2.400 de școli vor intra în reparații. Ministrul Educației: Îmi doresc ca în 11 septembrie toate unitățile să fie autorizate sanitar și ISU

Ministrul Educației, Liviu Pop, a declarat, marți, că își dorește ca în 11 septembrie, când începe școala, toate unitățile de învățământ să fie autorizate sanitar și ISU, precizând că lista școlilor care nu au autorizații va fi făcută publică. 2.400 de instituții de învățământ vor intra în reparații, potrivit acestuia.  

Ministrul Educației a spus, marți, în cadrul unei conferințe de presă la Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, că 2.400 de școli, ceea ce înseamnă 30% din rețeaua școlară, vor intra în reabilitare prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2.

”Astăzi voi avea o discuției la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Alba tocmai pentru a vedea alături de autoritățile locale care este stadiul de pregătire a unităților școlare pentru debutul în 11 septembrie. S-au făcut eforturi foarte mari în ultimul timp, așa cum v-am spus 2.400 de unități școlare intră în reabilitare și inclusiv situația toaletelor școlare se va rezolva. Evident că sunt unități școlare în unități administrativ-teritoriale în care nu avem apă și canal. Adică toată unitatea administrativ-teritorială nu este autorizată, trebuie să vedem cum autorizăm școala. Punctual o să luam fiecare situație în parte și vă asigur că facem public vom face lista tuturor unităților care nu au autorizație de funcționare. Eu îmi doresc ca în 11 septembrie să fie toate unitățile autorizate sanitar și ISU dar nu este numai dorința Ministerului Educației Naționale, ci și a Ministerului Dezvoltării. Alături de autoritățile locale eu zic și susțin că se poate să avem toate unitățile școlare autorizate”, a spus Liviu Pop.

Ministrul Educației a adăugat, la reacția unui jurnalist care a spus că ”e o chestie imposibilă”, că un plan de rezolvare a situației trebuie să existe.

”E imposibil, dar un plan de rezolvare a situației trebuie să-l avem mult mai clar. Sunt situații în care nu avem un termen de finalizare foarte bine pus pe hârtie de către managerul unității școlare și de primarul pentru că sunt cei doi actori importanți în condițiile pe care le oferim elevilor. Directorul de școală și primarul de localitate sau oraș”, a completat Liviu Pop.

El a subliniat că alături de reprezentanții Ministerului Sănătății va vedea care sunt soluțiile care pot fi luate pentru a autoriza toate școlile.

”Alături de reprezentanții Ministerului Sănătății o să vedem care sunt soluțiile care pot fi luate pentru a autoriza toate unitățile școlare, iar copiii să aibă condiții decente pentru desfășurarea procesului instructiv-educativ, dar e un proces de durată, nu putem să-l facem peste noapte, în 30-40 de zile să rezolvăm ceea ce nu s-a rezolvat în România în 27 de ani. De aceea prin PNDL cum v-am spus zic eu că rezolvăm într-un an de zile, un an și jumătate, 2.400 de unități școlare care e un pas înainte”, a încheiat Liviu Pop.

Dragoș SUCIU

Email: dv.suciu@yahoo.com
Tel: 0740.084.098

Facebook 

1 comentariu

Titirca inima rea 2 august 2017 at 3:18

Voi il credeti pe „genunche”? Un obiectiv ca sa fie cat de cat credibil si realizabil, trebuie sa fie bine delimitat in timp; clownul ne zice ca pana in septembrie, ba nu mai bine peste 1 an, a nu, 1 an jumate, etc. Astia nu numai ca ii baga pe romani datori pe cateva generatii, dar nici nu vor face nimic decat sa fure ce a mai ramas. La pariu.

Comentariile sunt oprite

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Acceptă Mai mult...