Viitorul Cluj – CS Ocna Mureș 2-1 (0-1) | Eșec dramatic, la ultima fază, pentru echipa lui Paul Ciucă
CS Ocna Mureș a ratat la ultima fază oportunitatea unui rezultat pozitiv, fiind învinsă cu un gol marcat în minutul 90+4 de de Viitorul Cluj, ce s-a impus cu scorul de 2-1 (0-1).
Ocnamureșenii au condus la pauză, însă au irosit toate punctele după ce amfitrionii au realizat o revenire remarcabilă. Echipa lui Paul Ciucă rămâne cu mâna goală după acest meci dramatic, are un singur punct în ultimele 4 etape și etapa viitoare o așteaptă un examen de foc, acasă, cu CS Hunedoara, liderul Seriei a 9-a.
În minutul 41, Ceaca a deschis scorul cu un eurogol. un șut de senzație din afara careului. E prima reușită a vârfului venit de la Sănătatea Cluj în „alb-albastru”! Imediat, la reluare, amfitrionii au izbutit să restabilească egalitatea la prima fază de poartă a mitanului secund, prin D. Roman (46, reluare din 3 metri), fostul coechipier al lui Ceaca în atacul „virușilor verzi”. Vizitatorii au controlat ostilitățile, au avut numeroase oportunități, cel puțin 5 situații clare, cu Cioară în prim-plan, inclusiv o bară a acestuia (82), dar au pierdut neverosimil, după un contraatac purtat de Viitorul și finalizat de același D. Roman (90+4). Și disputa poate fi rezumată succint astfel: „Soda dragă” a rămas cu ocaziile, s-a întors fără puncte din a doua deplasare stagională, întrucât duelul foștilor jucători de la Sănătatea i-a revenit lui Dan Roman. „Scurt și la obiect: în loc de 6-2 pentru noi a fost 2-1 pentru adversari. Restul sunt vorbe în vânt„, a transmis antrenorul Paul Ciucă.
Clujenii, pregătiți de Marius Popescu (originar din Totoi), au învins pe Sănătatea (2-0) și au dat lovitura Unirii Alba Iulia (1-0 în etapa a 3-a). De partea cealaltă, CS Ocna Mureș a căpătat moral după egalul intern cu conjudețenii de la Metalurgistul Cugir, însă nu putea sta deloc liniștită întrucât avea un singur punct în ultimele 3 jocuri (poziția a 7-a, cu 4 puncte), iar peste o săptămână va primi vizita liderului CS Hunedoara. În distribuția vizitatorilor, modificări comparativ cu precedentul joc: lipsesc Cioplântă și Cunțan din motive medicale, ultimul e rezervă, iar D. Lupșan și Pintilie sunt titulari în premieră (Cioară este rezervă).
Echipe
Viitorul: Cebotari – Șerbănescu, N. Moldovan, Duda, Apărascăi – Fărăgău, Al. Roșca, Râză, R. Baciu, M. Pop, D. Roman; rezerve: Stângă, Pojar, Selegean, Pintea, Dolghi, Calo, Al. Pop, T. Cociș, Cr. Istrate. Antrenor Marius Popescu.
CS Ocna Mureş: Ed. Mihai – Pintilie (68, Cunțan), Haiduc, D. Lupșan, Al. Kiraly – Socaci/ cpt, Casian (62, Guț) – Hetea (62, Cioară), Frențiu (75, Cl. Marcu), Căt. Creț – Ceaca (75, Coltor): rezerve An. Anghel, Ov. Truță, Neșan. Antrenor Paul Ciucă – principal, Romeo Arinar – secund
Arbitri R. Ladăr, Al. Turian (Zalău), Fl. Seiche (Sînmihaiu Almașului) Observatori C. Por (Satu Mare), J. Toma (Tg. Mureș)
Sursa foto: Academia de Fotbal Viitorul Cluj (facebook)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Recordul fotbalului amator din Alba: Hidro Mecanica Șugag, a patra campioană consecutivă care a promovat în Liga 3
Recordul fotbalului amator din Alba: Hidro Mecanica Șugag, a patra campioană consecutivă care a promovat în Liga 3 În ultimii 14 ani, 12 campioane județene din Alba au promovat în Liga 3, un bilanț remarcabil în azul competițiilor organizate de AJF Alba Fotbalul amator din Alba continuă să performeze la capitolul promovărilor în Liga 3, […]
Mihai Țîra și Cristian Petropulos, singurii delegați de joc din Alba în următoarele două sezoane organizate de FRF
Mihai Țîra și Cristian Petropulos, singurii delegați de joc din Alba în următoarele două sezoane organizate de FRF Mihai Țîra (secretarul Asociației Județene de Fotbal Alba) și Cristian Petropulos (președintele ASF Alba) sunt cei doi observatori din Alba care au calitatea de delegat de joc pentru următoarele două sezoane fotbalistice organizate de Federația Română de […]
Turul Ciclist al Sibiului, în județul Alba, joi, 3 iulie și sâmbătă, 5 iulie | Vezi traseul parcurs și programul celor două etape
Turul Ciclist al Sibiului, în județul Alba, joi, 3 iulie și sâmbătă, 5 iulie | Vezi traseul parcurs și programul celor două etape Turul Ciclist al Sibiului, ediția a 15-a, va ajunge în Alba joi, 3 iulie, traseul primei etape cuprinzând și localități din județ. La fel se va întâmpla și sâmbătă, 5 iulie, în […]