Rămâi conectat

Actualitate

11 februarie – Ziua Europeană a Numărului Unic de Urgenţe 112. Peste 60% din apelurile sunt false

Ziarul Unirea

Publicat

în

Manifestarea este o ocazie specială pentru conştientizarea cetăţenilor europeni şi a turiştilor cu privire la Numărul European de Urgenţă 112.

 Anul acesta, Ziua Europeană 112 este dedicată studenţilor beneficiari ai programelor de mobilitate universitară ERASMUS, cu accent pe o mai bună informare şi conştientizare a acestora. În anul academic 2012 – 2013, 268.143 studenţi au călătorit în alte state Europene în scop educaţional sau în cadrul diferitelor forme de pregătire.

În acest context, Asociaţia Numărului European de Urgenţă (EENA) a solicitat serviciilor naţionale de urgenţă, birourilor de informare ale UE din statele membre, reţelelor europene de cooperare studenţească şi agenţiilor ERASMUS să contribuie pentru maximizarea impactului acţiunilor de promovare 112 pe o categorie cât mai mare de public ţintă.

Gary Machado, directorul executiv al EENA, a afirmat că “Nivelul alarmant de scăzut al informaţiilor despre 112 îi face pe oameni vulnerabili, în special pe cei tineri, studenţii care călătoresc. Furnizarea către aceştia de informaţii clare şi cuprinzătoare trebuie să devină o prioritate, şi nu doar astăzi, ci în fiecare zi”.

În România, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), cu sprijinul Consiliului Naţional al Rectorilor, a organizat, la 11 februarie a.c., o zi de informare 112 în centrele universitare din ţară. În numeroase instituţii de învăţământ superior româneşti, în special acolo unde au loc programe de mobilitate ERASMUS, au fost pregătite puncte de informare 112, au fost postate afişe cu mesaje în limbile engleză, franceză şi germană şi au fost distribuite pliante informative. Au mai fost organizate vizite ale elevilor şi studenţilor în centrele de primire apeluri de urgenţă 112.

Informaţiile corespunzătoare pe tema 112 vor permite studenţilor, în special celor străini, să aibă grijă de propria lor siguranţă într-un mod responsabil şi eficient. Educându-ne pe noi şi familiile noastre, dar şi prietenii, cu privire la existenţa şi corecta folosire a Numărului de Urgenţă 112, vom contribui activ la un viitor mai sigur pentru toţi cetăţenii europeni.

Statistica pe anul trecut realizată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) arată că la Numărul Unic de Urgenţă 112 au fost primite şi tratate 15.561.664 apeluri. Dintre acestea 5.926.985 (38,09 %) au fost reale şi 9.634.679 (61.91 %) false. Cele mai multe au fost transferate către Ambulanţă – 3.741.439 (60,74 %), Poliţie – 1.373.394 (22,30 %), Pompieri – SMURD – 869.059 (14,11  %) şi Jandarmerie – 168.788 (2,74 %).

Din punct de vedere al apelurilor false, judeţele Covasna, Călăraşi şi Mureş  ocupă primele locuri.

Pe luna ianuarie 2016, din totalul de 1.244.049 apeluri, 486.142 (39,08 %) au fost reale şi 757.907 (60,92 %) false.

Urmare constatărilor făcute de către autorităţile statului, 13.146 de cetăţeni au fost sancţionaţi conform legii pentru apeluri false şi abuzive către numărul 112. Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate în judeţele Teleorman, Bucureşti şi Suceava.

 

România, printre statele Uniunii Europene cu cele mai bune performanţe în utilizarea numărului unic de urgenţă 112

 

Potrivit celui mai recent raport al Comisiei Europene, România se situează printre statele membre cu cei mai buni timpi de reacţie (sub 10 secunde) şi o acurateţe sporită în a localiza apelanţii la numărul unic de urgenţă 112.

 

Ţara noastră face parte dintre cele 5 state membre care reprezintă exemple de bună practică.

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale este organul central al statului, care administrează, exploatează, întreţine şi dezvoltă Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă.

Timpul mediu de răspuns al Centrului 112 este de 3,68 secunde şi este înregistrat în cazul a 94,63% dintre apelurile la numărul unic de urgenţă.

În ce priveşte localizarea apelanţilor, aceasta se face in proporţie de 97,20% pentru reţelele de telefonie fixă şi de 99,27% pentru cele de telefonie mobilă.

Potrivit aceluiaşi raport al Comisiei Europene, România este una dintre puţinele ţări membre UE în care 112 este  număr unic  de urgenţă.

În urma campaniilor de educare şi informare desfăşurate de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, în ţara noastră, numărul de apeluri false a scăzut în ultimii ani cu aproximativ 38 % şi se situează la circa 62 de procente, înscriindu-se în media înregistrată la nivel european.

Eurobarometrele Comisiei Europene, referitoare la numărul unic european de urgenţă 112, arată că România a făcut progrese remarcabile în administrarea şi dezvoltarea Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă şi se află pe primele locuri în ceea ce priveşte informarea şi educarea populaţiei în UE.

Numărul pan-european de urgență 112 a fost creat în 1991.

În aprilie 2005, Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 a devenit operaţional în toată România.

Începând cu anul 2008, 112 este singurul număr care poate fi folosit de pe orice telefon fix sau mobil pentru a beneficia, gratuit, de serviciile de urgență (ambulanță, pompieri și poliție) în orice țară a Uniunii Europene.

Din octombrie 2015, în România, este funcţional serviciul de anunţare a urgenţelor prin SMS pentru persoanele cu dizabilităţi de auz şi / sau vorbire, prin mesaje scurte la numărul 113, păstrând caracteristicile serviciului 112 de voce: gratuitate şi accesibilitate.      Pentru a putea utiliza acest număr este obligatorie înscrierea în baza de date a Serviciului 112.

Până acum, au fost validate ca şi înregistrate 2.200 de persoane iar activitatea continuă.

De la darea in folosinţă a facilitaţii SMS 113, au fost primite 26  solicitări.

Numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 trebuie folosit doar atunci cînd este necesară intervenţia agenţiilor specializate de urgenţă, pentru asigurarea asistenţei imediate în situaţii în care este periclitată viaţa, integritatea ori sănătatea cetăţeanului, ordinea publică, proprietatea publică sau privată ori mediul.

Apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112 sau transmiterea de mesaje false la numărul 113 constituie contravenţii iar faptele sunt sancţionate cu amendă de la 500 la 1000 de lei.

Pentru mai multe informaţii accesaţi www.112.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

VIDEO | Marcel Ciolacu, desemnat premierul României, de Klaus Iohannis: Va conduce noul cabinet propus de coaliție

Bera Larisa

Publicat

în

VIDEO | Marcel Ciolacu, desemnat premierul României, de Klaus Iohannis: Va conduce noul cabinet propus de coaliție Liderul PSD, Marcel Ciolacu a fost desemnat premier de către Președintele Klaus Iohannis. Acesta va conduce noul cabinet propus de coaliție. Citește și: SURSE: Crin Antonescu, susținut de coaliția PSD-PNL-UDMR și Minoritățile Naționale pentru a candida la alegerile […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea