Rămâi conectat

Ştirea zilei

VIDEO| PERCHEZIȚII în Alba, la persoane bănuite de lansarea unor apeluri umanitare false: TREI persoane vor fi conduse la audieri

Ziarul Unirea

Publicat

în

VIDEO| PERCHEZIȚII în Alba, la persoane bănuite de lansarea unor apeluri umanitare false: TREI persoane vor fi conduse la audieri

În dimineața zilei de joi, 22 iulie, polițiștii din Alba, sub conducerea Parchetului de pe Lângă Judecătoaria Alba Iulia, au efectuat două percheziții domiciliare, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals informatic și înșelăciune.

La data de 22 iulie 2021, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, efectuează două percheziţii domiciliare, în judeţul Alba, într-un dosar penal în care un bărbat și două femei sunt bănuiți de fals informatic și înșelăciune.

Din cercetări a rezultat că, în perioada noiembrie 2020 – aprilie 2021, ar fi preluat și prezentat, pe o rețea de socializare, 9 cazuri ale unor persoane bolnave, care ar fi necesitat tratament medical, fără acordul acestora şi ar fi pus la dispoziţie conturi bancare personale, pentru obținerea donaţiilor.

Peste 100 de persoane ar fi efectuat viramente bancare în conturile celor trei bănuiți, iar sumele încasate nu ar fi ajuns la cazurile reale.

Prejudiciul stabilit în cauză este de peste 12.000 de lei.

Trei persoane urmează a fi conduse la sediul poliției, pentru audieri.

La percheziţii, alături de polițiștii de investigații criminale, participă și polițiștii Serviciului Criminalistic.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Arhimandritul Samuel Cristea, din Ciuruleasa, județul Alba, ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului

Ziarul Unirea

Publicat

în

Arhimandritul Samuel Cristea, din Ciuruleasa, județul Alba, ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului Arhimandritul Samuel Cristea a fost ales în demnitatea de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, cu titulatura „Bistrițeanul”, în ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, desfășurată miercuri, 2 iulie 2025, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Gudor Eszter,  cea mai bună absolventă de liceu de la secția maghiară din județul Alba, se pregătește pentru Facultatea de Medicină. A obținut rezultate excelente la diverse concursuri din țară și din Ungaria

Ziarul Unirea

Publicat

în

Gudor Eszter,  cea mai bună absolventă de liceu de la secția maghiară din județul Alba, se pregătește pentru Facultatea de Medicină. A obținut rezultate excelente la diverse concursuri din țară și din Ungaria Gudor Eszter,  a fost elevă la Colegiul Bethlen Gábor și a absolvit studiile liceale ca șefă de promoție, obținând rezultate excelente la […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Accident MORTAL pe DC114: O FETIȚĂ de nici 3 anișori a DECEDAT după ce a fost lovită de o mașină

Ziarul Unirea

Publicat

în

Accident MORTAL pe DC114: O FETIȚĂ de nici 3 anișori a DECEDAT după ce a fost lovită de o mașină Un accident mortal a avut loc în data de 2 iulie 2025, în jurul orei 18.45, în localitatea Căpușu Mic din județul Cluj. O fetiță de nici 3 anișori a decedat după ce a fost […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea