FOTO. Sosirea primăverii, marcată la Liceul ”Ștefan Manciulea” din Blaj prin activități cultural-artistice. Elevii au realizat felicitări, brățări și mărțișoare din materiale ecologice
Primăvara este anotimpul renașterii și al bucuriei, pe care fiecare persoană îl consideră a fi un nou început. Prima zi a lunii martie oferă motiv de a zâmbi, iar țara noastră celebrează această înnoire spirituală printr-un mod aparte. Mărțișorul constituie un simbol al primăverii încă din cele mai vechi timpuri, având diferite forme, dar a fost întotdeauna însoțit de nelipsitul șnur în culorile alb și roșu.
Sosirea primăverii a fost marcată și la Liceul Tehnologic „Ștefan Manciulea” din Blaj prin activități cultural-artistice. Proiectul intitulat „Roșu și alb” s-a derulat în perioada 24 februarie-1 martie 2017 și a constat în realizarea unor activități care au implicat resurse ecologice. Inițiativa proiectului a revenit următoarelor cadre didactice: prof. Anișoara Ciobanu, prof. Ioana Breazu, prof. Cristina Savonea, prof. Delia Pop, în colaborare cu doamna prof. Iulia Dancu și doamna bibliotecar Mărioara Arion. Echipa managerială reprezentată de domnul director Ioan Marcu și doamna director Elena Drăgan, a susținut și s-a implicat în derularea acestui proiect.
Începând cu data de 24 februarie, elevii din clasa a XI-a C, coordonați de doamna profesoară Anișoara Ciobanu, au confecționat mărțișoare și brățări din materiale ecologice. Clasa a XI-a învățământ profesional, a realizat felicitări și mărțișoare tot din materiale ecologice, fiind coordonați de doamna profesoară Emilia Comșa. Cu aceeași dăruire și implicare, doamna profesoară Cristina Savonea a susținut activitatea elevilor care au confecționat mărțișoare originale. Rezultatele muncii tuturor celor implicați s-a concretizat într-o expoziție de mărțișoare și felicitări.
Data de 1 Martie a fost evidențiată prin referate ce au punctat importanța mărțișorului, evoluția acestuia de-a lungul timpului, precum și tradiții sau superstiții referitoare la semnificațiile sale. Elevii clasei a XI-a, profil servicii, coordonați de doamna prof. Ioana Breazu au surprins aceste aspecte: Paula Blaj, Cristina Muntean, Anamaria Barabaș, Tudor Hațegan, Gianina Ghejan, Anamaria Banea și Lavinia Lunca. Programul a conținut și recitarea unor poezii tematica stabilită, precum și prezentare power point cu informații referitoare la prima lună a primăverii.
Implicarea activă și entuziasmul elevilor denotă faptul că ziua de 1 Martie are o semnificație importantă pentru tânăra generație. Felicităm cadrele didactice și elevii pentru inițiativă și dorința de a realiza astfel de proiecte.
[nggallery id=3517]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
Festivalul Internațional de Teatru „Povești” 2024 debutează la Alba Iulia în luna mai
Festivalul Internațional de Teatru „Povești” 2024 debutează la Alba Iulia în luna mai Ioana Bogățan: „Festivalul și publicul suferă de fapt pentru că, de multe ori, trebuie să renunțăm la anumite spectacole deoarece nu avem săli cu dotările tehnice de care este nevoie” În luna mai, la Alba Iulia se desfășoară Festivalul Internațional de Teatru […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 2 zile
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 5 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale