Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Politică Administrație

VIDEO: Dezbatere aprinsă pe acordarea subvenției pentru pensionari pe transportul în comun, la CL Alba Iulia

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Consilierii locali din Alba Iulia au avut nevoie de aproape o oră să aprobe proiectul de hotărâre privind acordarea de facilități la transportul public local de persoane, pentru pensionarii din municipiul Alba Iulia.

Discuțiile au fost provocate atât de un raport de specialitate ambiguu întocmit de șeful Biroului Transport – liberă inițiativă, Oliviu Gașpar, cât mai ales de teama ca, o eventuală verificare să nu stabilească faptul că hotărârea a fost luată fără să se respecte cu strictețe ”litera legii”, cu atât mai mult cu cât există deja în derulare o anchetă a DNA Alba Iulia, ce vizează tocmai acordarea acestor subvenții pentru perioada 2009 – 2011.

Dacă aceste subvenții se fac în limitele acelor Hotărâri de Consiliu Local despre care se specifică aici, iar decontarea se va face într-un mod clar și corect, pe baza acelui sistem de ticketing care este deja implementat, nu văd de ce să nu venim în ajutorul pensionarilor din municipiu cu acordarea acestor subvenții. Dar repet, pe baza unor decontări corecte, fără să se creeze suspiciuni și dubii că ar fi dați bani mai mulți decât ar trebui, din bugetul local. Asta aș vrea să subliniez și noi, colegii din USL suntem pentru acordarea acestor subvenții, dar într-un mod corect, adică fiecare leu să poată fi justificat”, a spus consilierul liberal Gabriel Pleșa.

De asemenea, consilierul PP-DD Dorin Pocol a dorit să știe dacă se poate afla, tehnic, numărul de persoane care vor beneficia de aceste subvenții, având în vedere că în proiectul de hotărâre este vorba atât despre pensionari cât și despre persoane care au vârsta de pensionare.

Evident, clarificările făcute de viceprimarul Paul Voicu nu au scăpat fără a ”fi taxate” de consilierul liberal Rareș Buglea:

La rândul său, consilierul PDL Marius Costinaș a cerut o modificare a textului hotărârii, din care să rezulte clar că este vorba despre acordarea de subvenții numai pensionarilor sau celor care au împlinit vârsta de pensionare cu domiciliul în Alba Iulia.

În final hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi, astfel că sumele aferente acordate acestor gratuități se vor achita serviciului de transport public local de persoane, cu precizarea că prețul biletului și abonamentului, precum și validarea decontată nu vor depăși 1,8 lei pe oră pentru fiecare persoană, și nu mai mult de 60 de lei pe lună.

Precizăm că în urma aprobării contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate de către AIDA Transport Local Alba Iulia, persoanele vizate de hotărârea de consiliu beneficiază de această gratuitate pe toate traseele și în toate zonele tarifare pe care circulă autobuzele STP Alba Iulia.

Legitimațiile de călătorie se obțin, ca și până acum, de la chioșcurile STP din oraș, unde cetățenii îndreptățăți să primească subvenție trebuie să se prezinte cu o copie după buletin sau cartea de identitate și cu o copie a cuponului de pensie.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Rețeaua de apă potabilă și canalizare va fi extinsă în mai multe sate din comuna Ighiu: A fost semnat procesul-verbal de predare-primire a amplasamentului

Ziarul Unirea

Publicat

în

Rețeaua de apă potabilă și canalizare va fi extinsă în mai multe sate din comuna Ighiu: A fost semnat procesul-verbal de predare-primire a amplasamentului Rețeaua de apă potabilă și canalizare va fi extinsă în mai multe sate din comuna Ighiu. În zilele de 15 și 24 aprilie au fost semnate procesele-verbale de predare-primire a amplasamentelor, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea