Opinii - Comentarii

VIDEO| Ziua Națională a Ambulanței, sărbătorită pe 28 iulie: „Totdeauna tuturor, gata pentru ajutor”

Ioana Oprean

Publicat

în

Ziua Națională a Ambulanței, sărbătorită pe 28 iulie: „Totdeauna tuturor, gata pentru ajutor”

Ziua Naţională a Ambulanţei din România este marcată, în fiecare an, la data de 28 iulie. Este data la care, în anul 1906, a apărut prima ”Salvare” din Bucureşti, la iniţiativa profesorului Nicolae Minovici.

Proiectul de lege privind instituirea acestei zile, votat de Senat la 18 iunie 2014, a fost adoptat de Camera Deputaţilor, for decizional, la 11 februarie 2015, cu 276 de voturi pentru, 3 împotrivă şi 4 abţineri, iar la 6 martie 2015, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea legii privind instituirea acestei zile.

Legea nr. 22/2015 privind instituirea zilei de 28 iulie – Ziua Naţională a Ambulanţei din România, publicată în Monitorul Oficial la 10 martie 2015, acordă posibilitatea autorităţilor publice centrale şi locale, ONG-urilor, muzeelor şi reprezentanţelor României în străinătate să organizeze evenimente dedicate rolului şi meritelor serviciului român de ambulanţă în salvarea de vieţi omeneşti, aceste acţiuni urmând a fi coordonate de către Ministerul Sănătăţii.

”Societatea de Salvare din Bucureşti”, aşa cum se numea la momentul înfiinţării, îşi desfăşura activitatea sub deviza ”Totdeauna şi tuturor, gata pentru ajutor!”, fiind sub directa îndrumare a profesorului dr. Minovici. Primul echipaj era format din vizitiu şi sergent de oraş, care utilizau o trăsură trasă de cai, având drept sediu o clădire veche situată pe cheiul Dâmboviţei, se arată pe site-ul http://ambulantabistritanasaud.ro/.

În 1907, dr. Minovici a început pregătirea practică în salvare a studenţilor din anii terminali ai Facultăţii de Medicină, astfel că, în 1908, echipajul ambulanţei era format din medici interni şi sanitari. Începând din 1907, Salvarea funcţionează regulat, România devenind, astfel, al treilea stat din Europa, după Olanda şi Austria, cu un astfel de serviciu. În 1912, au fost aduse în Bucureşti, de la Paris, primele ambulanţe de tip auto. În anul 1931, profesorul Nicolae Minovici a teoretizat, pentru prima dată în lume, ”împingerea actului medical calificat la locul accidentului”.

Spitalul de Urgenţă a fost înfiinţat în 1943, în localul salvării din Bucureşti, moment ce a marcat apariţia primului sistem integrat de asistenţă medicală de urgenţă: Salvarea şi Spitalul de Urgenţă. În 1992, s-a înfiinţat, în cadrul Serviciului de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti, prima şcoală de Ambulanţieri şi Operatori Registratori de Urgenţă din România, iar în 1995, au apărut Serviciile Judeţene de Ambulanţă şi Serviciul de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti, aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii Publice, prin Direcţiile Judeţene de Sănătate Publică. Accesarea serviciilor de urgenţă se realiza prin apelarea numărului gratuit 961.

În anul 2001, a început dotarea cu ambulanţe moderne, printr-un program al Băncii Mondiale, iar în 2003-2005, a fost introdus în România sistemul de apel unic de urgenţă 112, care a făcut posibilă interconectarea tuturor tipurilor de agenţii de intervenţie, respectiv ambulanţă, pompieri, poliţie, jandarmi etc. În perioada 2006-2007, s-a făcut trecerea la sistemul integrat de astăzi, iar în 2012, a început înfiinţarea, la nivel naţional, a dispeceratelor integrate ISU-SAJ şi demararea managementului integrat al situaţiilor de urgenţă.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Păcăleli și farse de 1 APRILIE – Ziua Păcălelilor 2026: Idei de farse pe care prietenii le vor ține minte mult și bine

Ioana Oprean

Publicat

în

Idei de păcăleli de 1 Aprilie 2026 • Farse haioase de 1 Aprilie pe care le putem face prietenilor, colegilor şi profesorilor de Ziua Păcălelilor 2026 • Mesaje de 1 Aprilie 1 Aprilie sau Ziua păcălelilor este singura zi din an în care prietenii nu au motive de supărare indiferent de glumele sau farsele pe […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

1 Aprilie – Ziua Păcălelilor. Obiceiuri, tradiții. Originea Zilei Păcălelilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Originea sau istoricul obiceiului de a face păcăleli de 1 aprilie, Ziua Păcălelilor. Tradiţii, superstiţii şi obiceiuri de 1 aprilie Trimiterea la o întâlnire inutilă a prietenilor sau alte farse similare sunt cunoscute, în cele mai multe țări europene, încă din secolul XVI. Ziua de 1 Aprilie este marcată în întreaga lume prin farse făcute […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

PĂCĂLELI „de ţinut minte” de 1 APRILIE 2026. Eşti pus pe şotii? Vezi cele mai tari FARSE pe care le poţi face cunoscuţilor

Alexandra Mates

Publicat

în

Păcăleli de 1 Aprilie pentru: iubit, iubită, prieteni, părinți, colegi, mama, bunici, profesori. Farse de 1 Aprilie 2026, Ziua Păcălelilor. Farse prin mesaje de 1 aprilie • Farse de 1 Aprilie la școală. Păcăleli pentru colegii de clasă de 1 aprilie Ziua de 1 Aprilie mai este denumită şi Ziua Păcălelilor. Prima grijă a fiecăruia […]

Citește mai mult