Ştirea zilei

VIDEO | Bloc social cu 24 de apartamente, construit la Sebeș, pentru persoanele defavorizate: A început predarea cheilor pentru mame singure și persoane cu handicap. Cum arată imobilul

Bogdan Ilea

Publicat

în

Bloc cu 24 de apartamente, construit la Sebeș, pentru persoanele defavorizate: A început predarea cheilor pentru mamele singure și persoane cu handicap. Cum arată imobilul

Mame singure, familii numeroase sau persoane cu handicap sunt câteva dintre categoriile de oameni care vor beneficia de o nouă locuință socială construită în Sebeș, în cadrul unui bloc cu 24 de apartamente.

Primarul municipiului Sebeș, Dorin Nistor, a declarat că blocul a fost construit într-o zonă care, în urmă cu ceva timp, era o groapă de gunoi, iar în prezent a fost transformată prin amenajarea de locuri de parcare, spații exterioare și apartamente complet finisate, cu una, două și trei camere.

Proiectul a fost realizat prin ADR Centru, iar toate cele 24 de locuințe au fost deja repartizate, beneficiarii primind cheile de la apartamente începând de astăzi, 1 aprilie 2026.

Noile locuințe sociale din Sebeș: apartamente cu una, două și trei camere, complet finisate

Edilul a explicat că noul bloc de locuințe sociale cuprinde 24 de apartamente, de mai multe tipuri, în funcție de nevoile familiilor care le vor ocupa: ,,cu trei camere, cu două camere și apartamente cu o cameră.” Potrivit acestuia, apartamentele sunt complet amenajate și pregătite pentru a fi locuite. „Avem sufragerie, dormitorul, baia și, bineînțeles, o bucătărie”, a mai explicat Dorin Nistor.

Mame singure și persoane cu handicap, printre beneficiarii locuințelor sociale din Sebeș

Noile locuințe sociale au fost repartizate către persoane aflate în situații vulnerabile, precum mame singure sau persoane cu handicap, dar nu numai: 

„Avem persoane cu mulți copii care sunt într-o situație mai grea. Avem mame singure, avem mai multe cazuri de mame singure care, din diferite motive, trebuie să-și crească singure copilul. Și atunci noi am venit cu această facilitate pentru dânsele”, a declarat edilul.

Printre beneficiari se numără și persoane cu handicap, pentru care este prevăzută gratuitate la chirie, conform legislației în vigoare. În restul cazurilor, chiria este de aproximativ 100 de lei pe lună.

Dorin Nistor a mai spus și că prețul unui apartament este de aproximativ 50-60 de mii de euro, cumpărat la prețul de construcție din acest moment de pe piață.

,,Categoriile vulnerabile trebuie să rămână o prioritate pentru noi” 

Administrația locală intenționează să continue investițiile în zona ajutorului pentru persoane defavorizate, după finalizarea blocului de locuințe sociale și a unui bloc de locuințe de serviciu care este deja folosit. 

,,Am constatat că există un interes foarte mare. Din punctul nostru de vedere, aceste programe care au adresabilitate în general acelor categorii vulnerabile trebuie să rămână o prioritate pentru noi”, a afirmat Dorin Nistor.

În același timp, primarul a spus că are în vedere și proiecte dedicate tinerilor, astfel încât aceștia să fie încurajați să rămână în Sebeș: „Vrem în continuare să instituim și un program în care să construim locuri pentru tineri. Sperăm să găsim o soluție de finanțare, astfel încât să-i motivăm pe cei tineri să rămână aici și să-și continue activitatea profesională și viața aici”, a mai declarat edilul.

Potrivid documentației studiate, Consiliul Local al Municipiului Sebeș, în ședința din data de 26.03.2026, a aprobat, prin Hotărârea nr. 80/2026, lista solicitanților și repartizarea unui număr de 24 de locuințe sociale construite prin Strategia de Dezvoltare Locală.

Hotărârea vizează atât însușirea listei cu punctajele obținute de persoanele care au depus cereri, cât și repartizarea efectivă a locuințelor, în baza criteriilor legale și a metodologiei aprobate la nivel local.

De locuințe au beneficiat:

  • 6 persoane cu handicap;
  • 10 familii monoparentale;
  • 4 familii cu mai mult de 4 copii;
  • 1 persoana provenita din sistemul de protecție a copilului.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Cum a fost înșelat un albaiulian să acceseze un link al unei presupuse firme de curierat: Escrocii au cerut împrumuturi de 2.400 de lei mai multor cunoștințe folosindu-se de numele său

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum a fost înșelat un albaiulian să acceseze un link al unei presupuse firme de curierat: Escrocii au cerut împrumuturi de 2.400 de lei mai multor cunoștințe folosindu-se de numele său Un albaiulian a fost înșelat să acceseze un link al unei presupuse firme de curierat, iar escrocii au cerut împrumuturi de 2.400 de lei […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Noul transport public din Sebeș: Companie nouă, flotă modernă, rute noi și beneficii pentru călători. Dorin Nistor: ”Vrem ca tot mai mulți cetățeni să aleagă autobuzul”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Noul transport public din Sebeș: Companie nouă, flotă modernă, rute noi și beneficii pentru călători. Dorin Nistor: ”Vrem ca tot mai mulți cetățeni să aleagă autobuzul” Sebeșul a intrat, de miercuri, 1 aprilie 2026, într-o nouă etapă a transportului public, odată cu punerea în circulație a primelor curse operate de SC TRANSPORT PUBLIC SEBEŞ SRL, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Antrenorul albaiulian Iosif Luca, aniversat la împlinirea vârstei de 92 de ani: „Respect și recunoștință pentru tot ceea ce ați oferit fotbalului”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

FOTO | Antrenorul albaiulian Iosif Luca, aniversat la împlinirea vârstei de 92 de ani: „Respect și recunoștință pentru tot ceea ce ați oferit fotbalului” Antrenorul albaiulian Iosif Luca a fost aniversat, miercuri, 1 aprilie 2026, la împlinirea vârstei de 92 de ani la sediul Asociației Județene de Fotbal (AJF) Alba. „La mulți ani, maestre Iosif […]

Citește mai mult