe credincioşi de diferite boli; pe de altă parte Sân Petru este considerat patronul lupilor, având puterea să le încleşteze gura timp de 40 de zile pentru a-i proteja, astfel, pe bunii creştini; nu în ultimul rând, Sân Petru este apreciat şi ca un stăpân al grindinii, deoarece trei zile a fiert piatra în cer, mărunţind-o şi albind-o, ca să nu fie distruse în totalitate recoltele oamenilor”, spune cunoscutul etnolog mehedinţean Isidor Chicet (Publicaţia „Răstimp” – revistă de cultură şi tradiţie populară a judeţului Mehedinţi).
Rusaliile. Obiceiuri tradiţii şi superstiţii de Rusalii
Pogorârea Duhului Sfânt sau Rusaliile este sărbătoarea creștină care comemorează pogorârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Hristos. Rusaliile se celebrează în fiecare an la 50 de zile după Paşte.
Există credinţa că cine nu va respecta sărbătoarea Rusaliilor va avea de-a face cu Ielele, spirite malefice, şi se va îmbolnăvi de boala cunoscută sub denumirea populară de “luat din Rusalii”.
În mediul rural, credincioşii duc la biserică, în ziua de Rusalii, crenguțe de tei și nuc, pentru a fi sfințite. Cu aceste ramuri sfințite se împodobesc mormintele, dar şi casele și icoanele, deoarece se zice că au puterea de a alunga spiritele rele.
În anumite zone ale ţării, oamenii obișnuiesc să poarte cu ei leuştean, usturoi sau pelin, pentru a nu fi “luați din Rusalii” sau pociți de Iele.
În Oltenia, de Rusalii, se practică Dansul Călușarilor, un dans considerat vindecător, care aduce sănătate și noroc. Cete de câte 7-8 tineri merg din casă în casă în a doua zi de Rusalii pentru a alunga spiritele malefice. Oamenii îi întâmpină cu frunze de nuc, pelin, usturoi, apă și sare.
În Ardeal, are loc “Împănatul boului”, o procesiune ce se desfășoară pe ulițele satului, personajul principal fiind un bou împodobit cu flori. Când alaiul ajunge în fața bisericii, preotul îl sfinţeşte, apoi le dă de băut participanților. Apoi, boul va fi eliberat, iar o tânără trebuie să-l stăpânească și să ocolească o masă de trei ori. Există credinţa că acea fată se va căsători în anul ce urmează.
Un alt obicei din Ardeal este “udatul nevestelor” cu apă, pentru ca acestea să rămână sănătoase și frumoase în tot restul anului.
În cele două zile de Rusalii, nu este bine să munceşti deloc, pentru că Ielele te pot prinde și pedepsi, deoarece nu le cinsteşti ziua. De asemenea, nu se intră în vie, nu se merge prin locuri pustii, pe lângă păduri sau pe lângă fântâni pentru a evita pericolul de a întâlni spirite rele.
Opinii - Comentarii
Mesaje de 1 Iunie, Ziua Copilului 2023. Ce SMS-uri, felicitări, urări le poţi trimite celor pe care îi consideri copii
Mesaje de 1 iunie, Ziua Copilului 2023 • Sms -uri de 1 Iunie. Urări si felicitări de 1 iunie • Cele mai frumoase mesaje de ”la mulți ani” de ziua copilului meu • Mesaje de la bunici pentru nepoți.
1 Iunie este cel mai bun prilej de a sărbători copilăria şi copiii, de a le oferi iubirea şi aprecierea noastră. Aceasta zi este de obicei sărbătorita cu petreceri, diverse spectacole dedicate copiilor sau cu reuniuni în aer liber ale familiilor, toate acestea dedicate micuţilor. Pentru a aduce zâmbetul pe buzele celor dragi pe care îi consideri copii, trimite-le un mesaj, un SMS, o felicitare, din cele de mai jos.
Mesaje de 1 iunie
Copilăria, mai întotdeauna trezeşte în sufletul nostru un sentiment de melancolie, este vârsta la care mugurul omenesc de-abia se deschide la viaţa şi visează gingaş. Copiii, atât de uşor de iubit! Un zâmbet curat şi strălucitor, manuţe pline de iubire!
1 Iunie este ziua ta si a tuturor copiilor. Sa fiţi sănătoşi şi mereu cu zâmbetul pe buze. Sa va bucuraţi şi sa creşteţi frumos. La mulţi ani!
Copilăria e cadoul pe care ni-l dă viaţa. Sa ne bucuram de ea. La mulţi ani tuturor copiilor!
Copilăria e vârsta la care cea mai profunda bucurie poate fi un zâmbet curat. Copilăria e o lume aparte, plina de lumina si armonie. Să vă bucuraţi de ea, dragi copii! La multi ani de 1 Iunie!
Din suflet, pentru toţi copiii lumii, azi va dorim doar bucurii. La mulţi ani!
Dragi copii, sa păstraţi întotdeauna copilăria în suflet, ca o raza de lumina, si viaţa voastră va fi mult mai frumoasa. La mulţi ani!
La mulţi ani de Ziua Copilului! Sa te bucuri de toate minunile acestei lumi!
La mulţi ani tuturor copiilor si de asemenea tuturor parintilor! Sa va bucurati de copiii vostri sănătoşi!
La Mulţi Ani! Sa creşti mare, sănătos si fericit alaturi de parintii tai, care te iubesc foarte mult!
La Mulţi Ani! Ziua in care ai intrat in viaţa noastră a fost cea mai frumoasa! Te imbratisam cu mult drag! Toate visele sa ti se îndeplineasca!
La mulţi ani, copii! Este 1 Iunie! Este ziua voastra! Multa sanatate si multe bucurii. Sa cresteti cu zâmbetul pe buze si viaţa voastră sa fie asemeni unui cer senin.
La Mulţi ani, copil frumos si bun! Sa ai o viaţa plina de bucurii, norocul sa te insoteasca si toate visele sa ti se îndeplinească!
Copilaria-i un zambet, un vis, e veselie, E pasarea ce-aluneca-n zare, Si-un gand pribeag de-o vesnicie. Copilaria-i o suava floare.
De-i senin sau nor afara, De e zi sau de e seara, Nu uita sa-ti amintesti, De frumoasele povesti, Eu va spun ca nu e greu, Si copil ramai mereu.
Doresc ca viata sa aiba pentru tine numai bucurii, iar norocul sa-ti fie prieten nedespartit.
E primul si cel din urma cuvant. E tesuta-n aur si-n margaritate. Copilaria-i o adiere de vant.
Invata sa-ti traiesti copilaria, Caci ea se duce-asa rapid, De n-ai sa poti sa zici c-a fost frumoasa, Cand s-a pierdut in infinit.
Sa-ti pastrezi zambetul cald, sufletul pur si lumina in priviri ca in prima zi cand ai vazut chipul mamei. La multi ani copil frumos!
Veverita sprinteoara, da de veste iar in tara, Ca-n poiana cu izvoare, azi e zi de sarbatoare, Flori, gandaci si licurici, pasarele si pitici, Toti s-au pregatit de zor
Mesaje de ziua copilului • Urări de 1 iunie • Felicitări de 1 iunie
Viata este o flacara ce se stinge intotdeauna, dar recapata scantei de cate ori se naste un copil.
Păstrează pentru totdeauna in suflet copilul din tine; astfel, nu va fi niciodata prea tarziu sa ai parte de o copilărie fericita. La multi ani!
Pentru cea mai mare minune a vieţii mele, pentru puiuţul care mi-a adus nespuse bucurii, pentru fiecare zâmbet si fiecare îmbrăţişare îţi mulţumesc. La mulţi ani de Ziua Copilului!
Sa ai mereu sufletul pur, zâmbetul gingas si viaţa fără griji asemenea unui copil. Scoate-ti azi la iveala gingăşia din tine! La mulţi ani!
Sa ai parte în fiecare zi de bucuria şi mândria pe care le-am simţit in ziua in care te-am adus pe lume. La mulţi ani!
Sa-ti păstrezi meu zâmbetul cald, sufletul pur si lumina din privire. La multi ani copile drag!
Sunt mandra ca eşti copilul meu, mi-ai luminat sufletul si viata din prima clipa in care te-am vazut. La multi ani, puiuţul meu drag!
Un copil e cea mai mare bogatie a unui om. Nu e miracol mare mare si bucurie mai frumoasa decat aceea de a avea un copil. Pentru toti copiii lumii, La multi ani de 1 Iunie!
Viata noastra ar fi pustie fara tine, intunecata fara lumina din ochii tai, trista fara zambetul tau, iar soarele si luna nu ar mai straluci la fel fara tine. La multi ani!
Aşa eram eu la vârsta cea fericita si asa cred ca au fost toti copiii, de cand ii lumea si pamantul, măcar sa zică cine ce-a zice.
Sa nu uiţi niciodată de leapşa, de de-a v-aţi ascunselea ori de omul negru, de coatele julite si hainele vesnic murdare. Sa nu uiti de tine…
Cea mai mare bucurie a unui copil este aceea de a se juca. Si ce bucurie imensa! Asa ca nu uita sa te joci si sa le aminteşti si altora sa facă asta!
Unde parchez, unde lucrez, când ne intâlnim, de ce ai intarziat, cand e gata, penalizare, sunt obosit. Desigur, tu nu inţelegi nimic din toate astea pentru ca ai stiut sa te detasezi de lumea celor mari si sa păstrezi seninătatea copilăriei în viaţa ta.
1 Iunie este ziua ta. Eu ti-am dat viata, dar tu mi-ai dat mult mai mult. Desi ai crescut, mereu vei fi copilul meu drag. La Multi Ani si te iubesc mult!
La Mulţi Ani! Sa ai parte in fiecare zi de bucuria si mandria pe care le-am simtit eu in ziua in care te-am adus pe lume.
La Mulţi ani, copil frumos si bun! Sa ai o viata plina de bucurii, norocul sa te insoteasca, iar ghinionul sa te ocolească! Toate visele sa ti se indeplineasca!
Astăzi nu este o zi oarecare. Este ziua in care tu, copilul meu drag si scump, mi-a schimbat viata pentru totdeauna, 1 iunie, ziua in care te-ai nascut tu. La Multi Ani!
La Mulţi Ani! Ziua in care ai intrat in viata noastra a fost cea mai frumoasa! Te imbratisam cu mult drag!
La Mulţi Ani! Sa creşti mare, sănatos si fericit alaturi de parintii tai, care te iubesc foarte mult!
In afara de asta nu uitaţi, copilul este bogăţia omului sărac!
La mulţi ani tuturor copiilor si de asemenea tuturor părintilor! Sa va bucurati de copiii voştri sănătoşi!
Mesaje de la mulți ani pentru copii din partea părinților, bunicilor, colegilor de clasă
-Astăzi, s-a ivit soarele de după nori și au cântat păsările melodii lor vesele pentru a vesti că tu ai zi de naștere! Te așteaptă un drum lung și dificil în viață, dar cel mai important e să crezi în tine și să știi că vei reuși, pentru că noi, părinții și prietenii tăi vom fi mereu alături!
-Privește spre cer! Fiecare stea reprezintă un copil. A ta este cea mai strălucitoare și frumoasă dintre toate, pentru că astăzi este ziua ta de naștere. Fie ca viața să-ți fie încălzită de lumina ei magică, strălucirea ei să-ți călăuzească calea, iar măreția stelei să îndepărteze toată tristețea. La mulți ani!
-Copil dulce, chiar dacă încă ești micuț, îți doresc să crești frumos, sănătos, inteligent, fericit, să-i bucuri pe mama și tata și întreaga lume. Să ai o copilărie frumoasă ca în povești, prieteni devotați, emoții plăcute și multe surpize care să-ți îndeplinească toate capriciile tale nevinovate.
Mesaje Scurte Pentru Copii
Un cuvânt plăcut adresat copilului de ziua de naștere îl va înveseli, iar dorințele sincere îl vor inspira și îi vor da încredere în sine. De aceea, nu ezitați să citiți aceste mesaje scurte pentru copii pentru o formulare cât mai potrivită.
-Copilul meu, azi ai o sărbătoare – ziua de naștere! Familia ta este mândră de tine, tu ești un soare frumos pentru noi. Cel mai dorit, drag și scump. Acum viața noastră nu este în zadar.
-Dragostea noastră micuță, te felicităm! Ești copilul pe care ni l-am dorit mereu. Ești cea mai bună! Crește cuminte și sănătoasă, sub ocrotirea Maicii Domnului!
-Felicitări, la mulți ani! Îți doresc fericire, bucurie! Să ai mulți prieteni, pentru a-ți face viața mai distractivă. Îți doresc zâmbete ca să alunge tristețea. Și soarele mereu să strălucească pentru tine. Faptul că te-ai născut – deja e o sărbătoare!
-Dragul nostru, vom fi mereu alături de tine! Împreună vom trece peste toate greutățile. Suntem foarte fericiți că ne-ai ales pe noi ca părinți. La mulți ani!
-Puiule, ai mai crescut cu încă un an! Ai devenit nu doar mai în vârstă, dar și mai inteligent, mai dulce și mai frumos. Ești cea mai scumpă priveliște din ochii noștri. La mulți ani!
-Ca o prințesă, fii frumoasă și fericită! Mănâncă terci ca să crești, dar nu doar în corp, ci și în minte, suflet și faptă! Ești bucuria noastră!
-Crește sănătos și fericit, iubitule copil! Ia de la tata mintea și tăria, de la mama frumusețea și ingeniozitatea, iar de la bunici – înțelepciunea și răbdarea! Crește spre bucuria tuturor. La mulți ani!
-Felicitări! Ești sufletul nostru! Să crești inteligent, puternic, de succes și să ne aduci tuturor bucurie!
-Te iubim, copile! Fii amabil, inteligent, puternic și nu uita de poveștile copilăriei!
Mesaje de 1 iunie • Urări de 1 iunie • Felicitări de 1 iunie
-La mulți ani! Ura! Toată lumea îți aduce azi cadouri și flori. Să ai o zi cât mai fermecătoare și mai distractivă! Ești bucuria și grija noastră.
-Ziua ta de naștere este pentru a-ți spune: te vom lăsa să mergi pe drum singur, păzindu-te din spate. Vom crede în tine mereu și te vom aștepta întotdeauna. Pentru că te iubim!
-Micuțul nostru, vrem ca dorințele tale să se împlinească, să-ți găsești fericirea și pe calea vieții tale să nu plouă!
-La mulți ani! Ești cel mai scump din lume! Împreună cu tata îți dorim împlinirea viselor, multe jucării de pluș, multe mingi și dulciuri! Te iubim cel mai mult!
-La mulți ani, puiule! Crește și înflorește! În viață, îți dorim bucurie și fericire! Să ai tot ce poftești!
-Ziua de naștere este cea mai bună sărbătoare. Felicitări, odorașule! Fie ca visele tale să devină realitate – pentru asta te-ai născut!
-De ziua ta, băiatul meu, îți doresc întregul pământ – păduri, mări și oceane, țări exotice și insule nepopulate. Vreau să cucerești munții, dar oriunde nu te-ai duce, să nu uiți că acasă te așteaptă părinții tăi iubitori.
-A trecut încă un an și din nou vin oaspeții cu darurile mult așteptate. Îți dorim zâmbete și fericire, râsete și bucurie, prieteni credincioși și o cale directă, munți de ciocolată și toate celelalte dulciuri îți dorim să le găsești!
-Iepuras, la multi ani! Ai crescut foarte mare și vreau ca totul să fie bine la tine. Să ai mulți prieteni, multe jocuri, multe râsete. Glorie și succes în sportul pe care îl practici. Și multe urări de bine! Să știi că efortul tău te va ajuta în viață!
-La mulți ani! Ai devenit mai inteligent cu încă un an! Ai început să sari în sus, ai început să fugi departe. Te uiți cu atenție și îți cauți jucăriile. Ai început să mănânci mai bine, deci – ai crescut mare! Azi este sărbătoarea ta – la mulți ani, puiul meu!
-Azi e o zi minunată, mult așteptată – e ziua ta! Să porți în inimă numai bucurie și să ai în casă mai multă distracție. La mulți ani, fetiță dulce!
Opinii - Comentarii
MESAJE, FELICITĂRI și URĂRI de La mulți ani pentru copii
MESAJE frumoase, FELICITĂRI și URĂRI de La mulți ani pentru copii de ziua copilului din partea părinților, bunicilor • Mesaje de 1 iunie
Copiii ocupă cel mai important loc în viața părinților, iar zilele de naștere a micuților sunt considerate cele mai semnificative sărbători ale anului.
Desigur, cu această ocazie specială, veți acorda o atenție deosebită pregătirilor de sărbătoare, dar nu uitați și de mesajele de la mulți ani frumoase, care vor completa surpinzător scenariul zilei de naștere. Până la urmă, puii voștri își așteaptă sărbătoarea personală un an întreg!
Fie că aveți un pici de 1 an, unul care merge deja la școală sau un adolescent de 17 ani, ziarulunirea.ro vă pune la dispoziție cele mai frumoase mesaje de la mulți ani pentru copii care o să vă ajute, cu siguranță, în organizarea unei sărbători minunate!
Mesaje de la mulți ani pentru copii din partea părinților, bunicilor, colegilor de clasă
-Astăzi, s-a ivit soarele de după nori și au cântat păsările melodii lor vesele pentru a vesti că tu ai zi de naștere! Te așteaptă un drum lung și dificil în viață, dar cel mai important e să crezi în tine și să știi că vei reuși, pentru că noi, părinții și prietenii tăi vom fi mereu alături!
-Privește spre cer! Fiecare stea reprezintă un copil. A ta este cea mai strălucitoare și frumoasă dintre toate, pentru că astăzi este ziua ta de naștere. Fie ca viața să-ți fie încălzită de lumina ei magică, strălucirea ei să-ți călăuzească calea, iar măreția stelei să îndepărteze toată tristețea. La mulți ani!
-Copil dulce, chiar dacă încă ești micuț, îți doresc să crești frumos, sănătos, inteligent, fericit, să-i bucuri pe mama și tata și întreaga lume. Să ai o copilărie frumoasă ca în povești, prieteni devotați, emoții plăcute și multe surpize care să-ți îndeplinească toate capriciile tale nevinovate.
-La mulți ani, pui de om! Îți doresc succes la școală, să înveți bine, astfel încât părinții tăi să fie mândri de tine. Să-I asculți și să-i respecți, să nu-i jignești, pentru că părinții te iubesc foarte mult!
-Draga noastră copilă! Îți dorim îndeplinirea tuturor dorințelor, iar mama și tata te vor ajuta în asta. Fii amabilă cu lumea din jurul tău. Să știi doar de problemele pe care mama și tata le pot rezolva în cinci minute. La mulți ani!
-Scumpul nostru copil! Pentru tine, totul este abia la început. Fie ca îngerul tău păzitor să-ți păstreze iubirea și credința. Să ai rezultate remarcabile și să ne bucuri pe noi și pe profesori. Să faci bine și să devii o persoană demnă. Să crești deștept, educat și amabil! Ești viitorul nostru!
Mesaje Scurte Pentru Copii
Un cuvânt plăcut adresat copilului de ziua de naștere îl va înveseli, iar dorințele sincere îl vor inspira și îi vor da încredere în sine. De aceea, nu ezitați să citiți aceste mesaje scurte pentru copii pentru o formulare cât mai potrivită.
-Copilul meu, azi ai o sărbătoare – ziua de naștere! Familia ta este mândră de tine, tu ești un soare frumos pentru noi. Cel mai dorit, drag și scump. Acum viața noastră nu este în zadar.
-Dragostea noastră micuță, te felicităm! Ești copilul pe care ni l-am dorit mereu. Ești cea mai bună! Crește cuminte și sănătoasă, sub ocrotirea Maicii Domnului!
-Felicitări, la mulți ani! Îți doresc fericire, bucurie! Să ai mulți prieteni, pentru a-ți face viața mai distractivă. Îți doresc zâmbete ca să alunge tristețea. Și soarele mereu să strălucească pentru tine. Faptul că te-ai născut – deja e o sărbătoare!
-Dragul nostru, vom fi mereu alături de tine! Împreună vom trece peste toate greutățile. Suntem foarte fericiți că ne-ai ales pe noi ca părinți. La mulți ani!
-Puiule, ai mai crescut cu încă un an! Ai devenit nu doar mai în vârstă, dar și mai inteligent, mai dulce și mai frumos. Ești cea mai scumpă priveliște din ochii noștri. La mulți ani!
-Ca o prințesă, fii frumoasă și fericită! Mănâncă terci ca să crești, dar nu doar în corp, ci și în minte, suflet și faptă! Ești bucuria noastră!
-Crește sănătos și fericit, iubitule copil! Ia de la tata mintea și tăria, de la mama frumusețea și ingeniozitatea, iar de la bunici – înțelepciunea și răbdarea! Crește spre bucuria tuturor. La mulți ani!
-Felicitări! Ești sufletul nostru! Să crești inteligent, puternic, de succes și să ne aduci tuturor bucurie!
-Te iubim, copile! Fii amabil, inteligent, puternic și nu uita de poveștile copilăriei!
-La mulți ani! Ura! Toată lumea îți aduce azi cadouri și flori. Să ai o zi cât mai fermecătoare și mai distractivă! Ești bucuria și grija noastră.
-Ziua ta de naștere este pentru a-ți spune: te vom lăsa să mergi pe drum singur, păzindu-te din spate. Vom crede în tine mereu și te vom aștepta întotdeauna. Pentru că te iubim!
-Micuțul nostru, vrem ca dorințele tale să se împlinească, să-ți găsești fericirea și pe calea vieții tale să nu plouă!
-La mulți ani! Ești cel mai scump din lume! Împreună cu tata îți dorim împlinirea viselor, multe jucării de pluș, multe mingi și dulciuri! Te iubim cel mai mult!
-La mulți ani, puiule! Crește și înflorește! În viață, îți dorim bucurie și fericire! Să ai tot ce poftești!
-Ziua de naștere este cea mai bună sărbătoare. Felicitări, odorașule! Fie ca visele tale să devină realitate – pentru asta te-ai născut!
-De ziua ta, băiatul meu, îți doresc întregul pământ – păduri, mări și oceane, țări exotice și insule nepopulate. Vreau să cucerești munții, dar oriunde nu te-ai duce, să nu uiți că acasă te așteaptă părinții tăi iubitori.
-A trecut încă un an și din nou vin oaspeții cu darurile mult așteptate. Îți dorim zâmbete și fericire, râsete și bucurie, prieteni credincioși și o cale directă, munți de ciocolată și toate celelalte dulciuri îți dorim să le găsești!
-Iepuras, la multi ani! Ai crescut foarte mare și vreau ca totul să fie bine la tine. Să ai mulți prieteni, multe jocuri, multe râsete. Glorie și succes în sportul pe care îl practici. Și multe urări de bine! Să știi că efortul tău te va ajuta în viață!
-La mulți ani! Ai devenit mai inteligent cu încă un an! Ai început să sari în sus, ai început să fugi departe. Te uiți cu atenție și îți cauți jucăriile. Ai început să mănânci mai bine, deci – ai crescut mare! Azi este sărbătoarea ta – la mulți ani, puiul meu!
-Azi e o zi minunată, mult așteptată – e ziua ta! Să porți în inimă numai bucurie și să ai în casă mai multă distracție. La mulți ani, fetiță dulce!
Mesaje de la mulți ani pentru fiică, fiu, nepoți de 1 an
Distracția, cadourile și tortul – toate acestea sunt, desigur, atributele integrante ale primei onomastici, dar totuși fără felicitări este dificil de imaginat o sărbătoare. Așadar, v-am pregătit aceste mesaje de la mulți ani pentru fiică, fiu, nepoți de 1 an pentru inspirație.
-Acum un an a apărut o comoară în casa noastră, gălăgioasă, mică, dar atât de scumpă și iubită. Vreau să-i doresc bebelușului nostru să fie mereu înconjurat de dragoste, să înceapă cu realizările mici în viață, de exemplu primii pași, să aducă numai zâmbete vesele și să aibă o energie nesfârșită pentru a putea cunoaște această lume atât de mare și interesantă.
-Felicitări cu prima aniversare! Să crească copilul sănătos și fericit, iar lumea pe care o descoperă acum să nu-l dezamăgească niciodată!
-Felicitări, soare drăguț, cu primul tău anișor, cu prima ta zi semnificativă! Îți doresc să mergi pe drumurile cu noroc, să crești un copil sănătos, iubit, bun și fericit. Tu ești cea mai mare bucurie pentru întreaga familie!
-Scump auraș, te felicit cu primul an de viață! În această zi frumoasă, îți doresc să nu crești capricios, ci dornic de a învăța lucruri noi, ca să devii din ce în ce mai independent. Îi felicit și pe părinții tăi cu raza de bucurie care astăzi împlinește un an. Le doresc nopți liniștite, motive de mândrie și să se bucure cu adevărat de micile tale victorii.
-Felicitări cu prima zi de naștere! Astăzi ai deja 1 an! Îți doresc o copilărie fără griji, multe cuvinte frumoase, prieteni buni, o mulțime de bomboane, înghețată și jucării. Bucură-te zilnic de fiecare zâmbet al mamei și fă pași încrezători spre tata. La mulți ani, scumpete!
-Felicitări comorii tale mici cu primul an de viață, care a devenit pentru el primul pas în această lume! Vă doresc, dragi părinți, fericire și răbdare în creșterea copilului, să-i dea Domnul un destin minunat!
-Cât de repede a trecut acest an și iată că a sosit și prima ta zi de naștere! Îți doresc să crești un copil sănătos, curios, bun și fericit!
-Felicitări puștiului cu primul său an de viață. Să crească sănătos și inteligent ca să-i bucure pe părinți. Să zâmbească mai des, să plângă mai rar, să rămână mereu entuziasmat și mulțumit de tot ce există în această lume, să învețe lucruri noi și să fie cel mai bun copil din lume.
-Un eveniment splendid – primul anișor! Felicitări, iepuraș. Îți doresc o mulțime de lucruri noi, interesante, amuzante, fascinante, impresionante și frumoase din această lume. Crește, cucerește noi înălțimi, bucură-i pe mama și tata, joacă-te cu bunicii, distrează-te, dansează și cântă, visează și fii un copil fericit!
-Azi este prima ta aniversare, dar să știi că încă multe momente magice te așteaptă pe parcurs. Îți dorim o cale unde să întâlnești doar bunătatea, iar norocul să te țină de mână.
-Cât de repede ai crescut, îngerașul meu. Parcă nu demult ți-am cerșit primul zâmbet. Îți dorim să ai o dezvoltare armonioasă, un munte de bomboane și să râzi azi cel mai tare, fiind înconjurat de cei mai dragi.
-Scutecele degrabă vor fi date uitării, iar “bebeluș” nu te mai pot numi. Crești și ne bucuri sufletul! Îți dorim să fii un copil curajos și să nu ai timp de plictiseală!
-Ascultă părinții, dormi și mănâncă bine. Alte griji la această vârstă n-ar trebui să le ai!
-Timpul se scurge și tu crești atât de repede, devii mai mare și mai independent. Ți-aș da toate stelele de pe cer ca să-ți poarte noroc!
-E prima ta aniversare, copilă energică! Vrem ca frumoasa ta copilărie să trăiască mereu în inimă. Deja știi atât de multe și încă te mai așteaptă sute de descoperiri!
-Copilaș scump și drăgălaș! Fii la fel ca tata – puternică, bună și îndrăzneață, și ca mama – blândă și delicată. Lumea să fie bună cu tine, iar fericirea să te însoțească mereu.
-Îngerașule! Bucură-te de momentele dulci ale vieții, fugi, sari, joacă-te cu prietenii, mănâncă ciocolate și crește sănătos!
-Îi dorim micului prinț să devină un rege, să aibă un castel privat cu multe etaje și să-și găsească regina frumoasă!
-La mulți ani, prințesa noastră! Fie ca lumea să strălucească ca soarele pentru tine, aducând daruri, bucurie și prieteni adevărați, cu care distracțiile vor fi de neuitat! Fiecare zi să fie în culorile curcubeului!
-Draga noastră, nu te grăbi să crești! Când ai apărut în viața noastră, am vrut să îmbrățișez întreaga lume! Ești suflețelul nostru frumos! Nu știu la ce ai visat în acest an, dar deja poți să te gândești la următorul vis, până la împlinirea a doi anișori, când vei putea sufla lumânările de pe tort! Noi te iubim și te asigurăm că îți vom îndeplini toate capriciile de prințesă!
Mesaje de la mulți ani pentru copilul de 3 ani
Porniți imaginația și veniți cu ceva special și plăcut pentru eroul ocaziei, de exemplu cu unul din aceste mesaje de la mulți ani pentru copilul de 3 ani. Micul omagiat vă va mulțumi cu un zâmbet sincer și cu ochii strălucitori!
-Soarele nostru mic și zâmbitor, să ai o zi de naștere fericită! Ai deja 3 ani. Ești bucuria și fericirea noastră. Îți dorim multă energie ca să cunoști această lume fascinantă și să descoperi în fiecare zi lucruri noi. Te iubim foarte mult! Te îmbrățișăm!
-Copil minunat, astăzi faci 3 ani! La mulți ani! Îți urez impresii vii și noi descoperiri, fiecare zi să fie mai uimitoare decât precendenta, iar zâmbetul și bucuria să fie prietenii tăi!
-Astăzi copilul vostru împlinește 3 ani. Fie ca copilăria să-i fie cea mai interesantă și fericită. Jucăriile să nu se rupă, bomboanele să nu se termine, desenele animate să nu se oprească, iar părinții să nu se certe. Să aibă parte numai de minuni!
-Cu ziua ta de naștere, floricica mea mică. Ai deja 3 ani și poți alerga sigur în întâmpinarea viselor tale. De când ai apărut, lumea a devenit mai frumoasă, mai luminoasă, mai bună. Ești un omuleț atât de sincer și vesel. Vreau să-ți urez ca fiecare zi să fie plină de zâmbete, noi aventuri și bucurie.
-Draga mea, azi împlinești 3 anișori. Îmi doresc să explorăm împreună această lume minunată! Zâmbește des, fii un copil ascultător, iar noi, părinții tăi, te vom crește în dragoste și armonie!
-Felicitări, iepurașul nostru! Au trecut 3 ani de când am fost binecuvântați și îngerii ne-au adus fericirea în casă. Să-ți fie viața întotdeauna veselă, fără griji și interesantă. Crește și încălzește-ne inimile cu zâmbetul tău sincer.
-Felicitări cu această dată magică, cu aniversarea de 3 anișori! Îți doresc zile pline cu dulciuri, interesante și vesele, curioase și fericite. Pictează această lume cu visele tale colorate!
-Scumpete mică, fie ca bucuria să nu se termine niciodată pentru tine, să te înconjoare prieteni adevărați, iar familia să-ți fie fericită! Astăzi e ziua ta de naștere și tot ce trebuie să faci e să despachetezi cadourile și să fii veselă!
-Micuțul meu! Să te bucuri de copilărie, să-ți rămână sufletul curat, să nu grăbești viața, să primești multe cadouri drăguțe și toată lumea să-ți zâmbească – iată ce-ți doresc eu de ziua ta!
-Îți doresc să fii sprijinit de adevărații tăi prieteni de-a lungul vieții, să fii încrezut în înțelegerea și susținerea părinților, iar pe drum mereu să te însoțească razele soarelui, astfel încât să zâmbești necontenit.
-La mulți ani, iubitul meu copil! Fie ca totul să fie așa cum îți dorești, iar soarele să strălucească mereu pe strada ta, astfel încât să poți alerga, să te poți plimba și distra cu prietenii! Fii sănătos și vesel!
-Micul nostru inventator! Felicitări! Cât mai multe aventuri distractive și un drum larg în viață!
-Ești mândria părinților și îți dorim o sărbătoare minunată! Fie ca povestea vieții să-ți umple zilele cu scene frumoase: zânele care îți împlinesc dorințele, prinții care te iubesc și castelele în care ești cea mai fericită!
-La mulți ani celui mai bun băiat! Fie ca mereu să ai noroc și să fii în bună dispoziție! Tot ceea ce vrei și la ce visezi să se realizeze, să crești într-o lume plină de culoare, unde domină bunătatea!
-O viață fără griji și fără probleme îți doresc, exact ca-n desenele animate! Fii activ și fă-ți prieteni, pentru că viața cu ei, cu siguranță, este mult mai distractivă!
-Îi dorim omagiatei ca toate fetele din ogradă să dorească să fie prietenele ei, iar toți părinții să-i invidieze pe mama și tata cu un așa copil dulce!
-Dragul nostru, astăzi vei sufla lumânările de pe tortul tău aniversar, iar noi ne vom aminti de primele tale realizări: primul cuvânt, primii pantaloni rupți, primul joc, desenul animat preferat, prima zi de grădiniță și multe altele. Ne dorim ca lumânarea nouă adăugată tortului în fiecare an să fie marcată în viitor de noi realizări semnificative!
Felicitări frumoase cu ocazia primului jubileu – 5 ani
La primul jubileu, copilul este deja mai conștient de faptul ce înseamnă o zi de naștere. Aici v-am pregătit cele mai drăguțe felicitări frumoase cu ocazia primului jubileu – 5 ani. Odorașilor voștri le vor plăcea, cu siguranță, aceste urări amuzante și amabile.
Datorită acestor felicitări frumoase cu ocazia primului jubileu – 5 ani, eroul ocaziei va simți că este protagonistul a ceea ce se întâmplă.
-Felicitări cu a 5-a aniversare, dragul nostru copil! Pentru noi, părinți, cel mai important lucru este să fii sănătos. Iar vrăjitorului bun îi cerem doar să îndeplinească toate dorințele comorii noastre mici!
-Felicitări cu aniversarea, copil minunat! Fie ca această lume să fie plină de culoare și plină de bucurie la cei 5 ani ai tăi, să descoperi în fiecare zi ceva nou și interesant pentru tine, să primești multe ciocolate care să-ți facă dispoziția dulce!
-O zi de naștere fericită, copilul meu iubit! Ai deja 5 ani. Ai crescut atât de repede, iar eu nu mă pot sătura să savurez chipul tău de înger. Îți doresc să nu pierzi niciodată curiozitatea și să rămâi un copil vesel și ascultător. Mami și tati te iubesc!
-La mulți ani, îngerul meu. Îți doresc, la cei 5 ani împliniți, să te joci cu interes, să surprinzi părinții în fiecare zi și să cucerești toată lumea cu zâmbetul tău.
-La cei 5 ani, îți urez multe zâmbete, împlinirea tuturor viselor și emoții fericite! Fiecare clipă din viață să-ți aducă numai plăcere! Întotdeauna să ai un curcubeu peste fereastră, soarele să fie strălucitor, vremea să fie caldă, iar zâmbetele vesele.
Urări de la mulți ani pentru copiii de 6 ani
Îți poți felicita piciul cu propia lui sărbătoare prin aceste minunate urări de ziua de naștere a copilului tău.
-Copilă blândă, pe zi ce trece devii tot mai frumoasă. Îți urez ca viața să fie ca o ciocolată foarte dulce și cu multe surprize și cadouri.
-Să fii fericit, copile! Viața să fie ca o dulceață și să te bucuri de fiecare moment din ea.
-Ești un copil minunat, bun și frumos! Mama și tata te iubesc tare și te apreciază nemărginit. Ești cel mai ascultător copil din lume. Felicitări!
-Să-ți fie casa astăzi plină de cadouri, dulciuri, un tort imens și prieteni. Visele din copilărie să devină reale la maturitate, iar iubirea infinită a părinților să te călăuzească toată viața.
-Zâmbește larg, râde și joacă-te. Lumea e deschisă pentru tine, deschide-ți și tu sufletul pentru ea! Nu răni pe nimeni, fii întotdeauna puternic și îndrăzneț. Obține plăcerea vieții și nu te teme de nimic!
-Îți doresc să primești astăzi cadourile la care toate fetele de vârsta ta visează, să ții pasul cu școala, să lupți pentru cunoștințe și să deschizi ușile spre noi distanțe necunoscute! Scumpa noastră, iubirea noastră părintească te va însoți oriunde. Vrem să afli multe lucruri și chiar să greșești, să cazi, ca apoi mândră și încrezută să te ridici.
-Mulți ani celui mai brav copil! Astăzi promitem că vei primi multe daruri dulci! Fie ca ziua ta de naștere să fie ca în filme – un tort multietajat, cadourile multdorite și emoțiile multașteptate. Viața ta să fie mai dulce și mai gustoasă ca mierea!
-Astăzi este ziua ta de naștere! Îți doresc să te distrezi din inimă și să primești darurile dorite! Crește mare și puternic, crede în tine, pentru că visele doar așa, de cele mai multe ori, devin realitate!
-Felicitări cu ziua ta de naștere! Ești abia la începutul unui drum mare. Trăiește în așa fel încât oamenii să nu te rănească, scopurile să fie atinse, iar prietenii și părinții să fie mândri de tine.
-Celui mai bun, celui mai frumos, celui mai inteligent, celui mai modest și uneori neliniștit copil – un sincer la mulți ani!
-Ai crescut în fericire și înconjurat de bunătate! Acum vrem să-ți găsești prieteni sinceri, să fii curajos ca un tigru, iar mama și tata te vor ajuta în tot ce vor putea! Să petreci azi un timp minunat!
-Să te bucuri întotdeauna de viața ta, iar odată ce vei experimenta gustul victoriei, să rămâi un câștigător pentru totdeauna în tot ceea ce vei face. Să ai putere și sănătate pentru realizarea tuturor viselor.
-Puișorul nostru! Urmează-ți visele cu demnitate, cu mândrie și curaj! Fie ca succesul să-ți inspire sufletul, iar viața să-ți dăruiască mult noroc.
Mesaje scurte de la mulți ani pentru copii de 10 ani
Atunci când alegeți o felicitare, trebuie luată în considerare vârsta copilului, sexul său, precum și natura și interesele. Aici veți găsi cele mai potrivite mesaje scurte de la mulți ani pentru copii de 10 ani.
Felicitările sub orice formă sunt foarte plăcute de acceptat la zilele de naștere, în special pentru un copil independent de 10 ani. Inspirați-vă din exemplele de mai jos de mesaje scurte de la mulți ani pentru copii de 10 ani.
-Felicitări cu această aniversare mică, dar importantă! Fie ca toate dorințele care ți le pui când sufli lumânările de pe tort să se împlinească cât mai curând. Să ai succes la școală și prieteni buni, adevărați. Să primești cele mai distractive cadouri și întotdeauna să zâmbești, să-i faci pe părinții tăi fericiți!
-Astăzi vreau să te felicit cu a 10-a aniversare. Această zi te face nu doar mai mare, dar și mai înțelept, independent și responsabil. Vreau să-ți urez împlinirea tuturor viselor, distracție nelimitată și emoții vii. Nu te grăbi să crești, bucură-te de copilăria minunată și fascinantă.
-Felicitări cu o frumoasă sărbătoare, cu a 10-a aniversare! Îți doresc prieteni sinceri, success la școală, hobby-uri interesante și viață fericită.
Urări de la mulți ani pentru copiii de 10 ani – 16 ani
Aceste urări frumoase de la mulți ani pentru copii vor transmite căldura sufletească și grija apropiaților, fie că le vor rosti părinții sau rudele, fie că vor fi postate pe facebook, transmise prin sms sau spuse tete-a-tete.
-Iepuraș, ești încă copil, dar aproape un adult! Fie ca în inima ta să bată necontenit fericirea, zâmbetul pe buzele tale să înflorească, iar întreaga lume să te accepte cu dragoste.
-Crești un voinic, spre fericirea noastră, și ne mândresc de tine mult! Fie ca dorințele tale să fie întotdeauna îndeplinite și să ai înainte încă mulți și buni ani!
-Dragul nostru! Viața e plină de daruri de iubire, atenție, prietenie, bucurie și distracție! Îți dorim să le obții pe toate! Învață cu sârguință și crește sănătos! Pe drumul vieții fă cunoștință cu cei mai demni oameni și ia exemple bune de la ei. Te-ai maturizat cu încă un an, dar pentru noi mereu vei rămâne copilașul nostru scump!
-Micuța noastră, ai o mulțime de energie și ești foarte ageră! Îți dorim ca această energie să fie suficientă pentru mulți ani înainte și să o irosești doar pe fapte bune. Ne-am dori ca toate calitățile tale spirituale să nu rămână în urma înălțimii și greutății: să înveți bine, să citești mai mult, să descoperi lucruri noi.
-Ești inteligent, responsabil, înveți bine și vrem să-ți spunem că mama și tata sunt foarte mândri de tine. Astăzi te așteaptă cel mai minunat foc de artificii.
-Dimineața te duci la școală. Crești în înălțime. Nu ești leneș și înveți bine. Vai de mine! Ce băiat mare am! Sper ca toate fanteziile tale să fie adeverite la maturitate. Dar pentru asta trebuie să rămâi la fel de ascultător!
-Astăzi ai devenit un pic mai mare. Suflă toate lumânările de pe tort și puneți o dorință. Nu! Un million de dorințe! Astăzi de poate!
-
Opinii - Comentariiacum 11 ore
MESAJE, FELICITĂRI și URĂRI de La mulți ani pentru copii
-
Opinii - Comentariiacum 10 ore
Mesaje de 1 Iunie, Ziua Copilului 2023. Ce SMS-uri, felicitări, urări le poţi trimite celor pe care îi consideri copii
-
Ştirea zileiacum 9 ore
1 Iunie, Ziua Copilului: Cum a luat naștere sărbătoarea și ce semnificație are această dată
-
Opinii - Comentariiacum 14 ore
Felicitări de 1 Iunie, Ziua Copilului 2023. Trimite un mesaj, o felicitare, o urare, un SMS prietenilor care au suflet de copil
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
1 IUNIE, prima zi de vară în calendar: Ce nu e bine să faci în luna lui CIREȘAR. Tradiții și obiceiuri
-
Sportacum 20 de ore
Stadionul din Oarda de Jos va primi numele “Nicolae Romcea”, cu prilejul primei ediții a evenimentului “Fiii satului Oarda”