23 septembrie – Echinocțiul de toamnă
În 2015, pe 23 septembrie, în emisfera nordică are loc echinocțiul de toamnă – ziua scade treptat, iar până la 22 decembrie, la producerea solstițiului de iarnă, noaptea va deveni tot mai lungă.
Odată cu mișcarea anuală a Soarelui se pot defini patru momente importante: echinocțiile și solstițiile, două din fiecare. Primul echinocțiu este cel de primăvară, urmat de cel de toamnă. Solstițiile sunt și ele tot două, primul are loc la trecerea în anotimpul vară și cel de-al doilea, la trecerea în anotimpul iarnă.
Echinocțiul de toamnă reprezintă momentul în care Soarele în mișcarea sa aparentă anuală trece prin punctul de intersecție a eclipticii cu ecuatorul ceresc, ziua fiind egală cu noaptea în orice loc de pe Pământ. În această zi, în emisfera australă începe primăvara. Singurele excepții le întâlnim în regiunile polare. În zona Polului Nord începe lunga noapte polară, iar în cea a Polului Sud, Soarele se ivește deasupra orizontului, timp de 6 luni, până la momentul echinocțiului de primăvară.
Echinocțiul are loc de două ori pe an, primăvara și toamna. De la un an la altul, fenomenul nu se produce la aceeași dată datorită faptului că anul calendaristic nu este egal cu anul tropic. De când a fost alcătuit calendarul gregorian (1582), echinocțiul de toamnă a avut loc în zilele de 21, 22, 23 sau 24 septembrie, datele mai des întâlnite sunt 22 sau 23 septembrie, potrivit www.astro-urseanu.ro.
Cele două puncte de pe ecliptică, în care se află Soarele în momentul echinocțiului, se numesc puncte echinocțiale, fiind denumite punctul vernal și, respectiv, punctul autumnal.
Cuvântul „echinocțiu” derivă din cuvântul francez „équinoxe”, care, la rândul lui, provine din latinescul „aequinoctium”, format din „aequus” — „egal” și „nox”, „noctis” — „noapte”. (V.N.)
Sursa Agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
PENSII 2025: Cât pierd pensionarii români prin plata CASS, în funcție de valoarea pensiei
PENSII 2025: Cât pierd pensionarii români prin plata CASS, în funcție de valoarea pensiei Pensionarii care au venituri de peste 3.000 de lei sunt obligaţi să plătească contribuții la asigurări sociale și de sănătate. Cât vor pierde însă la pensie a încercat să explice ministrul Muncii, Florin Manole. Pensionarii care au pensie care depășește 3.000 […]
De vineri, 4 iulie 2025, donatorii de sânge pot cumpăra titluri de stat Fidelis şi în euro, nu doar în lei, ca până acum
De vineri, 4 iulie 2025, donatorii de sânge pot cumpăra titluri de stat Fidelis şi în euro, nu doar în lei, ca până acum Ministerul Finanţelor a anunţat începerea unei noi emisiuni de titluri de stat Fidelis în perioada 4-11 iulie. Instrumentele sunt neimpozitabile atât la tranzacţionare, cât şi la câştigul din dobânzi. Valoarea nominală […]
Radu Georgescu: Zeci de măsuri fiscale, nimeni nu mai înțelege nimic. Politicienii au reușit să enerveze pe toată lumea: mediul privat, antreprenori, bugetari și pensionari
Radu Georgescu: Zeci de măsuri fiscale, nimeni nu mai înțelege nimic. Politicienii au reușit să enerveze pe toată lumea: mediul privat, antreprenori, bugetari și pensionari Economistul Radu Georgescu a făcut o comparație între momentul anunțării măsurilor fiscale de către Traian Băsescu în 2010 și cel de miercuri, 2 iulie 2025. Diferența, sublinează acesta, este că […]