Rămâi conectat

Politică Administrație

VIDEO. Florin Roman și Alin Cucui, realeși vicepreședinți ai Consiliului Județean Alba. Componența comisiilor de specialitate

Dragoş Suciu

Publicat

în

Liberalii Florin Roman și Alin Cucui au fost realeși, marți, vicepreședinți ai Consiliului Județean Alba pentru un nou mandat, după ce au mai exercitat această funcție și în perioada 2012 – 2016.

CucuiFlorin Roman a fost votat de 22 de consilieri județeni, iar Alin Cucui de 23 de consilieri, în vreme ce contracandidații lor, social-democrații Daniel Zdrânc și Luca Nicolae au obținut au primit nouă, respectiv opt voturi.

Astfel, cel mai probabil, Alin Cucui a primit voturile celor 18 consilieri județeni ai PNL prezenți, dar și voturile consilierilor ALDE și PMP, în vreme ce Florin Roman nu a fost votat, cel mai probabil, de un consilier ALDE sau PMP.

Întrebat, după ședință, cine crede că nu l-a votat, Roman a spus că este interesat de cei care l-au votat, însă le-a mulțumit tuturor.

RomanÎn discursul său de după vot, Roman a spus că speră că va colabora bine și cu ceilalți colegi (n.a. s-a referit la social-democrați), ”care au început astăzi cu stângul, făcând politică”. (vezi video cu declarația lui).

În urma scrutinului din 5 iunie 2016, pe lângă cele 19 mandate obținute de PNL, PSD a obținut nouă mandate, ALDE – trei mandate, iar PMP – două mandate. ALDE și PNL au obținut câte un mandat la redistribuiri.

Noua Componență a Consiliului Județean Alba: Dumitrel Ion, Roman Florin, Hațegan Marius, Bumb Sorin, Crețu Simion, Cucui Alin, Răcuci Claudiu, Negruțiu Adrian, Ceteraș Marius, Fulea Ioan, Fulea Dumitru, Stănescu Vasile, Chiriac Raul, Albani Simone, Ponoran Tudor, Albu Nicolae, Cherecheș Dan, Tătar Virgil, Simion Marcel – PNL; Florea Ioan, Prodan Gheorghe Lucian, Zdrânc Daniel-Liviu, Tomuş Dorel, Luca Nicolae, Radu Călin, Puşcă Nicolae, Sandea Dorin-Gheorghe, Corneliu Mureșan (după retragerea lui Ioan Dîrzu) – PSD; Feneșer Gheorghe, Uțiu Ioan, Koble Ladislau – ALDE; Ursaleș Traian Nicolae și Marin Cenușă (în urma retragerii lui Clement Negruț) – PMP.

Citește și: Ședința de constituire a noului Consiliu Județean Alba. Ion Dumitrel ales să conducă instituția încă 4 ani – ALDE și PMP au ”bătut palma” cu PNL

Noua componență a comisiilor de specialitate:

COMISIA NR. 1 – Comisia dezvoltare economică, bugete, strategii: Claudiu Vasile Răcuci (PDL), Ioan Florea (PSD), Radu Chrirac (PNL), Gheorghe Feneșer (ALDE), Traian Ursaleș (PMP).

COMISIA NR. 2 – Comisia amenajarea teritoriului, investiții, turism, mediu și gestiunea patrimoniului județului: Marius Hațegan (PNL), Simone Albani (PNL), Sorin Bumb (PNL), Nicolae Luca (PSD), Mircea Cenușă (PMP).

COMISIA NR. 3 – Comisia administrație publică locală, juridică și ordine publică: Marcel Simion (PNL), Virgil Tătar (PNL), Tudor Ponoran (PNL), Ladislau Koble (ALDE), Dorel Tomuș (PSD).

COMISIA NR. 4 – Comisia educație, cultură, tineret, ONG-uri și sport: Ionuț Fulea (PNL), Dan Cherecheș (PNL), Marius Ceteraș (PNL), Radu Călin (PSD), Dorin Sandea (PSD). COMISIA NR. 5 – Comisia cooperare interinstituțională și mediu de afaceri: Dumitru Fulea (PNL), Nicolae Albu (PNL), Adrian Negruțiu (PNL), Daniel Zdrânc (PSD), Corneliu Mureșan (PSD).

COMISIA NR. 6 – Comisia sănătate și protecție socială: Simion Crețu (PNL), Vasile Stănescu (PNL), Nicolae Pușcă (PSD), Lucian Prodan (PSD), Ioan Uțiu (ALDE).


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Florin Roman, deputat PNL de Alba: Contractele de consultanță prin care multinaționalele exportă anual circa 40 de miliarde afară către acționari trebuie să înceteze

Ziarul Unirea

Publicat

în

Florin Roman, deputat PNL de Alba: Contractele de consultanță prin care multinaționalele exportă anual circa 40 de miliarde afară către acționari trebuie să înceteze Florin Roman, deputat PNL de Alba, este de părere că ar trebui luate măsuri pentru a bloca externalizarea profitului multinaționalelor, estimată la circa 40 de miliarde de euro, anual. ”Am avut […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Primăria municipiului Alba Iulia, despre postarea profesorului Cristian Păun: ”Conține cifre departe de adevăr”. Punct de vedere

Ziarul Unirea

Publicat

în

Primăria municipiului Alba Iulia, despre postarea profesorului Cristian Păun: ”Conține cifre departe de adevăr”. Punct de vedere Primăria Alba Iulia a transmis un punct de vedere ca urmare a postării profesorului Cristian Păun care a dat orașul natal ca exemplu pentru a combate teza că „nu sunt mulți angajați la stat, nu este prea mult […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Lucrări de modernizare a străzilor din zona Depozitelor-Moților-Doinei-Oituz-Alunului-Cloșca, la Sebeș: Care este stadiul intervențiilor

Ziarul Unirea

Publicat

în

Lucrări de modernizare a străzilor din zona Depozitelor-Moților-Doinei-Oituz-Alunului-Cloșca, la Sebeș: Care este stadiul intervențiilor Lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere din municipiul Sebeș, parte a proiectului ce vizează mai multe străzi importante, continuă într-un ritm susținut, a anunțat, miercuri, 2 iulie 2025, primarul Dorin Nistor. Citește și: Lucrări de reabilitare a lacului din Parcul Tineretului […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea