13 mai: Sfredelul Rusaliilor, punctul de mijloc al perioadei dintre Învierea Domnului și Pogorârea Sfântului Duh sau Cincizecimea
Sfredelul Rusaliilor sau Înjumătățirea Praznicului Învierii, sărbătorită miercuri, 13 mai 2020, în Biserica Creștin-Ortodoxă, este punctul de mijloc al perioadei dintre Învierea Domnului și Pogorârea Sfântului Duh sau Cin
cizecimea.
Această sărbătoare creștină, prin poziția și cuprinsul slujbei ei, realizează o legătură între cele trei mari sărbătoriale Penticostarului. Deși are la bază un moment din activitatea publică a Mântuitorului Iisus Hristos, liturgic, praznicul e prezentat posterior Învierii.
Sărbătoarea Înjumătățirea Praznicului are un fundament istoric, un moment din viața Mântuitorului Iisus Hristos, care se referă la o sărbătoare iudaică, numită Sărbătoarea Corturilor. Atunci, Iisus Hristos a intrat în templu și a vorbit învățaților și mulțimilor.În Calendarul Popular, sărbătoarea „Înjumătățirea praznicului Cinzecimii este apropiată de perioada „nașterii călușului.”
Obiceiuri străvechi- Nașterea călușului
Într-o zi de miercuri, la 24 de zile înainte de Rusalii, creștinii sărbătoresc Todorusalele, Stratul de Rusalii sau Sfredelul Rusaliilor. Această sărbătoare cu origini precreștine este legată de momentul apariției călușarilor. Acești oameni benefici primesc de la Divinitate răsplăți meritate pentru faptele lor bune. Cu aceste haruri, călușarii alungă răul din lume, vindecă oameni, animale și locuri, protejează neamul de atacurile cotropitorilor.
Citește și: Când pică Paștele în 2021
Scenariul ritual al călușarilor mitologici, așa cum consemnează cercetătorul Ion Ghinoiu, cuprinde trei episoade, bine determinate, fiecare cu caracteristicile specifice: „Nașterea Călușului”, „Jocul Călușarilor” și „Moartea Călușului”.„Nașterea Călușului” are loc în a patra săptămână de după Paști, cunoscută ca „Sfredelul Rusaliilor” sau „Todorusalii”. Atunci se formează ceata de călușari, în jurul steagului, și se depune jurământul, la loc de taină, în pădure, cu mâinile pe steag sau trecând pe sub steag; reprezintă părăsirea lumii profane și intrarea în lumea sacrului.
„Călușarii” sunt aleși în funcție de calitățile lor morale și fizice, absolut necesarepentru a putea executa un astfel de joc. După depunerea jurământului, suntconsiderați personaje sacre și obligați să respecte o perioadă impusă de castitate.
Costumul călușarilor îmbină două culori: albul – semnificând puritatea, jocul pus în slujba zeului Luminii – și roșul (brâul, fundele, betele încrucișate pe piept) – împotriva deochiului, a atacurilor rele.Nu trebuie uitat că, în vechime, albul,culoarea oaselor, simboliza moartea, pe când roșul, culoarea sângelui, era culoarea vieții.
Fiecare călușar trebuie să poarte un băț în mână, simbol al inițierii în vechime, dar și posibilă armă împotriva forțelor malefice sauo reprezentare a razelor Soarelui, cel dătător de viață.
Cetele au un număr impar de călușari, dintre care se detașează „Mutul” și „Vătaful”. Există și cazuri în care nu este semnalată prezența „Mutului”, tainaritualului fiind garantată de întreaga ceată. „Vătaful” are misiunea supravegherii corectitudinii jocului, a chemării periodice la vigilență și a menținerii stării de taină.
„Călușarii” fac legământul pe durate diferite de timp. Primirea în ceată este socotită act inițiatic, iar o eventuală trădare va fi pedepsită de divinitate, ca orice sacrilegiu.
În această zi sacră, oamenii practicau diferite ritualuri, care aveau ca scop protejarea lor și a celor apropiați. Pentru ca să fie oamenii sănătoși tot anul, femeile presărau crenguțe de pelin pe paturi. Și tot pelin își puneau gospodarii la brâu, ca să scape de durerile de tot felul. Vinul se aroma cu pelin, cules cu ceva vreme înainte de răsăritul soarelui. Crenguțele de pelin se așezau în tot locul, casă țină departe duhurile relede oameni și animale. Fetele se spălau pe cap cu rouă, ca să le crească părul bogat, iar vacile eraustropite cu zeamă de usturoi, ca să dea lapte tot anul.
