Rămâi conectat

Ştirea zilei

VIDEO| Lucrările la noua creșă din Alba Iulia, din cartierul Partoș, pe ultima sută de metri: Calendar înscrieri, locuri disponibile și acte necesare

Ziarul Unirea

Publicat

în

Lucrările la noua creșă din Alba Iulia, din cartierul Partoș, pe ultima sută de metri: Calendar înscrieri, locuri disponibile și acte necesare

Lucrările la noua creșă din Alba Iulia, în cartierul Partoș, au intrat pe ultima sută de metri. Aceasta va fi situată pe strada Liliacului, în locul fostei Școli generale nr.4.

La începutul lunii octombrie, edilul Gabriel Pleșa anunța că stadiul lucrărilor a ajuns la 75% , urmând să fie finalizate în totalitate până la sfârșitul lunii. S-a reușit de asemenea și  achiziționarea întregului mobilier și a tuturor dotărilor necesare. Totodată, s-a început și selectarea personalului.

Primăria Alba Iulia a anunțat și calendarul și condițiile de înscriere a copiilor la noua creșă din municipiu. Vor fi 35 de locuri pentru copii, iar dosarele de înscriere se pot depune în perioada 1-7 noiembrie, între orele 9.00 și 15.00, fizic, la sediul Creșei 1 Cetate, str. Alexandru cel Bun, nr. 13, Alba Iulia sau online, e-mail: [email protected].

Calendarul înscrierilor la Creșa Partoș în anul școlar 2023-2024

1-7 noiembrie: preluarea dosarelor, la sediul Creșei 1 Cetare sau online
8-10 noiembrie: evaluarea dosarelor de către comisia de înscrieri
13 noiembrie – afișarea rezultatelor pe site-ul primăriei și la sediul creșelor
14-16 noiembrie – depunerea contestațiilor la e-mail [email protected], orele 9.00-15.00
16-17 noiembrie – analizarea contestațiilor de către comisia de contestații și afișarea rezultatelor finale

Acte necesare pentru înscrieri

-cererea de înscriere
-copie după certificatul de naștere a copilului
-copie față-verso după actele de identitate ale părinților/reprezentanților legali, copie după certificatele de naștere ale fraților minori; după caz, copia e hotărârii/sentinței de plasament sau a sentinței de încredințare în vederea adopției
-copie după certificatul de căsătorie
-orice act ce dovedește uniunea consensuală
-documente ce atestă calitatea de salariat pentru fiecare dintre părinți/reprezentanți legali (adeverință de angajat, cu precizarea valabilității contractului de muncă sau copie după decizia de stabilire a indemnizației pentru creșterea copilului eliberată de AJPIS Alba sau copie după decizia de reluare a activității profesionale în care să se specifice data reluării activității părintelui care a beneficiat de indemnizație sau decizia de suspendare a activității profesionale sau cupoane de pensie, șomaj sau alte acte doveditoare de venituri, după caz)
-adeverință de la medicul de familie în care să se menționeze că respectivul copil este sănătos clinic și apt pentru intrare în creșă
-certificat de încadrare în grad de handicap grac pentru copil, dacă este cazul/altul în familie decât cel pentru care se solicită înscrierea în creșă
-certificat de deces/ sentință de divorț pentru părintele unic
-adeverință de student, masterand la zi pentru părintele/reprezentantul legal al copilului, cu precizarea continuității studiilor și în anul școlar următor
-alte acte justificative în funcție de situația descrisă în cerere, pentru a putea beneficia de punctaj

Scopul proiectului este creșterea calității sistemului de învățământ preșcolar și îmbunătățirea infrastructurii în mediul urban, prin oferirea de condiții adecvate desfășurării procesului instructiv-educativ. Creșa constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului, nu doar prin conținutul științific al procesului instructiv-educativ, ci și prin libertatea de acțiune oferită preșcolarului care-i stimulează interesele de cunoaștere și contribuie la lărgirea câmpului de relații sociale.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Arhimandritul Samuel Cristea, din Ciuruleasa, județul Alba, ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului

Ziarul Unirea

Publicat

în

Arhimandritul Samuel Cristea, din Ciuruleasa, județul Alba, ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului Arhimandritul Samuel Cristea a fost ales în demnitatea de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, cu titulatura „Bistrițeanul”, în ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, desfășurată miercuri, 2 iulie 2025, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Gudor Eszter,  cea mai bună absolventă de liceu de la secția maghiară din județul Alba, se pregătește pentru Facultatea de Medicină. A obținut rezultate excelente la diverse concursuri din țară și din Ungaria

Ziarul Unirea

Publicat

în

Gudor Eszter,  cea mai bună absolventă de liceu de la secția maghiară din județul Alba, se pregătește pentru Facultatea de Medicină. A obținut rezultate excelente la diverse concursuri din țară și din Ungaria Gudor Eszter,  a fost elevă la Colegiul Bethlen Gábor și a absolvit studiile liceale ca șefă de promoție, obținând rezultate excelente la […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Accident MORTAL pe DC114: O FETIȚĂ de nici 3 anișori a DECEDAT după ce a fost lovită de o mașină

Ziarul Unirea

Publicat

în

Accident MORTAL pe DC114: O FETIȚĂ de nici 3 anișori a DECEDAT după ce a fost lovită de o mașină Un accident mortal a avut loc în data de 2 iulie 2025, în jurul orei 18.45, în localitatea Căpușu Mic din județul Cluj. O fetiță de nici 3 anișori a decedat după ce a fost […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea