FOTO: Ion Blăjan – fiu al satului Roșia de Secaș. Omagiul unei personalităţi legendare
Miercuri, 2 Martie a.c la Biblioteca Comunală Roşia de Secaş a avut loc o acţiune culturală organizată de Primăria comunei Roşia de Secaş, Consiliul Local al comunei Roşia de Secaş, Cercul ASTRA „Ion Blăjan” şi Biblioteca Comunală Roşia de Secaş, în colaborare cu Şcoala Gimnazială Roşia de Secaş şi Centrul de Zi Sf. Ierarh Nicolae, având ca scop omagierea unei personalităţi legendare a Văii Secaşelor şi anume rapsodul popular, culegătorul de folclor şi nu în ultimul rând, scriitorul Ion Blăjan, la 105 ani de la naşterea sa în acest sat despre care poetul Ion Brad spunea, în prefaţa cărţii lui Ion Blăjan, aflată la cea de-a treia ediţie „Omul cu ochelari negri” că este „ un sat fără pereche”, având în vedere, în primul rând, faptul că aici, la Roşia de Secaş, s-a realizat prima culegere de poezii populare româneşti, în anul 1838, de către preotul Nicolae Pauletti, fiu al satului.
Programul acţiunii sus amintite a fost prezentat de către doamna Bogdan Felicia, director al Căminului Cultural „Ion Blăjan”, Roşia de Secaş şi a început la ora 12, cuvântul de deschidere avându-l primarul comunei, d-nul Bogdan Vasile Nicolae. În continuare au luat cuvântul părintele protopop Pop Ovidiu Nicolae, parohul Bisericii Ortodoxe din Roşia de Secaş şi Lupean Nicolae, profesor de istorie la Şcoala Gimnazială Roşia de Secaş. Prezentarea cărţii „Omul cu ochelari negri”, scrisă de Ion Blăjan, a fost realizată de viceprimarul Muntean Ilie, fiu al satului şi scriitor.
Elevii Şcolii Gimnaziale Roşia de Secaş, pregătiţi de înv. Natea Mihaela Luminţa, înv. Trif Alina, prof. Cîmpean Adrian şi prof. Edveş Simona, au prezentat un scurt program artistic în care au adus în atenţie legenda mărţişorului şi au interpretat un cântec din repertoriul lui Ion Blăjan, iar copiii de la Centrul de Zi Sf. Ierarh Nicolae, sub îndrumarea asistentului social Pop Veronica, prof. Goţa Mariana şi prof. Mărginean Ioana, au prezentat o expoziţie de felicitări și mărţişoare.
Acţiunea s-a încheiat în acordurile melodiilor lui Ion Blăjan, toţi participanţii – elevi, cadre didactice şi cetăţeni – fiind serviţi cu suc şi prăjituri. (M.I.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO: Au fost desemnați câștigătorii concursului „Prietenii pompierilor”: Peste 80 de elevi din Alba au participat în evenimentul educativ și sportiv organizat de ISU Alba
FOTO: Au fost desemnați câștigătorii concursului „Prietenii pompierilor”: Peste 80 de elevi din Alba au participat în evenimentul educativ și sportiv organizat de ISU Alba Peste 80 de elevi din județul Alba au participat în evenimentul educativ, tehnico-aplicativ și sportiv, denumit „Prietenii pompierilor” care are ca obiective dezvoltarea capacităţilor de înţelegere şi de apreciere a […]
Secțiune Articole Similare
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
Efectele miraculoase ale ceaiului negru: Ajută la slăbit, combate ridurile și menține dantura sănătoasă
-
Actualitateacum 2 zile
Micii producători, taxați de la 1 iulie 2024 pentru transportul propriilor produse la piață: Noul impozit este impus de ANAF
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
16 mai – Cuviosul Teodor cel Sfințit, un mare sfânt al cărui nume îl poartă foarte mulţi români
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 Mai: Ziua Naţională a Medicului Veterinar
-
Sportacum 2 zile
Liga 3, etapa a 9-a, se apropie vacanța: jocuri interne pentru Metalurgistul Cugir și Industria Galda, deplasări pentru albaiuliene
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
16 mai: Ziua Internațională a Luminii