29 iunie – 1 iulie 2018: “Festivalul Naţional de Dansuri şi Tradiţii Populare-Cugir ”, ediția a VII-a. Spectacol folcloric, paradă a portului popular, jocuri sportive tradiţionale şi foc de tabără în Poiana cu Goruni din Vinerea
În Poiana cu Goruni – localitatea Vinerea, ansambluri şi interpreţi din ţară se vor reuni în perioada 29 iunie – 1 iulie, încercând şi în acest an să dea continuitate unor datini şi tradiţii, dansuri şi cântece străvechi.
Organizatorii, Primăria, Consiliul Local și Casa de Cultură din Cugir promit un evenimen plin de culoare şi diversitate, chemându-i pe cugirene și nu numai să admire parada folclorică de vineri, 29 iunie, de la ora 19.00, când pe Bulevardul Alexandru Sahia se vor desfăşura ateliere de dans, la care vor fi prezente ansamburile foclorice invitate la eveniment.
Ziua de sâmbătă ( Poiana cu Goruni) va debuta începând cu ora 10:00.cu mai multe întreceri sportive tradiţionale, iar de la ora 17:00 cu ateliere de dans și spectacol folcloric – Fanfara Casei de Cultură, Fanfara ,,Transilvania” – Junior, ateliere de dansuri. De la ora 19:30 – Recital Adriana și Mariana Anghel, Trupa Arhaic, Happy Hippie, Grupul Aprentis, Millenium C, The Beat, iar la final foc de tabără.
Ultima zi, şi cea mai bogată a Festivalului Naţional de Dansuri şi Tradiţii Populare Vinerea – Cugir, va debuta cu parada portului popular (ora 11:00) la care vor lua parte ansamblurile invitate. De la ora 14: 00 vor prezenta recitaluri: Tulnicăresele Avram Iancu, Fii satului – Romos, Fluierașii – Șugag, Călușarii Romos, Sălășana – Sălașul de Sus – Hunedoara, Fii Pianului – Pianu, Cizerana – Cizer – Sălaj, Efthimos – Brașov, Izvorașul Turenilor – Cluj, Ansamblul Siretul – Siret, Școala de Dans Irlandez STEYsha București, Câmpul Pâinii Vinerea, Grupul vocal folkloric ,,Mlădițe Cugirene”, Ioan Dordoi, Flaviu Cristea și Adrian Țiboc, DESPERADO.
Pe această perioadă, la corturile şi căsuţele de lemn din zonă vor putea fi admirate produse populare, în cadrul târgului Meşterilor Populari. Nu vor lipsi chioșcurile cu dulciuri și răcoritoare, dar nici grătarele cu mici sau originala tocăniță, specialitatea bucătarilor din Vinerea. Pe parcursul evenimentului, sunt mobilizate în zonă echipaje de la Poliţia Oraşului Cugir, Jandarmerie, Poliţia Locală, precum şi pompierii de la SVSU. O salvare şi o echipă de asistenţi sunt pregătite să ofere asistenţă medicală în caz de nevoie. Festivalul National de Dansuri si Traditii Populare Vinerea, Cugir a fost finantat din fonduri europene, prin Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Proiectul a luat sfărşit în anul 2015, astfel că, ediţiile următoare au fost organizate de către Primăria, Consiliul Local şi Casa de Cultură Cugir, din fonduri de la bugetul local.
(C.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO | Incendiul din zona Strungari – Loman, lichidat după 60 de ore: Peste 180 de pompieri și 400 de persoane au luptat cu flăcările pe o suprafață de 30 de hectare
Incendiul din zona Strungari – Loman, lichidat după 60 de ore: Peste 180 de pompieri și 400 de persoane au luptat cu flăcările pe o suprafață de 30 de hectare După aproximativ 60 de ore de intervenție continuă, incendiul din zona Strungari – Loman a fost lichidat. Peste 180 de pompieri și 400 de persoane […]
FOTO | Larisa Andreea Goarnă, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, premiată la etapa națională a concursului „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor”
Larisa Andreea Goarnă, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, premiată la etapa națională a concursului „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor” Larisa Andreea Goarnă, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, a fost premiată la etapa națională a concursului de literatură și arte vizuale „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor”, ediția a XX-a, 2024-2025. […]
2 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații
2 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații Nivelul de salinitate se menține în continuare peste limită pe 3 râuri din județul Alba. Prin urmare se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor […]