VIDEO. Traian Băsescu, Clement Negruț și o delegație din Alba la școala de vară a organizației de tineret a PMP
În perioada 8-10 septembrie 2017 a avut loc, în stațiunea Olimp, Școala de vară a Organizației de Tineret a Partidului Mișcarea Populară. PMP Alba a
participat cu o echipa de 9 membri, conduși de președintele PMP Alba, domnul Clement Negrut. La eveniment a participat şi fostul preşedinte al României Traian Băsescu.
Tema centrală a întâlnirii reprezentanţilor PMP a fost reîmprospătarea politicii din România şi definirea apartenenței de dreapta a formațiunii politice.
Constatând că în județele Mureș, Harghita și Covasna, în benzinăriile MOL, se distribuie hărţi ale așa numitului Ţinut Secuiesc în care în mod fățiș se face propagandă de secesiune teritorială în România, alături de hotărârea sa, Traian Basescu a îndemnat la renunțarea alimentării cu combustibil din stațiile aparținând acestei companii: „Vă rog din suflet nu mai cumpăraţi combustibil de la Mol. În benzinării se distribuie hărţi ale Ţinutului Secuiesc. Nici o companie nu îşi poate permite să facă o campanie împotriva Constituţiei ţării în care se află”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân din Alba Iulia, finalizate: Alte 29 de țarcuri vor fi modernizate de primărie printr-un parteneriat cu Asociația “Prietenii lui Azor”
Lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân din Alba Iulia, finalizate: Alte 29 de țarcuri vor fi modernizate de primărie printr-un parteneriat cu Asociația “Prietenii lui Azor” Au fost finalizate lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân aflat pe strada Rogozului din Alba Iulia. Au fost construite încă 36 […]
AUR, SOS și POT vor legalizarea Mișcării Legionare și omagierea criminalilor de război: Proiect depus în Parlament
AUR, SOS și POT vor legalizarea Mișcării Legionare și omagierea criminalilor de război: Proiect depus în Parlament Un proiect de lege al AUR, SOS și POT permite omagierea criminalilor de război, fiind motivată prin necesitatea libertății de exprimare, și cere abrogarea mai multor legi. A fost semnat de 42 de parlamentari, între care și lidera […]
Drumul județean DJ 107 din Alba, consolidat pe raza localității Cetatea de Baltă: În ce stadiu este proiectul
Drumul județean DJ 107 din Alba, consolidat pe raza localității Cetatea de Baltă: În ce stadiu este proiectul Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean Alba de joi, 2 aprilie 2026 se află și un proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI), a indicatorilor tehnico-economici și […]