Curier Județean

21-23 iunie: Zilele Cetăţii Mühlbach, ediţia I, la Sebeş vă oferă trei zile pline de minunate concerte, întreceri şi dansuri medievale. Vezi programul complet al evenimentelor

Alexandra Mates

Publicat

în

afis medieval sebesPrima ediţie a Zilelor Cetăţii Mühlbach va avea loc în perioada 21-23 iunie, la Sebeş. După doi ani în care animaţia medievală a fost inclusă în programul general al Zilelor oraşului, a venit vremea ca istoriei  acestei cetăţi să îi fie dedicat un festival medieval autentic. Sebeşul a fost încă din primele veacuri ale mileniului trecut unul dintre oraşele-cetate importante ale Transilvaniei, inclus în rândul celor cărora saşii transilvăneni le spuneau Siebenburgen. În ultimele două decenii, fiecare dintre aceste oraşe şi-a aşezat în stema proprie însemnele medievale ale cetăţii de odinioară, ca un semn al apartenenţei la o mare familie istorică europeană.

Istoria locală trebuie redescoperită şi de către publicul larg, cu atât mai mult cu cât ea nu şi-a găsit loc şi în manualele de istorie care să fie studiate în şcolile oraşului respectiv. Festivalurile medievale din marile oraşe din Transilvania s-au dovedit, în anii din urmă, adevărate porţi de intrare în istoria acestora, iar aderenţa publicului la acest gen a fost spectaculoasă. În special cea a publicului tânăr!

Zilele Cetăţii Mühlbach vor oferi, pe parcursul a trei zile de program, spectacole de animaţie stradală medievală, un concurs extraordinar de tras cu arcul la ţintă, în curtea Muzeului Municipal Sebeş, în care vor evolua arcaşi iscusiţi din România şi din Ungaria, concerte de muzică medievală şi muzică clasică, dar şi un mare Târg medieval, în care vor fi puse în valoare meşteşuguri moştenite de la vechile bresle ale Sebeşului.

Între invitaţii la Ziele Cetăţii Mühlbach 2013 se numără  formaţiile de muzică medievală Truverii şi Bordo Sarkany, Formaţia de dansuri medievale NOSA, Trupele de animaţie cavalerească Silfr Haukr, Scutierii de Mϋhlbach, Eroii veacurilor apuse şi Trupa de animaţie cu foc Sirius, iar ca menestreli ai veacului XXI – trupa clujeană Desperado. Binecuvântarea cavalerilor va fi făcută în seara de vineri, 21 iunie, în Biserica Evanghelică din Sebeş, unde  orchestra simfonică COLLEGIUM  MUSICUM  KRONSTADT  va aduce în faţa publicului piese de succes din repertoriul clasic universal, sub bagheta dirijorului Koichiro Kanno (Japonia). Pentru iubitorii jocurilor de logică, sâmbătă  şi duminică se vor desfăşura un curs de iniţiere şi un concurs de Carcassonne, joc de strategie medievală foarte popular în Europa.

Vă prezentăm programul evenimentelor:

VINERI, 21 iunie

16.00 – 18.00 – Instalarea Taberei Medievale

19.00 – Animaţie stradală cu Scutierii de Mϋhlbach

20.00 – Biserica Evanghelică: Concert simfonic cu orchestra COLLEGIUM MUSICUM KRONSTADT. Piese de succes din repertoriul clasic universal

21.30 – Biserica Evanghelică: Binecuvântare şi rugăciune pentru cavaleri

22.00 – Procesiune cu torţe prin Centrul Istoric al Sebeşului

22.30 – Animaţie cu foc cu trupa SIRIUS

23.00 – E noapte şi e frig, Seniori!

SÂMBĂTĂ, 22 iunie

07.00 – 10.00 – Instalarea Târgului medieval

11.00 – 17.00 – Carcassonne – prezentare concurs de strategie

CURTEA MUZEULUI DE ISTORIE

09.00 – 13.00 – Concursul ARCAŞUL ŢINUTULUI

– Dansuri medievale cu SCUTIERII DE MÜHLBACH

– Moment de animaţie cu TRUVERII

Permanent: Plimbări călare sau în trăsură prin Cetatea Mϋhlbach

TABĂRA CAVALERILOR şi PIEŢELE CETĂŢII

10.00 – 13.00 Atelier medieval cu SCUTIERII DE MÜHLBACH şi EROII VEACURILOR APUSE. Exercitii interactive cu publicul: tras cu arcul la ţintă şi mânuirea spadei

11.00 – Prezentare de arme şi tehnici de luptă SILFR HAUKR

11.35 – Dansuri medievale cu NOSA

12.00 – Animaţie medievală cu SCUTIERII DE MÜHLBACH

15.00 – 16.30 – Animaţie cavalerească. Prezentări de arme medievale şi tehnici de luptă

17.00 – 17.45 – Prezentarea ordinelor de cavaleri

Miniconcert BORDO ŞARKANY

Dansuri medievale cu NOSA

SCENA MARE

14.00 – 17.00 – Probe de sunet: Truverii, Bordo Şarkany

18.00 – PARADA MEDIEVALĂ

18.30 – Moment oficial

Demonstraţii de măiestrie a mânuirii armelor, cu Ordinele de cavaleri prezente

19.00 – Lansare album Bordo Şarkany. Miniconcert

19.30 – Concurs DOMNIŢA SEBEŞULUI

Probele de cunoştinţe şi aptitudini artistice

Dansuri medievale cu formaţia NOSA

20.30 – TRUVERII – concert Peregrinatio: cântece din Europa secolelor XIII – XVI

21.30 – Prezentarea câştigătoarei concursului DOMNIŢA SEBEŞULUI

Alegerea Domniţei publicului

22.00 – Concert BORDO ŞARKANY

22.45 – Coregrafie medievală fantastică: HERR MANNELIG (Haggard) Trollul – Procesiune cu torţe pe traseul Muzeu – Scena mare

23.00 – E noapte şi e frig, Seniori!

DUMINICĂ, 23 iunie

CURTEA MUZEULUI

10.00 – 13.00 – Concursul ARCAŞUL ŢINUTULUI

Probele speciale de îndemânare: săgetarea unor ţinte mobile

Desemnarea celui mai iscusit arcaş al vremurilor noastre

În pauze – muzică cu cimpoaie şi tobe cu BORDO ŞARKANY

– dansuri medievale cu NOSA şi SCUTIERII DE MÜLBACH

TURNUL ROTARILOR

12.00 – 17.00 – Concurs Carcassonne

TABĂRA CAVALERILOR

10.00 – 17.00 – Atelierele medievale cu EROII VEACURILOR APUSE Exerciţii interactive cu publicul: tras cu arcul şi mânuirea spadei

– Atelier medieval cu SCUTIERII DE MÜHLBACH

– Tras cu arcul la ţintă şi teatru medieval

17.00 – Scenariu istoric: Ioan Zápolya şi Petru Rareş

17.25 – Dansuri medievale cu NOSA

SCENA MARE

14.00 – 17.00 – Probe de sunet

18.00 – Demonstraţie de luptă şi tactică militară cu Luptătorii Silfr Haukr

18.30 – Intrarea vrăjitoarei în Cetate

18.35 – Miniconcert de muzică medievală cu BORDO ŞARKANY

– Dansuri medievale cu NOSA

19.00 – Premierea celui mai iscusit arcaş al vremurilor noastre

19.20 – TRUVERII – Muzica şi poezia comedianţilor maestrului Will

20.00 – Locuitorii Cetăţii reclamă lucruri tulburătoare. Sfatul căpeteniilor

20.05 – Demonstraţie de mânuirea armelor cu SCUTIERII DE MÜHLBACH

20.45 – Se emite ordinul de prindere a vrăjitoarei. Sunt audiaţi martorii

21.00 – MENESTRELII VEACULUI XXI: concert DESPERADO

22.15 – Procesul şi arderea vrăjitoarei – animaţie cu foc cu SIRIUS şi EROII VEACURILOR APUSE

23.00 – Încheierea programului

E noapte şi e frig, Seniori!


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Noua creșă din cartierul Aleea Parc din Sebeș, edificată pe amplasamentul unei foste centrale termice, a fost dată în funcțiune: Primii 25 de copii se acomodează cu noul spațiu de educație preșcolară

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Noua creșă din cartierul Aleea Parc din Sebeș a fost dată în funcțiune: Primii 25 de copii se acomodează cu noul spațiu de educație preșcolară „A fost dată în funcțiune creșa din cartierul Aleea Parc, iar primii 25 de copii se acomodează cu noul spațiu de educație preșcolară”, a anunțat, joi, 19 februarie 2026, Dorin […]

Citește mai mult

Curier Județean

Canalul colector „Valea Viei” din Alba Iulia, care traversează o zonă rezidențială, trecut în domeniul privat al municipiului, pentru a fi decolmatat: Demersuri administrative avizate în Consiliul Local

Ioana Oprean

Publicat

în

Canalul colector „Valea Viei” din Alba Iulia, care traversează o zonă rezidențială, trecut în domeniul privat al municipiului, pentru a fi decolmatat Consilierii locali au adoptat, în ședința ordinară de joi, 19 februarie 2026, un proiect de hotărâre privind acordul trecerii canalului colector „Valea Viei” în domeniul privat al municipiului Alba Iulia. Prin adresa nr. […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Bilanț 2025 la Curtea de Apel Alba Iulia: Peste 211.000 de dosare pe rol în instanțele din circumscripție

Bogdan Ilea

Publicat

în

Bilanț 2025 la Curtea de Apel Alba Iulia: Peste 211.000 de dosare pe rol în instanțele din circumscripție Curtea de Apel Alba Iulia a prezentat joi, 19 februarie 2026, raportul privind activitatea desfășurată în anul 2025, care evidențiază un volum de activitate de 211.672 de dosare la nivelul instanțelor din circumscripție.  Comparativ cu anul 2024, […]

Citește mai mult