Vremea se răcește în aproape toată țara. Cod Galben de ploi, ninsori și vânt puternic în 29 de județe
Administrația Națională de Meteorologie a emis, luni, o atenționare Cod Galben de ploi, ninsori și vânt puternic, valabilă marți și miercuri, în 29 de județe, inclusiv în municipiul București.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 3 mai, ora 9,00 — 4 mai, ora 21,00, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, jumătatea de sud a Moldovei și zona Carpaților Meridionali și Orientali vor fi ploi pe arii extinse, temporar mai intense, astfel că se vor cumula local cantități de apă de peste 20 — 30 litri/mp și izolat peste 50 litri/mp. La altitudini mai mari de 1.700 de metri, în special în Carpații Meridionali, precipitațiile vor fi sub formă de ninsoare.
În zonele atenționate, vântul va avea temporar intensificări cu viteze de 55 — 65 km/h, iar la munte rafalele vor depăși 70 km/h.
În sudul, sud-estul și centrul țării valorile termice diurne vor caracteriza o vreme rece pentru această perioadă din an.
Județele aflate luni sub Cod Galben sunt Bistrița-Năsăud, Suceava, Neamț, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Brăila, Tulcea, Ialomița, Călărași, Constanța, Ilfov, Giurgiu, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Harghita, Mureș, Covasna, Sibiu, Brașov, Teleorman, Olt, Dolj, Mehedinți, Gorj, Vâlcea și Argeș.
În funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice, Administrația Națională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
4-6 iulie 2025 | COD GALBEN și PORTOCALIU de CANICULĂ în Alba și alte județe. Disconfort termic accentuat, maxime de 40 de grade și nopți tropicale
4-6 iulie 2025 | COD GALBEN și PORTOCALIU de CANICULĂ în Alba și alte județe. Disconfort termic accentuat, maxime de 40 de grade și nopți tropicale Meteorologii ANM au emis vineri dimineața noi atenționări meteo cod galbenși cod portocaliu de caniculă, temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic, valabile în Alba și alte județe din […]
Premierul Ilie Bolojan: Este nevoie de un audit la instituţiile publice, pentru a fi identificat corect numărul de angajaţi
Premierul Ilie Bolojan: Este nevoie de un audit la instituţiile publice, pentru a fi identificat corect numărul de angajaţi Premierul Ilie Bolojan apreciază că este nevoie de un audit la instituţiile publice. Citește și: Premierul Ilie Bolojan le sugerează bugetarilor nemulțumiți de tăierile de sporuri să lucreze la patron: „Există o cerere din partea economiei […]
ROVINIETA 2025: Taxa de drum, mai scumpă cu aproape 50%. De când se va aplica majorarea Începând cu 1 septembrie 2025, Rovinieta va aduce costuri mult mai mari pentru toți șoferii, potrivit proiectului de lege pus în dezbatere de Ministerul Finanțelor. Tarifele cresc accelerat la toate categoriile de vehicule, iar amenzile pentru lipsa taxei de […]