Curier Județean

Ziua Bibliotecarilor din România, sărbătorită prin activități online la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Începând cu anul 1995, la iniţiativa UNESCO, în întreaga lume se marchează în data de 23 aprilie Ziua Mondială a Cărţii şi a Drepturilor de Autor.

Plecând de la premisa că lectura şi cartea nu pot fi gândite în afara bibliotecilor şi a bibliotecarilor, în 1998, Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi a Bibliotecilor Publice din România a adăugat la Ziua Mondială a Cărţii şi a Drepturilor de Autor din 23 aprilie și Ziua Bibliotecarului din România decretată legal prin HG nr. 293/14.04.2005.

Aceste două evenimente, gândite ca un tot unitar, au drept scop promovarea lecturii, a cărților și a nobilei profesii de bibliotecar. Cu aceste două prilejuri se organizează în toate bibliotecile din România evenimente dedicate ce se desfășoară sub deviza „Lectura pentru toţi”.

Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” Alba sărbătoresc anual în data de 23 aprilie, Ziua Bibliotecarilor din România, printr-o serie de evenimente specifice. La data de 23 aprilie 2021, cele două instituții vor aniversa din nou bibliotecarul și cartea dar de data aceasta printr-o serie de evenimente ce se vor desfășura online.

Dintre acestea amintim: mesajul oficialităților cu prilejul Zilei Bibliotecarului din România, conferința cu bibliotecarii din județul Alba pe tema „Rolul animației de bibliotecă în atragerea noilor categorii de cititori” (pe platforma ZOOM), o nouă ediție a Interviurilor Bibliotecii ce-l vor avea ca invitat pe domnul Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba, expoziții de carte, recomandări de carte și reviste și prezentarea unor biblioteci din județul Alba prin intermediul unor colaje de fotografii.

Toate aceste activități vor putea fi vizionate pe pagina de Facebook a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba (www.facebook.com/BibliotecaJudeteanaLucianBlagaAlba), în data de 23 aprilie 2021, în intervalul orar 8:00 – 19:00.

Proiectul face parte din Programul 4 IDENTITATE ȘI VALORI CULTURALE/4.7 Zile speciale – Ziua Bibliotecarului din România, proiect aprobat în cadrul Programului managerial pentru perioada 2021-2024.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Preotul Constantin Necula, conferință duhovnicească pentru angajații de la Penitenciarul Aiud: ,,Din când în când e nevoie de o primenire, de o înnoire”

Ioana Oprean

Publicat

în

Preotul Constantin Necula, conferință duhovnicească pentru angajații de la Penitenciarul Aiud: ,,Din când în când e nevoie de o primenire, de o înnoire” Părintele Constantin Necula a fost prezent, miercuri, 1 aprilie 2026, la Penitenciarul de Maximă Siguranță Aiud. În prima parte a zilei, părintele Constantin Necula le-a oferit sfaturi duhovnicești deținuților custodiați în cadrul […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | ACCIDENT rutier în Alba Iulia: O șoferiță a tăiat calea unui autobuz în zona Spitalului Județean de Urgență

Ioana Oprean

Publicat

în

ACCIDENT rutier în Alba Iulia: O șoferiță a tăiat calea unui autobuz în zona Spitalului Județean de Urgență Un accident rutier a avut loc miercuri după-masa în Alba Iulia. O mașină și un autobuz s-au ciocnit pe Bulevardul Revoluției. Evenimentul rutier a avut loc în zona Spitalului Județean de Urgență. Potrivit martorilor, o șoferiță ar […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Planul de Amenajare a Teritoriului Zonal Trascău, realizat de autoritățile din Alba în parteneriat cu Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca: „Un instrument esențial în stabilirea modului în care se dezvoltă această zonă”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Planul de Amenajare a Teritoriului Zonal Trascău, realizat de autoritățile din Alba în parteneriat cu Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca: „Un instrument esențial în stabilirea modului în care se dezvoltă această zonă” Consiliul Județean Alba a dat startul elaborării Planului de Amenajare a Teritoriului Zonal Trascău, un document strategic care va stabili direcțiile de dezvoltare pentru una […]

Citește mai mult