Viaţa sfântă a pustnicului Ioan David de lângă satul Strungari: „Postea foarte mult și pot să spun că era un om al Lui Dumnezeu, un trăitor”

Viaţa sfântă a pustnicului Ioan David de lângă satul Strungari: „Postea foarte mult și pot să spun că era un om al Lui Dumnezeu, un trăitor”

Într-o chilie pustnicească de lângă satul Strungari, județul Alba, de la poalele Munţilor Şureanu, a trăit un cioban care prin curăţia vieţii a ajuns sfânt. Ioan David s-a născut în 15 februarie 1920 şi era un om „simplu, fără părinţi, orfan. S-a întreţinut numai cu rugăciunea. Avea câteva oiţe de care avea grijă. Dar şi pe oile astea le îngrijea prin rugăciune. Dacă îşi chema oiţele, oiţele veneau, dacă le spunea să steie, stăteau. Veneau şi animalele sălbatice şi le hrănea din mână, aşa cum făcea şi părintele Varsanufie.

Şi la părintele Varsanufie era lucrul ăsta, le dădea de mâncare la lupi din mână. Fratele Ioan avea multă smerenie (…)”, îşi aminteşte monahia Ioresta de la Mănăstirea Râmeţ. Părintele Serafim de la Căşiel, care l-a cunoscut pe pustnic, povesteşte: „fratele Ioan a dus o viaţă de nevoinţă mare. A iubit postul. Oile lui erau grase și frumoase, le îngrijea bine, niciodată nu se atingea lupul de ele. Oamenii, văzând treaba asta, au considerat că face vrăji. Dar a fost un om blând și pașnic și foarte mari daruri avea de la Dumnezeu și îndrăzneală în rugăciunile lui”. Fratele Ioan era atent să-şi păstreze liniştea, însemnându-şi în caietele sale: „De vei fi tăcut, vei avea odihnă în tot locul unde vei locui. În fiecare zi pune început”.

Monahia Ieru¬salima, timp de mul¬te decenii stareţa Mănăstirii Râmeţ, mărturisește că ”după moartea părintelui Dome¬tie Manolache, povăţuitorul nostru de la Râmeţ, eu pe el l-am avut ca pe un stâlp de foc al mânăstirii. Însă era departe, la chilia lui din Strun¬gari, iar când aveam probleme mari cu mănăstirea, de nu mai puteam să o scot la capăt, mă puneam la ru¬găciune şi strigam: «Doam¬ne, adu-mi ciobanul în¬coace, adu-mi-l pe fratele Ioan!». Nu trimiteam după el, că nu aveam pe cine, dar el venea!”. Iar maica Anastasia, sora maicii Ieru¬salima, îşi aminteşte: „O fost om tare aspru cu sine. Postea mult, cred că zile întregi nu mânca. Dar avea un motan, care era me¬¬reu gras şi frumos. Dacă primea de la oameni o bu¬căţică de salam, i-o dădea lui şi spunea că-l mă¬nâncă el”.

Celor apropiați le-a spus că va pleca la Domnul chiar de ziua sa. Și așa a fost, s-a mutat la cele veșnice, cu pace, după suferințe trupești îndelungate, având cancer la stomac, în ziua de 7 ianuarie 1995, când e prăznuit Sfântul Ioan Botezătorul.

Nicolae Martin, ucenicul său, mărturisește în cartea „Viața sfântă a pustnicului Ioan David” apărută în anul 2022 la Editura „Familia Ortodoxă” despre plecarea fratelui Ioan la cer: „Un lucru extraordinar care s-a petrecut atunci, în văzul tuturor, a fost acela când a început slujba înmormântării și s-au adunat toate păsărelele pe cale le hrănea cu atâta dragoste în jurul sicriului, pe merii și socii care-l înconjurau, și cântau și ciripeau în graiul lor. (…) În aer s-a simțit așa o binecuvântare, cum n-a mai fost niciodată”. Era felul lor de a se despărţi de sfântul care le îngri¬jise toată viaţa, de Ioan, cio¬banul smerit pe care că¬lugării de la Mă¬năstirea Af¬teia îl cinstesc atât de mult, încât l-au pictat în tinda bisericii, alături de sfinţi. (C.R.)

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI