Rămâi conectat

Politică Administrație

USR și PLUS ALBA felicitați printr-un mesaj de Dacian Cioloș

Ziarul Unirea

Publicat

în

Vă mulțumim pentru mobilizare, vă mulțumim pentru încredere!

“Felicit echipele partidului PLUS și USR din județul ALBA pentru rezultatele foarte bune obținute după o muncă de câteva luni și le mulțumesc voluntarilor care au ajutat Alianța 2020 USR PLUS. Am fost în două rânduri în campania electorală în județul vostru, în localități precum Alba Iulia, Sebeș, Cugir, Aiud sau Rădești și am simțit că lucrurile se schimbă în bine, că cetățenii s-au săturat de minciună și incompetență, iar promisiunile nu mai sunt suficiente, ca să câștigi voturi. Așteptările în județul ALBA sunt mari și ne vom pregăti ca cetățenii din această comunitate să fie reprezentați așa cum merită în Parlamentul European, dar să aibă și posibilitatea să aleagă oameni competenți la alegerile care urmează“, a declarat președintele PLUS, Dacian Cioloș.

Dragi români, munca pe care o avem de făcut în următoarele zile pornește de la fundația acestei țări. Modul în care s-a făcut politică în ultimii 30 de ani nu își mai are loc în următoarea configurație politică. Vă așteptăm alături de noi, să punem bazele unui nou început. Mai bun pentru România și mai bun pentru noi toți! Pentru că numai împreună putem reuși și numai împreună vom putea învinge!

Vă invităm să vă depuneți adeziunile la sediul PLUS Alba, pe strada Trandafirilor, Nr. 16, Alba Iulia sau direct la https://www.ro.plus/adeziune.

Suntem peste 2 milioane de oameni care au încredere că fără hoție ajungem departe. Suntem mulți și vom fi și mai mulți, la următoarele alegeri.

Alianța 2020 USR PLUS a reușit datorită vouă, susținătorilor noștri, nu doar să scoată un rezultat foarte bun, dar și să dea o nouă speranță tuturor românilor că se poate: că se poate construi o Românie fără hoție, fără sărăcie și fără dezbinare:
* USR PLUS a reușit să învingă Partidul Social Democrat în cele mai mari orașe din județul ALBA: Alba Iulia și Sebeș
* La nivelul oraşului ALBA IULIA, am obținut peste 24% din voturi, în timp ce la SEBEȘ, aproape 22%
* Avem și primul sat care a votat, majoritar, pentru noi. Am învins la LIMBA, unde am obținut 25.90% din voturi, iar acesta e doar începutul

Alianța 2020 USR PLUS le mulțumește votanților și voluntarilor, observatorilor și delegaților care s-au implicat, pe 26 mai, în procesul de votare. Ați reușit să dați un semnal nu doar României, dar și întregii Europe că societatea civilă rescrie viitorul politic atât la nivel național, cât și european.
Am reușit să câștigăm încrederea județelor care, până acum, erau de partea PSD. Și asta, doar cu ajutorul vostru! Al celor care nu nu au mai dorit să stea deoparte și al celor care au ales să se implice. V-ați implicat pentru schimbarea și reconstruirea României și pentru asta vă mulțumim!

Veniți alături de noi, să reconstruim România împreună!

Dacian Cioloș și Echipa PLUS Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comuna Ocoliș achiziționează un microbuz electric pentru transportul în comun: Valoarea totală a proiectului este de peste 1,2 milioane lei

Bogdan Ilea

Publicat

în

Comuna Ocoliș achiziționează un microbuz electric pentru transportul în comun: Valoarea totală a proiectului este de peste 1,2 milioane lei Comuna Ocoliș în parteneriat cu comuna Sălciua urmează să cumpere un microbuz electric destinat transportului în comun. Acesta urmează să parcurgă curse regulate între cele două comune. „Urmează să achiziționăm un microbuz electric, care va […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea