VIDEO | Tânăr de 21 de ani, din Blaj, REȚINUT după ce a furat două sticle de alcool din casa unui vârstnic. Este cercetat și pentru alte infracțiuni similare
Tânăr de 21 de ani, din Blaj, REȚINUT după ce a furat două sticle de alcool din casa unui vârstnic
Un tânăr de 21 de ani din municipiul Blaj a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, fiind cercetat pentru furt calificat, după ce ar fi pătruns în locuința unui bărbat de 73 de ani și ar fi sustras două sticle de băuturi alcoolice.

Potrivit IPJ Alba, la data de 15 februarie 2016, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Blaj au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un tânăr de 21 de ani, din municipiul Blaj, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Din cercetări a reieșit că tânărul ar fi pătruns în locuința unui bărbat, în vârstă de 73 de ani, din municipiul Blaj, și ar fi sustras două sticle de băuturi alcoolice.
Prejudiciul a fost recuperat și predat persoanei vătămate.
Precizăm faptul că tânărul se află sub măsura controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, fiind bănuit de săvârșirea unor fapte similare.
Astăzi, 16 februarie 2026, acesta va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
16 octombrie 2026 | Prețurile la benzină și motorină la Alba Iulia: Cât costă carburanții astăzi în oraș
Prețurile la benzină și motorină la Alba Iulia: Cât costă carburanții astăzi în oraș Prețurile carburanților se mențin la niveluri ridicate în județul Alba, precum în toată România, vineri, 16 octombrie 2026. Benzina standard și motorina continuă să coste peste 10 lei pe litru. Potrivit datelor publicate de Peco Online pentru vineri, 16 octombrie, cel […]
Investiție majoră în apă și canalizare într-o comună de munte din Alba: În ce stadiu este proiectul
Investiție majoră în apă și canalizare într-o comună de munte din Alba: În ce stadiu este proiectul Primăria Comunei Ciuruleasa, din zona de munte a județului Alba, pregătește atribuirea unui contract de execuție pentru înființarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare. Valoarea estimată este de 8.645.144,83 lei fără TVA, iar ofertele pot fi depuse […]
Inspectoratul Școlar Județean Alba caută furnizor pentru rechizite: Care este volumul achiziției din 2026
Inspectoratul Școlar Județean Alba caută furnizor pentru rechizite: Care este volumul achiziției din 2026 Inspectoratul Școlar Județean Alba a lansat achiziția publică de rechizite școlare pentru elevii din învățământul primar și gimnazial de stat din județ. Valoarea totală estimată a contractului este de 355.899,82 lei, fără TVA, iar data limită de primire a ofertelor este […]
