FOTO: Delegație din județul Alba la ceremonia de la Palatul Cotroceni dedicată Zilei Internaționale a Francofoniei
Începând din 1998, țările membre ale Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF) celebrează Ziua Internațională a Francofoniei în data de 20 martie, România organizând alături de celelalte state francofone o serie de manifestări culturale, artistice şi educaţionale, atât în ţară cât şi în străinătate, prin intermediul misiunilor sale diplomatice.
În acest an, la invitația președintelui României, Klaus Werner Iohannis, la Palatul Cotroceni din București s-a desfășurat marți, 22 martie, ceremonia dedicată Zilei Internaționale a Francofoniei, la care au participat numeroase oficialități române și străine, iar printre invitați s-au regăsit profesori, studenți, elevi.
Evenimentul a fost deschis de alocuțiunea președintelui Iohannis care a subliniat importanța francofoniei ce se dovedește astăzi o puternică rețea de instituții și proiecte, un cadru complex de relații între oameni și țări, o perspectivă profund umanistă asupra dezvoltării societății.
”Îndemnul președintelui adresat elevilor, studenților, cadrelor didactice ori specialiștilor care dau viață francofoniei de a proteja și folosi moștenirea limbii franceze ca pe o importantă resursă de formare și împlinire personală și profesională va răsuna în memoria delegației județului nostru la această întâlnire, delegație formată din elevele Georgiana Medruț și Otilia Roxana Dolgae de Colegiul Național “Horia, Cloșca și Crișan” Alba Iulia, Mădălina Cioara și Cosmina Ciorea de la Colegiul Național ”Avram Iancu Câmpeni” – cele două licee bilingve francofone din județul Alba.” a declarat profesorul de limba franceză Roxana Bodea, directorul colegiului din Câmpeni, cea care a însoțit elevele la eveniment.
”Ceilalți vorbitori, ministrul Afacerilor Externe – domnul Lazăr Comănescu, ministrul Educației – domnul Adrian Curaj, președinta delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Francofoniei – doamna Sanda-Maria Ardeleanu, directorul Biroului Regional al Organizației Internaționale a Francofoniei – doamna Chantal Moreno, directorul Biroului Regional al Agenției Universitare a Francofoniei (AUF) au evidențiat sprijinirea dialogului cultural și a respectului diversității, pentru o societate în care educația să fie o pârghie eficientă în evitarea extremismului și intoleranței.” a completat directorul Roxana Bodea.
Cioara Mădălina, elevă în clasa a XII-a la colegiul din Câmpeni, prezentă de asemenea la evenimentul de la Palatul Cotroceni, a transmis: ”Doamna Chantal Moreno a amintit că în acest an sărbătoarea se desfășoară chiar sub sloganul ”le pouvoir des mots” – puterea cuvintelor. În ziua când Bruxelles, inima Uniunii Europene, era lovită de atentate teroriste, cuvintele fundamentale ale acestei zilei – libertate, egalitate, fraternitate, diversitate, solidaritate, universalitate rostite în cadrul reuniunii – au primit o încărcătură aparte, fiind folosite și pentru a exprima compasiunea și solidaritatea cu Belgia.” a mai precizat tânăra care s-a calificat recent, pentru al doilea an consecutiv, la etapa națională a Olimpiadei de Limba Franceză.
Ovidiu Culda
[nggallery id=1851]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
Cod de conduită împotriva xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură în universități
Cod de conduită împotriva xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură în universități Pentru a preveni apariția unor evenimente înregistrate în alte țări în urma faptelor asociate antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură și pentru a combate comportamentele care duc la astfel de fapte, Ministerul Educației (ME) a publicat miercuri un ordin ce […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 8 ore
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale