Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia aşteaptă clasificarea făcută de experţi ai Asociaţiei Universităţilor Europene
La Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia se munceşte pe brânci pentru transmiterea către Ministerul Educaţiei a bazei de date necesară clasificării insituţiei de învăţământ superioare. Data de 23 mai este ultima zi în care aceste informaţii pot fi înaintate. La nivel naţional s-a decis clasificarea tuturor universităţilor, odată cu această clasificare începând şi ierarhizarea domeniilor de studii care va dura până în anul 2014. Insituţiile de învăţământ superior de la noi vor fi clasificate cu ajutorul unor experţi ai Asociaţiei Universităţilor Europene, iar clasarea într-o categorie superioară celei reale ar putea fi sancţionată pentru declaraţii false. Aşa cum ne-a precizat prof. univ. dr. ing. Moise Ioan Achim, universităţile vor fi clasificate în trei categorii, respectiv: universităţi centrate pe educaţie, care au numai pregătire de licenţă; universităţi de educaţie şi cercetare ştiinţifică sau universităţi de educaţie şi creaţie artistică, care au licenţă şi masterat şi universităţi de cercetare avansată şi educaţie, care au licenţă, masterat şi doctorat. Universitatea albaiuliană are linii atât de licenţă, masterat cât şi doctorat, rămâne însă de văzut în care dintre cele trei categorii va fi inclusă instituţia. „Mizăm pe cea de a treia categorie, însă e posibil să intrăm în cea de a II-a. Întreg demersul poate fi un eşec sau poate avea un rezultat pozitiv, cert este că ideea de clasificare este una bună. Cu toate acestea, o clasificare a universităţilor nu se poate face într-un timp scurt, de doar două, trei săptămâni, e nevoie de luni de zile pentru asta. Noi muncim non stop de câteva zile”, a menţionat rectorul Moise Ioan Achim.
La sfârşitul lunii, o echipă de experţi ai Asociaţiei Universităţilor Europene va fi la Bucureşti, membrii acesteia urmând să evalueze datele transmise de către unităţile de învăţământ superior. În cazul în care o instituţie de învăţământ s-a clasat, intenţionat, într-o categorie superioară celei reale ar putea fi sancţionată, conform legii educaţiei pentru declaraţii false şi inducerea în eroare a publicului. Conform celor spuse de reprezentanţii Ministerului Educaţiei, prin această clasificare se urmăreşte ca universităţile să aibă posibilitatea de a-şi identifica poziţia în cadrul mediului universitar, social – economic sau cultural şi de a-şi concentra mai bine resursele pentru a-şi îndeplini cu eficienţă misiunea asumată şi pentru a răspunde nevoilor reale ale beneficiarilor. În evaluare se va ţine cont de anumite criterii, respectiv predare şi învăţare, cercetare ştiinţifică, relaţiile universităţilor cu mediul extern etc. Clasificarea ar trebui încheiată în a doua parte a lunii iunie. (L.I.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Societate
7 martie: Alegerea lui Iancu de Hunedoara ca voievod al Transilvaniei Ioan de Hunedoara, cunoscut şi ca Iancu de Hunedoara sau Ioan Corvin a fost mai întâi ban al Severinului, apoi Comite de Timișoara, iar din 1441 voievod al Transilvaniei, dar și guvernator al regatului Ungariei între 1446-1453 și căpitan suprem al Ungariei şi al […]
MESAJE de 8 MARTIE, Ziua Femeii 2026. Urări, felicitări, SMS-uri pentru femeile din viața voastră: mame, iubite, colege sau profesoare
Mesaje de 8 Martie 2026. Mesaje de Ziua Femeii. FELICITARI de 8 martie • URARI de 8 martie. SMS de 8 martie. Texte cu SMS-uri personalizate pentru mama, bunică, soție, soră, soacră, noră, iubită, prietenă, profesoară, învățătoare, dirigintă, șefă, cumnată, fină, directoare şi colegă. Mesaje de 8 martie haioase și amuzante. Mesaje de Ziua Mamei […]
FOTO ȘTIREA TA | Mobilier aruncat și copertină în stare de degradare la dispensarul din Sălciua. Reacția primarului: ,,Avem un contract de închiriere cu un medic de familie”
FOTO ȘTIREA TA | Mobilier aruncat și copertină în stare de degradare la dispensarul din Sălciua. Reacția primarului: ,,Avem un contract de închiriere cu un medic de familie” Mai multe imagini care surprind starea dispensarului din comuna Sălciua, județul Alba, au fost publicate pe o rețea de socializare de către un bărbat. În fotografii pot […]