Potrivit co-președintelui PNL Alba, Mircea Hava, Alin Florea NU este candidatul oficial al partidului la Primăria Aiud
Mircea Hava: ”S-a făcut o mare greșeală! Cine seamănă vânt, culege furtună!”
Co-președintele PNL Alba, Mircea Hava, a declarat, joi, că nu a fost stabilit, oficial, candidatul pentru Primăria Aiud și că anunțarea lui Alin Florea ca opțiune a partidului pentru această funcție este o ”mare greșeală” a organizației locale, deoarece a fost făcută fără să fie aprobată de conducere.
Mircea Hava a mai precizat că, din informațiile pe care le are, Oana Badea s-a clasat mult mai bine într-un prim sondaj intern, obținând 40% din voturile membrilor organizației, și că un sondaj final se va face abia în luna aprilie când, în funcție de rezultate, va fi stabilit un candidat.
”Alin Florea nu a fost validat de nimeni, din câte știu eu, pentru că noi am hotărât să se facă încă un sondaj, și țin minte că am spus că-l vom face în decembrie, ca să aibă timp să-l plimbe actualul primar, ca pe ursuleț, să-l vadă toată lumea. Sondajul îl vom face fără să anunțăm. Sondajele vor vorbi și cei care au cele mai mari șanse de a câștiga, se vor duce să candideze. În aprilie vom face ultimele sondaje pentru cele câteva zone în care încă nu au fost stabiliți candidații (…) Mulți se bazează pe asta: cățărându-se pe partid vor ajunge sus. La primar contează omul și după aceea partidul și așa va rămâne. O să vedeți anumite mișcări. Nu pedepsim pe nimeni, nu certăm pe nimeni, însă lucrurile nu se fac așa. S-a făcut o mare greșeală la Sebeș cu acea conferință de presă (n.r. când organizația locală l-a anunțat drept candidat oficial pe Mihai Apolzan) și s-a făcut o mare greșeală și acum, la Aiud. Cine încearcă să semene vânt, sigur va culege furtună. Noi nu am avut 67 de primari certându-ne. Eu nu discut de ai mei și ai lor, eu discut de ai noștri. Nu-i nicio problemă, dacă domnul Alin Florea, în sondajul care va fi făcut, va avea un procent peste doamna Badea, va fi dânsul candidatul. Dar încă nu s-a stabilit nimic oficial. Comunicatul a plecat de la ei, de la Aiud. Nu știu cine l-a făcut, dar nu reflectă poziția partidului. Oricine are dreptul să vorbească, dar nu să comunice în numele PNL-ului. Dacă l-a trimis purtătorul de cuvânt al partidului a făcut și el o mare greșeală, iar cine greșește… decontează”, a spus Mircea Hava.
CITEȘTE ȘI: Alin Florea – candidatul oficial al PNL pentru funcţia de primar al municipiului Aiud
Pe de altă parte, poziția liderului PNL Alba nu pare să fie susținută de celălalt co-președinte, Adrian Teban, care a declarat pentru ziarulunirea.ro următoarele: “A fost decizia Biroului Politic Local (BPL) Aiud și am înțeles de la domnul Hava că noi respectăm decizile Birourilor Politice Locale, oricare ar fi acestea”.
Se pare că situația de la Aiud este similară cu cea din Sebeș unde, încă din luna octombrie, organizația locală l-a anunțat drept candidat oficial al partidului, pentru primărie, pe Mihai Apolzan, însă conducerea județeană susține că aolo încă se desfășoară sondaje. Referitor la acest aspect Mircea Hava a declarat că, din ultimele rezultate Dorin Nistor ar avea peste 30%, mai mult decât ”toate celelalte propuneri adunate la un loc”, motiv pentru care și în acest caz se va lua o decizie oficială după un ultim sondaj ce se va efectua în luna aprilie a anului viitor. (Z.U.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Preotul Ioan Sabău, arestat de câteva ori de comuniști, a creat la Vinerea obiceiul Păștenilor care dăinuie și în zilele noastre
Preotul Ioan Sabău, arestat de câteva ori de comuniști, a creat la Vinerea obiceiul Păștenilor care dăinuie și în zilele noastre PREOTUL IOAN SABĂU – „CEL MAI IUBIT DINTRE VINERENI” – ,,Abia în închisoare în închisoare mi-am început misiunea preoțească, acolo am învățat să mă rog și tot acolo am simțit dependența de Dumnezeu, pentru […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 7 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 17 ore
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 4 zile
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare