*Era vremea când Daciile erau “în vogă”, Cetatea “dormea” sub colbul timpului, vilele se puteau număra pe degete…Şi totuşi lumea părea mai veselă…
Oraşul Alba Iulia s-a schimbat mult, iar probabil mulţi dintre voi aţi şi uitat, sau cei tineri chiar nu ştiu, cum arăta în urmă cu 16 ani municipiul reşedinţă de judeţ.
Dacă acum mai totul este renovat sau chiar nou-nouţ, pe vremea aceea Cetatea era încă nescoasă „din pământ”, iar cartierele marginale, precum zona Schit sau Miceşti, acum “de lux” nici măcar nu existau, fiind construite doar câteva vile ale potentaţiilor vremii. Existau atunci parcuri cu verdeaţă mai multă, ce-i drept neamenajate, însă ademenitoare pentru a lua o gură de oxigen sau a te feri de razele înfierbântate ale soarelui. Pe străzi circulau Daciile şi autobuzele vechi, ici-colo mai răsărea câte un Cielo sau un Aro. Blocurile erau majoritatea tot sub patina cenuşie a vremurilor comuniste, faţadele acestora nefiind placate şi vopsite în diferite culori.
De asemenea, în acea perioadă era încă înghesuială la autobuze, era vremea când aşteptarea se făcea în soare, şi cu emoţia că poate nu mai prinzi un loc în mijlocul de transport, fără staţiile moderne de astăzi.
Şi cu toate acestea, părea a fi un oraş vesel, plin de viaţă şi culoare, deoarece criza pe atunci nu făcea ravagii, şi totuşi… era încă atins de „mucegai”. Cam în acea vreme, încet, încet, oraşul a început de fapt să se modernizeze, să intre în procesul de înnoire, de restaurare a Cetăţii Alba Carolina, activitate încheiată cu succes în luna decembrie a anului trecut. Ceea ce a rămas încă “nerestaurat”, sunt locurile de muncă…
Sursa video: youtube Centrul de imagine
6 Comentarii
domnisoara Alexandra cati ani ai ?Nu de alta da sa-ti spun comparatia mijloacelor de transport de acuma 16 ani…aglomeratia este la fel…daca tu nu mergi cu autobuzul nu ai de unde sa stii, aveai destula verdeata in orasul asta si asta conteaza foarte mult,erau amenazate statiile de autobuz cu un fel fde chiosc metalic si banci acoperite chiar mai ok decat acuma…informeaza-te…si in plus era un nivelt de trai mult mai bun decat acum…oricum apreciem aceste clipe de nostalgie
Ai dreptate. Nivelul de trai era formidabil pe vremea lui Nastase saispce case: pt el si alti politicieni. In anul 2000 (pt ca dupa 2000 e filmarea dar e etichetata gresit 1997 pentru ca la unele Dacii se oberva facelift-ul CN4 de dupa 2000,si in fata Politiei apare statuia aia mica cu anul 2000) salariul minim era de 45 euro. E drept ca si preturile la alimente si bunuri de larg consum (exclus electronicele care erau foarte scumpe) erau mai mici. Autobuzele erau vechi, era imbulzeala dar si o caldura si un praf vara de iti venea rau. In rest, multe Dacii pe strada, poluau in draci, doar ca erau perdele de vehetatie si parcuri cu arbori cu coroane bogate. Inca nu se pavase totul.
Erata: vegetatie
Bravo Catalin Cadan! Esti un profesionist!
Asa cum spune oarecare mai sus era cu mult mai bine atunci decat acum.
„Blocurile erau majoritatea tot sub patina cenuşie a vremurilor comuniste, faţadele acestora nefiind placate şi vopsite în diferite culori.” intrucat primaria din alba iulia nu a accesat fonduri europene pt reabilitare termica fiecare locatar si-a izolat si vopsit apartamentul in culorile preferate.
„De asemenea, în acea perioadă era încă înghesuială la autobuze, era vremea când aşteptarea se făcea în soare”: in acea vreme inca mai era industrie in oras, oamenii aveau unde se duce la munca.
si azi caricaturile de statii auto nu tin de umbra.
Ceea ce a rămas încă “nerestaurat”, sunt locurile de muncă…
mare dreptate ai!
Comentariile sunt oprite