Rămâi conectat

Actualitate

Vizita Papei Francisc în România: Număr de înmatriculare special pentru maşina cu care se va deplasa Sanctitatea Sa

Publicat

în

În perspectiva vizitei în România a Sanctităţii Sale Papa Francisc, la cererea Vaticanului, Guvernul a schimbat Codul Rutier  care a solicitat ca autoturismele puse la dispoziţia acestuia de partea română să aibă numărul unic de înregistrare, folosit atât la Vatican, cât şi în vizitele oficiale din străinătate. Astfel, Serviciul de Protecţie şi Pază va putea înmatricula temporar respectivele maşini cu numărul utilizat de obicei la maşinile Papei.

„Prin derogare de la prevederile art. 13 alin. (1) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se autorizează Serviciul de Protecţie şi Pază să înregistreze în evidenţele proprii, cu număr unic, autovehiculele în care se deplasează Sanctitatea Sa Papa Francisc cu ocazia vizitei desfăşurate pe teritoriul României în perioada 31 mai – 2 iunie 2019”, se arată în Ordonanţa de Urgenţă adoptată ieri la Palatul Victoria.

La Vatican mai foloseşte şi un Ford Focus

Elit - Gustul Desăvârșit

Numărul unic de înregistrare care va fi montat pe papamobil este, cel mai probabil, SCV 1 (Status Civitatis Vaticanae 1). Acesta va fi înscris pe fond alb având literele şi cifrele de culoare roşie şi va fi valabil exclusiv în perioada 27 mai 2019 – 7 iunie 2019. Trebuie precizat că acest număr este montat de obicei pe maşinile folosite de Sfântul Părinte în vizitele oficiale. La Vatican, Suveranul Pontif este destul de des văzut şi într-un Ford Focus care are un alt număr de înmatriculare, SCV 00919.

Conform unor surse, Papa Francisc va utiliza în România un papamobil pregătit special de Dacia-Renault. Maşinile, pentru că sunt două la număr, aşa cum se obişnuieşte în coloanele oficiale cu protocol 0, una fiind de rezervă, vor fi albe şi derivate din Dacia Duster, cel mai probabil. Ambele maşini vor avea numărul de înmatriculare SCV 1. Unele surse susţin că după ce vor fi folosite în România, cele două maşini special adaptate pentru această vizită vor pleca spre Vatican, dar acest lucru nu a fost confirmat oficial.

Cu Loganul în Armenia

Nu este pentru dată când Papa Francisc foloseşte în vizite maşini modeste. Acum trei ani, în cursul vizitei de 3 zile în Armenia, Sfântul Părinte a fost văzut circulând nu doar cu “papamobilul” ci şi cu un Logan alb care în spaţiul ex-sovietic se vinde sub brandul Renault. La vremea respectivă, şeful biroului de presă al Vaticanului, Federico Lombardi, a precizat că maşina a fost aleasă intenţionat, deoarece Papa Francisc vrea să se apropie de oamenii obişnuiţi şi nu să călătorească cu fastul specific şefilor de state.

Vizitele în ţară, exclusiv cu elicopterul

Reamintim că Sfântul Părinte urmează să ajungă la Bucureşti vineri, 31 mai, la ora 11.30. După primirea oficială de la aeroport, Papa va merge la Palatul Cotroceni pentru ceremonia de bun venit, vizita de curtoazie la preşedintele României şi întâlnirea cu prim-ministrul. Apoi, la 15.45, Papa merge la Palatul Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române (BOR) pentru o întâlnire privată cu patriarhul ortodox, după care urmează întâlnirea cu Sinodul permanent al Bisericii ortodoxe.

Pe parcursul celor trei zile, Papa Francisc va înnopta exclusiv la Bucureşti, iar vizitele în ţară le va face cu un elicopter. Conform unor surse de la Vatican a fost adus şi un papamobil oficial, dar nu se ştie dacă, unde şi cât va fi folosit acesta.

În a doua zi a vizitei, Papa este aşteptat la Sanctuarul marian din Şumuleu-Ciuc, considerat centrul celui mai mare pelerinaj catolic din Europa Centrală şi de Est. Unele surse susţin că între 300 de mii şi 500 de mii de oameni vor participa la slujba de pe „Dealul Crucii”.

În a doua parte a zilei, Suveranul Pontif va merge la Iaşi, unde zeci de mii de oameni îl vor aştepta la Catedrala Episcopiei Romano Catolice. Apoi va merge în piaţa Palatului Culturii, pentru a le va vorbi pelerinilor. În fine, ultima vizită a Suveranului va avea loc la Blaj, pe 2 iunie. Iar în jurul orei 17, va părăsi România de pe aeroportul internaţional Sibiu.

Sursa: adevarul.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Actualitate

Ministrul Educației: Cei care vor intra în clasa a V-a şi a IX-a vor intra pe un altfel de sistem – un cu totul altfel de Bacalaureat

Publicat

în

Ministrul Educației: Cei care vor intra în clasa a V-a şi a IX-a vor intra pe un altfel de sistem – un cu totul altfel de Bacalaureat

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că cei care vor intra în clasele a IX-a şi a V-a în anul şcolar următor vor intra pe un altfel de sistem, care este rezultatul consultărilor în programul „România Educată”, iar rezultatele se vor vedea abia în 2027, după primul ciclu de patru ani.

Sorin Cîmpeanu a vorbit, sâmbătă, într-o emisiune la Digi24, despre schimbările din sistemul de educaţie, el făcând referire la programul „România Educată”, relatează News.ro.

„Cei care vor intra în clasa a IX-a vor intra pe un altfel de sistem, care este rezultatul consultărilor în Programul România Educată. De asemenea, cei care vor intra în clasa a V-a , vor intra pe un altfel de sistem. Dacă intră în anul 2023 pe un altfel de sistem, înseamnă că primele lucruri cu adevărat finalizate vor fi în anul 2027, după un ciclu de 4 ani. Respectiv un cu totul altfel de bacalaureat, o generalizare a standardizării evaluării, o generalizare a proceselor de digitalizare în educaţie, o formare a cadrelor didactice din perspectiva pedagogiei digitale, un procent mult ameliorat din perspectiva evaluării şcolare. Acestea trebuie privite în raport şi cu termenul de 2026, înainte de 2027 când se finalizează toate proiectele educaţionale din PNRR aflate sub tutela României Educată”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Elit - Gustul Desăvârșit

Întrebat care este scopul, Cîmpeanu a explicat că este vorba de calitate şi performanţă în educaţie.

„Proiectul are două obiective majore. Unul este calitatea şi performanţa în educaţie, cel de-al doilea este echitatea în educaţie. Accesul tuturor la educaţia de calitate. Aceste două lucruri, cu siguranţă, vor putea să amelioreze semnificativ nivelul de analfabetism funcţional (…) Am insistat să nu pierdem acest an, să nu aşteptăm anul 2024 termenul până la care Ministerul Educaţiei s-a angajat ca din PNRR, componenta de digitalizare, care are 1,13 miliarde euro finanţare, să aibă propria platformă de testare standardizată. Acum, în România, există o platformă de testare standardizată. De ce să nu o folosim acum la nivel pilot aşa încât să începem generalizarea acestei evaluări standardizate atunci când vom avea propria platformă la Ministerul Educaţiei. Altfel, în 2024 ar trebui atunci să trecem la testarea evaluării standardizate”, a declarat Cîmpeanu.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Școlile din România schimbă tablele clasice. Se renunță la cretă și burete

Publicat

în

Școlile din România schimbă tablele clasice. Se renunță la cretă și burete

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că se doreşte schimbarea tablelor şcolare clasice, cu cretă, cu table interactive, în toate cele peste 80.000 de săli de clasă din România. Cu ajutorul acestor table, elevii vor putea, în timp real, să preia informaţiile pe laptop, tabletă sau telefonul mobil.

Sorin Cîmpeanu a declarat, sâmbătă, la Digi24 că rolul profesorului s-a schimbat şi că acesta trebuie să aibă rolul de indrumător al elevului, informează News.ro.

”Ne propunem înlocuirea tablei clasice cu cretă şi butere de către table interactive, în toate cele peste 80.000 de săli de clasă din România. De ce profesorul va trebui şi va înţelege că rolul s-a schimbat, că trebuie să aibă o componentă mai puternică de facilitator de învăţare, de îndrumare a elevilor între acele surse de informare care sunt atât de multe şi atât de la îndemână, dar nu sunt toate bune. Rolul profesorului este acela de a-i îndruma pe elevi”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Elit - Gustul Desăvârșit

Ministrul Educaţiei a explicat care sunt beneficiile unei table interactive.

”Având o tablă interactivă, chiar şi profesorii care nu au competenţe digitale atât de dezvoltate vor putea să scrie cu markerul pe tablă exact aşa cum scriau cu creta pe tablă. Elevii vor avea avantajul, dincolo de dispariţia buterelui, pentru că e clar că se pot şterge mai uşor şi într-o manieră protectoare pentru mediu, ele vor putea să fie preluate pe orice dispozitiv al elevilor. Cum spuneam, laptop, tabletă, chiar şi pe telefon, ceea ce se predă. Vor putea avea acces chiar şi în acele situaţii speciale când nu vor putea să vină la şcoală, îşi vor putea descărca în timp real, lecţia. Acesta este avantajul unei simple table interactive”, a declarat Cîmpeanu.

Sorin Cîmpeanu a precizat că profesorii vor avea la îndemână şi motoare de căutare pentru a le exemplifica elevilor cu imagini video, mai uşor de reţinut.

”Mai apoi, sunt convins că fiecare profesor, având la îndemână acel motor de căutare, atunci când va avea nevoie, va dori să explice la fizică, la chimie, biologie, o singură căutare îl vor duce către experimente disponibile în format video care vor fi mai atrăgătoare pentru elevi, pe de altă parte mult mai eficiente din perspectiva competenţelor pe care elevul trebuie să şi le însuţească în urma acelor lecţii. Asta însemană o transformare a abordării profesorilor”, a declarat Cîmpeanu.

Ministrul a subliniat şi nevoia de o salarizare motivantă a profesorilor.

”Pentru că e o utopie să îţi doreşti o educaţie de calitate fără profesori, după cum este la fel de utopic să îţi doreşti profesori buni, absolvenţi ai universităţilor, dintre cei mai buni, care să îmbrăţişeze cariera didactică, fără o salarizare motivantă. E nevoie de resurse financiare. Sigur, le cerem mai mult profesorilor, dar trebuie să le si oferim. Va trebui să fie, în opinia mea, 25 la sută din salariul maxim din grila bugetară, alţii spun salariul mediu pe economie (…) Evaluarea cadrelor didactice se schimbă, titularizarea nu cred că este un lucru pe care trebuie să îl schimbăm”, a declarat Sorin Cîmpeanu.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

CRIMĂ în județul vecin: Un tânăr a ucis în bătaie un cioban și a fugit

Publicat

în

CRIMĂ în județul vecin: Un tânăr a ucis în bătaie un cioban și a fugit

Un tânăr de 26 de ani a fost prins sâmbătă în județul Sibiu, fiind bănuit că a ucis un cioban în vârstă de 65 de ani.

Un bărbat a sesizat sâmbătă Poliția Sibiu că, în extravilanul localității Buzd, comuna Brateiu, la o stână pe care o administrează, l-a găsit decedat pe un angajat, un bărbat în vârstă de 65 de ani, domiciliat în localitatea Șaroș pe Târnave, informează Mediafax.

Echipajul SMURD Sibiu care a intervenit în urma sesizării a constatat decesul bărbatului.

Elit - Gustul Desăvârșit

Criminaliștii au stabilit că decesul ar fi survenit ca urmare a comiterii unei fapte cu violență.

Astfel, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, iar după primele investigații a fost identificat și prins un bărbat în vârstă de 26 de ani, din localitatea Blăjel, bănuit că ar fi comis fapta, potrivit IPJ Sibiu.

Trupul bărbatului decedat a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Sibiu în vederea efectuării autopsiei.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare