FOTO-VIDEO: Celebrele viori Stradivarius și Guarneri s-au duelat pe scenă la Alba Iulia. Concert de Ziua Încoronării, apreciat la maxim de iubitorii muzicii de calitate
Ajuns la cea de-a șasea ediţie, Turneul Internaţional „Duelul Viorilor” se dovedeşte a fi, şi de această dată, un real succes. La Alba Iulia, spectacolul a avut loc sâmbătă seara, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, și a adunat sute de iubtori ai muzicii de calitate. Evenimentul a fost organizat de administrația locală în parteneriat cu Radio România, în cinstea zilei de 15 Octombrie – Ziua Încoronării.
Concertul de muzică clasică îi are ca protagoniști pe trei virtuoși ai muzicii românești, violoniștii Liviu Prunaru și Gabriel Croitoru și pianistul Horia Mihail, precum și două instrumente de o valoare inestimabilă.
Săli pline, aplauze îndelungi şi multe cereri de bis-uri au existat în toate localităţile în care Duelul Viorilor a ajuns. Este o întrecere amiabilă pentru cucerirea publicului, numele sonore ale instrumentelor – Stradivarius ”Pachoud”, pe care cântă Liviu Prunaru şi Guarneri del Gesu, pe care cântă Gabriel Croitoru (care este pusă la dispoziţie de Muzeul Naţional George Enescu, în patrimoniul căruia se află)- trecând pe planul doi. Cei doi violonişti au ales lucrări de o sensibilitate aparte, care poartă ascultătorii într-o frumoasă călătorie muzicală. Multă pasiune, spectaculoase răsturnări de situaţie, romantism, energie, virtuozitate şi culoare, căldură, zâmbete şi chiar giumbuşlucuri – într-un duel de toată frumuseţea.
”A intra în starea de competiţie pe care o induce ideea de duel este esenţial pentru un artist care, prin definiţie, ar trebui să fie nemulţumit cu ceea ce are. În cazul nostru, în competiţie au intrat performanţele unor instrumente, nu cele ale unor instrumentişti, Stradivarius şi Guarneri. Dacă de secole nu s-a stabilit cine este câştigătorul, era de aşteptat să nu se stabilească nici acum. O poveste frumoasă, cu potenţial spectaculos, s-a transformat în realitate în toamna anului 2011, când alături de pianistul Horia Mihail, martor şi arbitru al acestui proiect, doi violonişti şi două viori care nu se întâlniseră anterior pe aceeaşi scenă au intrat într-o competiţie prietenească. Este vorba de Liviu Prunaru cu Stradivarius „Pachoud” din 1694 şi Gabriel Croitoru cu Guarneri del Gesù „Catedrala” – 1730. A fost, practic, un joc de-a duelul, în care câştigător a fost publicul. Atmosfera fierbinte a luptei, a întrecerii, chiar dacă are un final cunoscut, a atras atenţia publicului”, este descrierea pe care a făcut-o acestui duel al viorilor Oltea Șerban-Pârâu, muzicolog şi critic muzical, director al Centrului Cultural Media Radio România, director artistic al Orchestrelor şi Corurilor Radio.
[nggallery id=2842]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Carina Zbutea, de la Seminarul Teologic Ortodox din Alba Iulia, premiul special la faza națională a olimpiadei de religie
Carina Zbutea, de la Seminarul Teologic Ortodox din Alba Iulia, premiul special la faza națională a olimpiadei de religie Carina Zbutea, elevă la Seminarul Teologic Ortodox din Alba Iulia, a obținut premiul special la olimpiada de religie, etapa națională. Citește și: FOTO | Luca Darius, de la Seminarul Teologic din Alba Iulia, performanță deosebită la […]
Secțiune Articole Similare
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
Efectele miraculoase ale ceaiului negru: Ajută la slăbit, combate ridurile și menține dantura sănătoasă
-
Actualitateacum o zi
Micii producători, taxați de la 1 iulie 2024 pentru transportul propriilor produse la piață: Noul impozit este impus de ANAF
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 Mai: Ziua Naţională a Medicului Veterinar
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
16 mai – Cuviosul Teodor cel Sfințit, un mare sfânt al cărui nume îl poartă foarte mulţi români
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
13 mai: Sfânta Glicheria. Povestea muceniței aruncată la fiare sălbatice, pentru că a refuzat să aducă jertfe idolului lui Zeus. Din moaștele ei a izvorât mir tămăduitor, care vindeca toate bolile
-
Curier Județeanacum 5 zile
Restaurant din Alba Iulia, angajează ospătari: Condiții de aplicare