Rămâi conectat

Actualitate

15.000 de euro pentru fiecare român care vrea să-și eficientizeze energetic casa. Anunțul Ministrului Mediului

Ioana Oprean

Publicat

în

Proprietarii de case din România vor putea primi un ajutor de maxim 15.000 de euro, dacă își eficientizează din punct de vedere energetic imobilele, a anunţat, marţi, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe. Statul va deconta 60% din valoarea investiției, având la dispoziție un fond de 100 de milioane de euro.

„Împreună cu echipa de la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, cu cei de la Administraţia Fondului pentru Mediu, am gândit în premieră un program care să sprijine eficienţa energetică în România. Obiectivul principal al acestui program este să sprijine mediul şi economia pentru că, astfel, România poate să facă investiţii inteligente. Românii vor rămâne cu mai mulţi bani în buzunar, vom reuşi împreună să reducem emisiile de gaze cu efect de seră şi statul român, prin Guvernul pe care îl reprezint, va pompa resurse financiare importante în industrii care, la rândul lor, vor crea locuri de muncă.
Programul ‘Casa Eficientă Energetic’ intră, astăzi, în consultare publică şi toţi românii vor putea să parcurgă Ghidul (de finanţare, n.r.), vor putea să-i aducă adăugiri şi să facă şi completări, dacă va fi cazul. Programul pe care îl lansăm astăzi se adresează exclusiv proprietarilor de case din România. Prin acest program, aceştia pot să-şi eficientizeze energetic locuinţele pe care le au, accesând o primă de eficienţă energetică de până la 15.000 de euro, cu care vor putea să-şi instaleze sisteme de termoizolaţie, ferestre, centrale de condensaţie, panouri solare, sisteme de iluminat cu LED, toate sistemele posibile pe care românii şi le pot achiziţiona şi astfel să-şi transforme casele în case eficient energetic”, a afirmat Costel Alexe la conferinţa de lansare în consultare publică a Ghidului de finanţare pentru Programul „Casa Eficientă Energetic”.

El a adăugat că, în momentul de faţă, în România există case care pierd prin pereţi cel puţin 30% din energia pe care o au în interior, 25% prin acoperişuri şi 25% prin ferestre.

„Deci, fiecare dintre noi nu face altceva decât, lună de lună, să arunce banii pe geam sau să-i piardă prin tavan…”, a mai spus oficialul, potrivit Agerpres.

Ministrul a estimat că de Programul „Casa Eficientă Energetic”, al cărui buget este de 100 de milioane de euro, vor putea beneficia aproximativ 9.000 de proprietari de case.

„Programul nostru vrea să întrerupă această risipă. Trebuie doar ca fiecare dintre români să aibă un proiect bine gândit, să aibă un certificat de eficienţă energetică şi un audit care să demonstreze că, în urma acestei investiţii, casa va fi mai eficientă şi, evident, va creşte o clasă în ceea ce priveşte eficienţa energetică. Pentru acest program pe care îl lansăm astăzi avem un buget de 100 de milioane de euro (…), românii fiind beneficiari. Estimăm să vom avea în acest program în jur de 9.000 de familii care vor beneficia nu doar de case mai eficiente energetic, ci şi de case confortabile şi mult mai sănătoase. Prin acest program, românii vor primi această primă de eficienţă energetică de maxim 15.000 de euro, nu mai mult de 60% din investiţia pe care o vor face şi, la final, AFM va deconta”, a explicat Costel Alexe.

În ceea ce priveşte etapele ce trebuie urmate de solicitanţi pentru a acesta noul program, demnitarul a precizat că toate documentele vor fi depuse online.

„Imediat după lansarea oficială a programului, după ce va trece perioada de consultare publică şi va fi publicat în Monitorul Oficial, fiecare dintre noi va trebui să depună online o cerere, la care va ataşa copia de buletin, actul de proprietate asupra casei, certificatul energetic al locuinţei şi auditul din care să rezulte că la final investiţia va fi mai eficientă energetic. Pentru această etapă, vom avea la dispoziţie 60 de zile, pe durata căreia se pot face completările de rigoare. După ce fiecare dintre român va fi desemnat ca beneficiar a programului, perioada de implementare a investiţiei va fi de 18 luni, iar la final AFM trebuie să deconteze 60%, până la maxim 15.000 de euro din investiţie. Guvernul din care fac parte a dublat pentru 2020 bugetul AFM de la 1,5 miliarde de lei la 2,8 miliarde de lei, ceea ce înseamnă o importantă gură de oxigen pentru mediu şi, mai ales, pentru economia românească”, a susţinut ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Pe de altă parte, Alexe a făcut referire la un alt program finanţat din bugetul AFM, pentru iluminatul public stradal cu LED.

„Tot în acest an, am lansat pentru prima dată în România programul destinat iluminatului public stradal cu LED, prin care ne dorim să reducem consumul de energie electrică şi din localităţile din România şi, mai ales, din facturile pe care le vor achita românii, să fie cu 40% mai mici. Avem speranţa că în jur de 700 de localităţi din România dintre cele 3.200 pe care le avem, să beneficieze de programul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor”, a subliniat Costel Alexe.

La jumătatea lunii martie a acestui an, Administraţia Fondului pentru Mediu anunţa că, în acest an, va finanţa 14 proiecte prioritare şi programe pentru protecţia mediului.

Printre acestea, se făcea referire la un Program privind creşterea eficienţei energetice în clădiri unifamiliale – „Casa Eficientă Energetic”, iniţiativă pentru care erau bugetate credite de angajament în valoare de 429 milioane lei şi credite de angajament în valoare de 384 milioane lei.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Bolojan vrea produse românești în magazine, dar marile rețele se plâng de aprovizionare

Buzdugan Rebecca

Publicat

în

Premierul Ilie Bolojan vrea produse românești în magazine, dar marile rețele se plâng de aprovizionare Premierul Ilie Bolojan i-a strâns pe șefii marilor magazine la discuții despre prețurile la alimente. Le-a cerut să promoveze mai mult produsele românești, inclusiv în magazinele din străinătate, dar patronii au spus că au o problemă: nu au flux constant […]

Citește mai mult

Actualitate

Ministrul Educației pune sub semnul întrebării evaluarea profesorilor: Peste 99% primesc anual calificativul „foarte bine”

Buzdugan Rebecca

Publicat

în

Ministrul Educației pune sub semnul întrebării evaluarea profesorilor: Peste 99% primesc anual calificativul „foarte bine” Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a atras atenția asupra modului în care sunt evaluați profesorii din România. Într-un interviu acordat revistei Dilema, acesta a menționat contrastul dintre disfuncționalitățile vizibile ale școlii românești și evaluările aproape perfecte ale cadrelor didactice, […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi VREMEA în România până în 20 octombrie 2025: Când își intră toamna în drepturi. PROGNOZA METEO de la ANM pentru următoarele patru săptămâni

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi VREMEA până în 20 octombrie 2025: Când își intră toamna în drepturi. PROGNOZA METEO de la ANM pentru următoarele patru săptămâni ANM a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, în intervalul 22 septembrie – 20 octombrie. Până la jumătatea lunii octombrie, temperaturile se vor apropia de normalul perioadei. Administrația Națională de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea