Evaluare Națională 2017: Aproape 2.500 de elevi din Alba susțin, în 37 de centre, proba la limba și literatura română
Evaluare Națională 2017: Aproape 2.500 de elevi din județul Alba susțin, luni, în 37 de centre de examen, proba la limba și literatura română, prima din cadrul evaluării naționale.
Subiectele la proba la limba română vor fi publicate pe ziarulunirea.ro, după ce elevii vor ieși cu ele din sălile de examen. Proba se desfășoară între orele 9.00 – 11.00.
Pe 21 iunie va avea loc proba la Matematică (probă scrisă), pe 22 iunie se va desfășura proba la Limba și literatura maternă pentru elevii aparținând minorităților naționale.
Rezultatele vor fi afișate pe 26 iunie până la ora 16,00, iar contestațiile vor putea fi depuse în aceeași zi în intervalul 16,00-20,00.
Rezultatele finale, după contestații, vor fi afișate pe 30 iunie.
Ponderea mediei din clasele V-VIII va reprezenta 20% din media de admitere.
Probele scrise pentru Evaluarea Națională încep la ora 9,00, moment în care se deschid plicurile sigilate care conțin varianta de subiecte multiplicată în fiecare sală în care se susține examenul.
Accesul elevilor în săli este permis cel mai târziu cu 30 de minute înainte de începerea probei, respectiv până la ora 8.30, în fiecare zi în care se desfășoară probele scrise.
„Se interzice elevilor să pătrundă în clasă cu orice fel de lucrări: manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., care pot fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum și cu telefoane mobile și cu orice instrument electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare. Nerespectarea dispozițiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de clasă duce la eliminarea elevului din clasă de către președintele comisiei, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu și la notarea cu nota 1 (unu) a lucrării elevului eliminat. Nerespectarea dispozițiilor menționate poate conduce, după caz, la sancționarea asistenților”, prevede metodologia de examen.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
FOTO: Florin Piersic, transportat de urgență, din Cluj-Napoca, la un spital din București, cu ajutorul unei aeronave medicale
FOTO: Florin Piersic, transportat de urgență, din Cluj-Napoca, la un spital din București, cu ajutorul unei aeronave medicale Actorul Florin Piersic este transferat de urgență cu un avion medical de la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu” din Cluj-Napoca la un spital din București. Surse citate de Realitatea PLUS indică faptul că actorul va fi internat de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 2 zile
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 4 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale