Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

VEZI care sunt schimbările din sistemul sanitar începând cu 1 iunie

Ziarul Unirea

Publicat

în

Începând cu 1 iunie a intrat în vigoare Contractul-Cadru şi normele de aplicare ale Contractului care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, pentru anii 2014 – 2015.

*Schimbări în asistența acordată de medicul de familie

Medicii de familie le vor oferi, obligatoriu, pacienţilor din listă, servicii medicale noi, începând din această lună. Pe de o parte, aceștia vor monitoriza activ pacienţii care au una sau mai multe dintre următoarele boli cronice: risc cardiovascular înalt – hipertensiune arterială, dislipidemie şi diabet zaharat tip 2; astm bronşic, boala cronică respiratorie obstructivă (BPOC) şi boala cronică de rinichi. Pe de altă parte, medicii de familie vor oferi, obligatoriu, şi servicii de prevenţie pacienţilor lor care sunt aparent sănătoşi, adică pacienţi fără semne de boală, care nu figurează în evidenţele medicilor cu vreo afecţiune cronică.

Noul Contract-Cadru şi legislaţia secundară elimină plafonul de 20 de consultaţii pe care medicul de familie le putea oferi gratuit pacienţilor din listă.

*Gravidele sunt testate gratuit pentru HIV, sifilis şi hepatită de etiologie virală

„S-a introdus în noul Contract-Cadru testarea gravidei pentru HIV, sifilis, hepatită de etiologie virală cu virus C şi B, precum şi consilierea după şi înainte de aceste testări”, a spus ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu. Testările vor fi decontate de Casa de Asigurări de Sănătate.

Nu în ultimul rând, potrivit noului Contract Cadru, medicii de familie cu dotări şi competențe atestate vor putea efectua EKG-uri şi ecografii.

*Primele carduri naţionale de sănătate ajung la pacienţii care fac dializă

7000 de carduri au ajuns deja la Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate şi vor fi înmânate în această săptămână bolnavilor cu insuficienţă renală cronică care beneficiază de servicii de dializă. Ei vor fi primii care vor utiliza cardul, a spus luni Radu Ţibichi, preşedintele CNAS.

Toţi românii majori vor primi prin poştă carduri naţionale de sănătate, în cursul acestui an. Cardurile vor deveni obligatorii la medic abia în 2015. După implementarea sistemului cardului, pacienţii vor dovedi că sunt asiguraţi la Sănătate cu cardul şi vor primi servicii medicale decontate de Casa de Asigurări de Sănătate dacă şi numai dacă se prezintă la medic cu cardul naţional de sănătate. Pe cipul cardului nu vor mai fi inscripţionate informaţii despre consimţământul privind donarea de organe, a mai spus Radu Ţibichi.

*Lista afecţiunilor pentru care nu este necesară trimitere de la medicul de familie sau specialist

Potrivit legislaţiei secundare la Contractul-Cadru lista afecţiunilor care permit pacienţilor să se prezinte direct la medicul din ambulatoriul de specialitate, fără trimitere, cuprinde:

1. Infarct miocardic şi angină pectorală instabilă;
2. Malformaţii congenitale şi boli genetice;
3. Boala cronica de rinichi – faza predializa;
4. Insuficienţă cardiacă clasa III – IV NYHA;
5. Sindrom Felty, boala Still, sindrom Sjogren, artrită cronică juvenilă;
6. Colagenoze majore (lupus eritematos sistemic, sclerodermie, poli/dermatomiozită, vasculite sistemice);
7. Aplazia medulară;
8. Anemii hemolitice endo şi exo-eritrocitare;
9. Trombocitemia hemoragică;
10. Histiocitozele;
11. Telangectazia hemoragică ereditară;
12. Purpura trombopenică idiopatică;
13. Trombocitopatii;
14. Purpura trombotică trombocitopenică;
15. Boala von Willebrand;
16. Coagulopatiile ereditare;
17. Boala Wilson;
18. Malaria;
19. Tuberculoza;
20. Boala Addison;
21. Diabet insipid;
22. Boli psihice (schizofrenie, tulburări schizotipale şi delirante, tulburări afective majore, tulburări psihotice acute, autism, ADHD, boli psihice copii);
23. Miastenia gravis;
24. Bolnavi cu revascularizaţie percutanată, cu stimulatoare cardiace, cu proteze valvulare, cu bypass coronarian;
25. Afecţiuni postoperatorii şi ortopedice până la vindecare;
26. Risc obstetrical crescut la gravide;
27. Astm bronşic sever;
28. Glaucom;
29. Status post AVC;
30. Ulcer peptic gastroduodenal;
31. Boala celiacă la copil;
32. Boala cronica inflamatorie intestinală (boala Chron si colita ulceroasă);
33. Sindromul Schwachmann;
34. Hepatita cronică de etiologie virala B, C și D şi ciroza hepatică în tratament cu imuno-modulatoare sau analogi nucleotidici / nucleozidici;
35. Boala Hirschprung;
36. Bolile nutriţionale la copii (rahitism carenţial comun, malnutriţia proteinu-calorică la sugar şi copii, anemiile carentiale pana la normalizare hematologica si biochimica) supraponderea şi obezitatea pediatrică);
37. Bronşiectazia şi complicaţiile pulmonare supurativ;
38. Scleroza multiplă;
39. Demente degenerative, vasculare, mixte;
40. Starea posttransplant;
41. Insuficienta renala cronica – dializă;
42. Bolile rare (hemofilia si talasemia, mucoviscidoza, hipertensiunea pulmonara, epidermoliza buloasa, scleroza laterală amiotrofică, sindrom Prader-Willi, osteogeneza imperfectă, boala Fabry, boala Pompe, tireozinemia, sindrom Hunter, sindrom Hurler, afibrinogenemia congenitală, sindrom de imunodeficienţă primară, fenilcetonuria sau deficit de tetrahidrobiopterina-BH4, polineuropatia familială amiloidă cu transtiretină, scleroza sistemică şi ulcere digitale evolutive, purpura trombocitopenică cronică la adulţi splenectomizaţi si nesplenectomizaţi, scleroza tuberoasă);
43. Afecţiuni oncologice;
44. Diabetul zaharat insulino-dependent;
45. Boala Gaucher;
46. Boala Basedow;
47. Degenerescența maculară legată de vârstă (DMLV);
48. Boala Cushing;
49. Paraliziile cerebrale infantile;
50. Epilepsia;
51. Boala Parkinson;
52. Poliartrita reumatoidă, artropatia psoriazică, spondilita anchilozantă, psoriazis cronic sever.

Pacienţii se pot prezenta direct la medicul de specialitate din ambulatoriul de specialitate, fără bilet de trimitere, pentru afecţiunile de mai sus, doar în următoarele situaţii:

Dacă medicul le-a stabilit deja un plan de monitorizare şi tratament pentru tot anul în curs, conform fişei de monitorizare, atunci se pot prezenta direct la medicul de specialitate din ambulator.

Pacienţii a căror schemă terapeutică trebuie modificată funcţie de parametrii de monitorizare se pot prezenta fără bilet de trimitere în ambulator.

*Lista afecţiunilor pentru care pacienţii vor fi diagnosticaţi şi trataţi în ambulatoriu

Ciroză hepatică, boli endocrine, anemii prin carenţe de fier, obezitate datorată excesului caloric, hipertensiune esenţială, tulburare de apetit nespecificată, sindrom vertebro-bazilar, infecţia bacteriană nespecificată, hepatită virală cronică C, tiroidă autoimună, pneumonie virală nespecificată, infecţii acute ale căilor respiratorii superioare, nespecificate, boala pulmonară obstructivă cronică, nespecificată sunt câteva dintre afecţiunile pentru care pacienţii vor fi diagnosticaţi şi trataţi în regim de spitalizare de zi, care durează maximum 12 ore.

*Românii cu boli rare au acces la 17 medicamente noi

Ministerul Sănătăţii a actualizat pentru prima oară în ultimii şase ani lista cu medicamente compensate, cu 17 molecule noi, orfane, fără echivalent terapeutic, care se adresează pacienţilor care suferă de forme rare ale unor boli precum cancerul, epilepsia, bolile endocrine, leucemia şi boli neurologice degenerative.

Costurile pentru cele 17 medicamente vor fi suportate din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, sumele fiind prevăzute în bugetul din acest an.

Sursa: economica.net


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Cum urăm ”Crăciun fericit” în toate limbile europene: Cel mai des folosit mesaj de sărbători pentru cei dragi

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cum urăm ”Crăciun fericit” în toate limbile europene: Cel mai des folosit mesaj de sărbători pentru cei dragi Doar o singură zi ne mai desparte de sărbătoarea Crăciunului, iar mulți dintre cei care vor sărbători nu sunt întotdeauna aproape de cei dragi. Centrul InfoCons a făcut o listă cu urarea „Crăciun fericit” scrisă în toate […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea