FOTO: ACS Poli Timişoara 2 – Industria Galda de Jos 1-2 (0-1), în derby-ul etapei a 5-a din Seria a 4-a | Goluri S. Mureşan şi Cr. Bodea, pentru a 4-a victorie consecutivă!
În derby-ul etapei a 6-a din Seria a 4-a, ACS Poli Timişoara 2 – Industria Galda de Jos 1-2 (0-1), a 4-a victorie la rând pentru echipa condusă de Paul Ciucă, ce rămâne pe locul secund al ierarhiei, la egalitate cu liderul Naţional Sebiş.
Micuţa formaţie găldeană are meritul că încearcă mereu să depăşească ştacheta ridicată anterior, iar aceste rezultate de senzaţie se cuvin apreciate în adevărata lumină, în contextul în care deja nu mai pot fi considerate întâmplări.
*Industria, 3 din trei pe terenuri străine!
Dincolo de cele trei puncte, rămâne o prestaţie extraordinară, dusă până la limita sacrificiului, în prim-plan aflându-se S. Mureşan, cu o partidă remarcabilă, secondat de D. Lupşan, Cr. Bodea sau Cernea, evoluţia Galdei fiind lăudată şi de Aurel Şunda, fostul antrenor unirist.
După acest succes extrem de important, sloganul favorit al jucătorilor lui Paul Ciucă a fost: „Să se ştie în toată ţara că Galda bate la Timişoara„.
O perioadă de senzaţie a Industriei, echipă care deşi nu se bucură de de resurse financiare deosebite, a ajuns în fruntea seriei, la egalitate de puncte cu Naţional Sebiş. Trupa condusă de Paul Ciucă dovedeşte că nu întotdeauna bugetul înseamnă performanţă şi poţi obţine rezultate apreciate, peste aşteptări, dacă joci cu pasiune. Formaţia din Alba este o veritabilă sperietoare pe terenuri străine, având 3 victorii din tot atâtea meciuri, la Deva, cu AFC Unirea 1924 Alba Iulia şi acum la Timişoara, pe „Calor”.
*Paul Ciucă: „Cum să nu fie o surpriză, când bate Galda la Timişoara?”
„Un meci câştigat datorită ardorii şi mobilizării cu care jucătorii au abordat partida! Ne-am îndeplinit obiectivul, am obţinut cele trei puncte, suntem bucuroşi şi surprinşi plăcut în acelaşi timp. Echipa merită toate felicitările. Astăzi am demonstrat că suntem puternici şi ne dorim să perpetuăm cât mai mult această stare de fapt. Cine ar fi crezut că Industria Galda va bate vreodată la Timişoara?„, a precizat antrenorul Paul Ciucă.
Vizitatorii au demonstrat forţă, s-au apărat cu determinare, contraatacând virulent, câştigând pe merit un meci ce poate fi considerat derby-ul rundei.
În minutul 4, S. Mureşan a marcat cu capul, după un corner executat de Cr. Bodea.
În minutul 74, Cr. Bodea a realizat desprinderea, după pasa excelentă de la Cernea, de pe partea dreaptă.
În final, Mailat a redus scorul dintr-o lovitură liberă de la 17 metri, în minutul 90, direct în vinclu.
Echipe: *ACS Poli 2: M. Contra – Sporin, D. Filip, Bocşan, Fridrich, L. Oprea, Birnoi, Mailat, Cr. Pădureanu, Velcotă, Vraciu.
*Industria: Căt. Ştef – Olar, Haiduc, Cioplântă, Boancă – Frenţiu (90+1, Boloş), D. Lupşan, G. Goronea, Cr. Bodea (80, Fulea) – Cernea (87, Cioară), S. Mureşan (73, Costea); rezerve Iancău – P. Man, Vonya. Antrenor Paul Ciucă.
Foto, text: Gligor UDREA
[nggallery id=2799]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Liga 3, etapa a 9-a, se apropie vacanța: jocuri interne pentru Metalurgistul Cugir și Industria Galda, deplasări pentru albaiuliene
Liga 3, etapa a 9-a, se apropie vacanța: jocuri interne pentru Metalurgistul Cugir și Industria Galda, ultimele apariții în fața fanilor, și deplasări pentru albaiuliene. CSU Alba Iulia va intra în vacanță după acest duel de la Mediaș. Se apropie vacanța pentru conjudețenele care activează în Seria 9 din eșalonul terț. În etapa a 9-a […]
Secțiune Articole Similare
-
Sănătatea și naturăacum 3 zile
Efectele miraculoase ale ceaiului negru: Ajută la slăbit, combate ridurile și menține dantura sănătoasă
-
Actualitateacum o zi
Micii producători, taxați de la 1 iulie 2024 pentru transportul propriilor produse la piață: Noul impozit este impus de ANAF
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
15 Mai: Ziua Naţională a Medicului Veterinar
-
Opinii - Comentariiacum o zi
16 mai – Cuviosul Teodor cel Sfințit, un mare sfânt al cărui nume îl poartă foarte mulţi români
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
13 mai: Sfânta Glicheria. Povestea muceniței aruncată la fiare sălbatice, pentru că a refuzat să aducă jertfe idolului lui Zeus. Din moaștele ei a izvorât mir tămăduitor, care vindeca toate bolile
-
Curier Județeanacum 4 zile
Restaurant din Alba Iulia, angajează ospătari: Condiții de aplicare