Ştirea zilei
27 martie| Manifestație de solidaritate pentru victimele din Ucraina, la Alba Iulia: Cetățenii sunt așteptați cu o floare pentru toți copiii uciși în acest război
27 martie| Manifestație de solidaritate pentru victimele din Ucraina, la Alba Iulia: Cetățenii sunt așteptați cu o floare pentru toți copiii uciși în acest război
Duminică, 27 martie, începând cu ora 17.00, în Piața Cetății din Alba Iulia sau Parcul Custozza, așa cum este cunoscut, va avea o manifestație de solidaritate pentru toate victimele invaziei Ucrainei de către Rusia.
„În ultimele zile, imaginile răului care devastează poporul ucrainean au devenit de neîndurat. Între ieșirile totalitare ale lui Putin, pe scene deschise, și imaginea lui Volodomir Zelenski, simbol al valorilor europene și al visului democratic ucrainean, există și imaginile oamenilor obișnuiți, ale ucrainienilor nevinovați uciși fără milă.
Pe data de 19 martie, 2022, o supraviețuitoare din orașul Mariupol, Nadejda Sukhorukova, a descris cu acuratețe chinul infernului pe care mulți ucrainieni îl trăiesc de câteva săptămâni deja în multe orașe din Ucraina: „Am ieșit afară pe străzi într-o pauză între bombardamente. Trebuie să-mi plimb câinele. Scâncește în continuu, tremură și se ascunde după picioarele mele. Tot timpul îmi vine să dorm. Curtea mea, plină altădată de povești, este acum tăcută și moartă. Nu-mi mai este frică să mă uit în jur…
….Sunt sigură că voi muri în curând. E o chestiune de zile. În acest oraș toată lumea așteaptă să moară. Sper doar ca moartea să nu fie atât de înspăimântătoare. Acum trei zile un prieten al nepotului meu cel mai mare ne-a vizitat și ne-a spus că o bombă a lovit stația de pompieri în plin.
Salvatorii și-au pierdut viețile. O mână, un picior și capul unei femei au zburat în toate părțile. Îmi doresc ca părțile corpului meu să rămână pe loc, chiar și după explozia unei bombe aruncate din cer. Nu știu de ce, dar cred că este important…
Încerc să nu mă uit la bucata de metal care zboară deasupra locului de joacă. Cred că e o rachetă, poate s-a dus. Nu-mi pasă, e doar o chestie inconfortabilă…
Viața e ca o lumânare, nu ai cum să o scoți afară. La cea mai mică vibrație sau vânticel va veni întunericul.
Încerc să plâng dar nu pot. Îmi este milă de mine, de rudele mele, de soțul meu, de vecini, prieteni. Mă întorc în subsol și ascult acolo un sunet urât de metal. Au trecut două săptămâni și nu-mi vine să cred că a existat o altă viață.
Oamenii continuă să trăiască în subsoluri în Mariupol. În fiecare zi e din ce în ce mai greu să supraviețuiască. Nu mai au apă, mâncare, electricitate, nu pot nici măcar să iasă afară din cauza bombardamentelor. Oamenii din Mariupol trebuie să trăiască. Ajută-i. Spune-le povestea. Să știe toată lumea că uciderea oamenilor pașnici continuă.”
Niciodată albaiulienii nu au rămas indiferenți, de aceea, avem o datorie umană să fim solidari cu cei care își varsă sângele pentru a fi și a rămâne liberi. Acesta este un apel de unitate pentru toți cei care iubesc libertatea, greu câștigată și de noi în 1989, respectă drepturile fundamentale, iubesc valorile europene, refuză războiul, susțin democrația și se roagă pentru toți cei care au murit deja nevinovați.
Manifestația de solidaritate va avea loc în parcul Custozza din cetatea Alba Carolina, pe data de 27 martie, ora 17. Vă îndemnăm să veniți cu o floare, în semn de respect și de compasiune pentru toți copiii uciși în acest război absurd”, se arată în descrierea evenimentului.

Ştirea zilei
Operațiunea „Transilvania”: Rețea de peste 50 de tâlhari români anihilată de DIICOT, carabinieri și Europol. Cum erau „agățate” victimele
Operațiunea „Transilvania”: Rețea de peste 50 de tâlhari români anihilată de DIICOT, carabinieri și Europol. Cum erau „agățate” victimele
Presa italiană scrie despre rețeaua de tâlhari români dată în vileag vineri de către DIICOT: femeile din grupare amețeau bătrâni cu doze masive de Valium pentru ca apoi să-i jefuiască. Un fost pilot a făcut două atacuri de cord după doza de Valium primită din partea româncelor.
Operațiunea, coordonată de Parchetul din Locri și denumită „Transilvania”, a scos la iveală o grupare infracțională cu o structură piramidală și două baze active între România și Italia, potrivit Rai News.
În prezent, există 59 de suspecți și au fost identificate 15 victime
Ancheta carabinierilor, desfășurată în colaborare cu Europol, a pornit de la plângerea, în 2018, a unui bărbat în vârstă care a fost înșelat de o româncă. Femeia l-a determinat să-i dea 20.000 de euro, pe care i-a transferat apoi în România. Femeia se prefăcuse că este îndrăgostită de el pentru a-i câștiga încrederea și a putea astfel să obțină banii.
Carabinierii au început alte investigații care au scos la iveală o grupare criminală formată în întregime din cetățeni români și în care fiecare suspect avea o sarcină bine definită, iar la conducerea grupării se afla un cuplu.
Se presupune că gruparea se folosea de tinere care își alegeau cu grijă potențialele victime, în principal bărbați în vârstă de 70-90 de ani, de la care obțineau apoi sume mari de bani.
Banii, care ajungeau până la 1.000 de euro pentru fiecare „cadou”, erau fie dați de victimă direct în mâinile escrocului, fie transferați către conducerea de vârf a bandei din România.
Victima era „agățată” pe stradă sub pretextul vânzării de brichete și batiste
Urma faza de „racolare”, în care tinerele, profitând de singurătatea și vulnerabilitatea victimelor, se declarau îndrăgostite. Apoi, spuneau că au nevoie de bani, invocând, în cele mai multe cazuri, probleme de sănătate fictive ale lor sau ale membrilor familiei lor care locuiau, în special, în spațiul european.
Amenințările erau, de asemenea, la ordinea zilei, iar în unele cazuri s-au transformat în extorcare de fonduri atunci când victima, realizând ce se întâmpla, nu mai plătea niciun ban. În acel moment, victima era intimidată cu dezvăluirea relației clandestine partenerilor de viață.
Lipsa de scrupule a membrilor organizației a fost confirmată de un episod din decembrie 2018, când carabinierii din San Luca au arestat două femei, care au fost ulterior condamnate și sunt încă în închisoare.
Acestea au jefuit casa unui bărbat de 77 de ani, care fusese anterior pilot de circuit, nu înainte de a-i administra o doză aproape letală de valium, ceea ce i-a provocat bărbatului două atacuri de cord în zilele care au urmat evenimentului.
În alte două rânduri, în decembrie 2018 și aprilie 2021, carabinierii au arestat în flagrant delict două femei în momentul în care încasau banii de șantaj în urma răzvrătirii victimelor lor, care au fost obligate să plătească noi sume pentru ca relația să nu fie dezvăluită familiilor lor.
Suspecții se întorceau periodic în România pentru a-și redefini strategiile operaționale și pentru a împărți veniturile obținute din comportamentul lor ilegal.
sursa: dcnews.ro
Ştirea zilei
UPDATE FOTO| INCENDIU în Sebeș: Acoperișul unei case, CUPRINS de flăcări. Intervin pompierii cu patru autospeciale
UPDATE FOTO| INCENDIU în Sebeș: Acoperișul unei case, CUPRINS de flăcări. Intervin pompierii cu patru autospeciale
Un incendiu a izbucnit în seara zilei de vineri, 20 mai, la o casa din Sebeș.
Garda de intervenție Sebeș, în cooperare cu SVSU Sebeș intervine pentru localizarea și lichidarea flăcărilor izbucnite la o casă de locuit din Municipiul Sebeș.
Din primele informații incendiul se manifestă la acoperișul clădirii pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați.
În cadrul intervenției au fost alocate patru autospeciale pentru stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD B2.
UPDATE 20:09 : S-a reușit localizarea incendiului în limitele gasite (80 mp casa de locuit si 10 mp o anexa). Intervenție este îngreunată de prezența unei cantități mari de materiale combustibile in interior (maculatura/hârtie). În acest moment nu mai este pericol de extindere și se lucreaza în continuare pentru lichidarea incendiului. ISU Alba
Ştirea zilei
SUBIECTE și BAREME la BACALAUREAT 2022, sesiunea specială, proba la alegere a profilului: Ce au primit olimpicii astăzi
SUBIECTE și BAREME la BACALAUREAT 2022, sesiunea specială, proba la alegere a profilului: Ce au primit olimpicii astăzi
Bacalaureatul 2022, sesiunea specială, a continuat astăzi, 20 mai, cu proba la alegere a profilului, pentru elevii olimpici din România.
Această sesiune este pentru absolvenții de liceu participanți la loturile olimpice și la competițiile sportive și artistice internaționale care se desfășoară în aceeași perioadă cu examenul național de Bacalaureat 2022.
SUBIECTE și BAREME la BACALAUREAT 2022, sesiunea specială, la proba la alegere
CLICK PENTRU: SUBIECTELE LA GEOGRAFIE
CLICK PENTRU: SUBIECTELE LA PSIHOLOGIE
CLICK PENTRU: SUBIECTELE LA LOGICĂ
CLICK PENTRU: SUBIECTELE LA INFORMATICĂ
CLICK PENTRU: SUBIECTELE LA CHIMIE ORGANICĂ
CLICK PENTRU: SUBIECTELE LA CHIMIE ANORGANICĂ
CLICK PENTRU: SUBIECTELE LA BIOLOGIE
CLICK PENTRU: SUBIECTELE LA ANATOMIE
CLICK PENTRU: BAREMELE LA GEOGRAFIE
CLICK PENTRU:BAREMELE LA PSIHOLOGIE
CLICK PENTRU: BAREMELE LA LOGICĂ
CLICK PENTRU: BAREMELE LA INFORMATICĂ
CLICK PENTRU: BAREMELE LA CHIMIE ORGANICĂ
CLICK PENTRU: BAREMELE LA CHIMIE ANORGANICĂ
CLICK PENTRU: BAREMELE LA BIOLOGIE
CLICK PENTRU: BAREMELE LA ANATOMIE
Iată calendarul oficial al sesiunii speciale a examenului de BAC 2022:
- 9-10 mai 2022: Înscrierea candidaților la sesiunea specială de examen
- 11 mai 2022: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A
- 12-13 mai 2022: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C
- 16-17 mai 2022: Evaluarea competențelor digitale — proba D
- 17 mai 2022: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B
- 18 mai 2022: Limba și literatura română — proba E)a) — proba scrisă
- 19 mai 2022: Proba obligatorie a profilului — proba E)c) — proba scrisă
- 20 mai 2022: Proba la alegere a profilului și specializării — proba E)d) — proba scrisă
- 23 mai 2022: Limba și literatura maternă — proba E)b) — proba scrisă
- 26 mai 2022: Afișarea rezultatelor până la ora 12.00
- Depunerea contestațiilor (între orele 12.00 și 14.00)
- 26-29 mai 2022: Rezolvarea contestațiilor
- 29 mai 2022: Afișarea rezultatelor finale
-
Opinii - Comentariiacum 15 ore
Mesaje de SFINŢII CONSTANTIN şi ELENA 2022. Ce SMS-uri, felicitări, urări puteţi trimite celor dragi cu ocazia zilei de nume
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
Ce nume se sărbătoresc de Sfinții Constantin și Elena: În jur de 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica în 21 mai
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
Mesaje de Sfinții Constantin și Elena 2022. FELICITARI și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica
-
Actualitateacum 20 de ore
Titularizare 2022, în Alba: LISTA posturilor disponibile și CALENDARUL concursului
-
Opinii - Comentariiacum 22 de ore
20 mai, declarată Ziua Mondială a Albinelor. Misterul dispariției micilor insecte
-
Sportacum 11 ore
Avântul Reghin – Unirea Alba Iulia 1-1 (1-0) | Zi neagră! “Alb-negrii” au retrogradat în Liga a 4-a!
-
Sportacum 21 de ore
Astăzi, ora 18.00, Avântul Reghin – Unirea Alba Iulia | Toate punctele, sau… retrogradare, pentru “alb-negri”!
-
Actualitateacum 15 ore
Rubla, mai puternică decât dolarul american: Cel mai ridicat nivel din ultimii şapte ani
-
Actualitateacum 22 de ore
Un câine sau o pisică acasă ajută la întărirea imunității copiilor: Ce alte beneficii aduc
-
Sportacum 14 ore
FOTO| Fățan Luca Petru, boxer legitimat la CS Unirea Alba Iulia: Medalie de argint la Cupa României la Cadeți
-
Curier Județeanacum 20 de ore
FOTO| Primarul orașului Alba Iulia, ales membru mirean al Adunării Eparhiale a Bisericii Ortodoxe Române pentru un mandat de patru ani
-
Sportacum 21 de ore
Sâmbătă, ora 18.00, Metalurgistul Cugir – Viitorul Cluj | Cu gândul la barajul de miercuri, cu Minaur Baia Mare!