Un pensionar din România, pensie mai MARE decât a fostului președinte Trump
Donald Trump, fostul președinte american, se poziționează cu pensia primită mai jos decât cel mai bine plătit pensionar din România, acesta având dreptul de a primi pensia pentru foştii preşedinţi, în valoare de 221.400 de dolari pe an, adică 18.450 de dolari pe lună, relatează ZF.
Cea mai mare pensie din România este de 78.634 de lei pe lună, adică peste 19.600 de dolari, conform declaraţiilor ministrului Muncii Raluca Turcan.
În ceea ce-l priveşte pe fostul preşedinte Donald Trump, acesta ar putea să nu mai primească pensie prezidenţială deloc, în contextul în care punerea sub acuzarea continuă în Senatul american, conform CNN.
Legea nu este clară, întrucât ea prevede că un preşedinte nu va primi pensie dacă este demis din birou, însă Trump a părăsit deja Casa Albă, deşi procedura de demitere şi punere sub acuzare continuă.
Cu toate acestea, dacă va beneficia de statutul de fost preşedinte în continuare, pe lângă pensie Trump va primi şi beneficii care pot depăşi chiar şi 1 milion de dolari pe an, acestea vizând călătorii, spaţii de birouri sau salarii pentru echipa sa.
Conform unei analize realizate de National Taxpayers Union Foundation, din 2000 până în prezent foştii preşedinţi americani au încasat beneficii în valoare totală de 56 de milioane de dolari.
Demian Brady, director de cercetare în cadrul National Taxpayers Union Foundation, a subliniat pentru televiziunea americană că cel mai scump beneficiu pe care îl plăteşte statul federal pentru foştii preşedinţi vine sub forma subvenţiei pentru plata chiriei unor spaţii de birouri – întrucât nu există limită impusă prin lege.
Foştii preşedinţi Bill Clinton, George W. Bush şi Barack Obama au încasat câte 500.000 de dolari în 2020, sub formă de subvenţii pentru plata chiriilor unor spaţii de birouri.
Citește și: Insistențe pentru introducerea unui certificat de vaccinare împotriva COVID-19 la nivelul UE: Condiție pentru relaxarea călătoriilor
Legea pentru foştii preşedinţi a fost votată iniţial în 1958, când Harry Truman se confrunta cu probleme financiare. Mai mulţi politicieni americani cer însă reducerea acestor beneficii pentru că în ziua de astăzi foştii preşedinţi au mai multe surse de venit, din activităţi precum discursuri sau chiar cărţi.
Sursă: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Măsuri fiscale de austeritate, pentru a scoate România din recesiune. Care sunt acestea și de când vor fi aplicate
Măsuri fiscale de austeritate, pentru a scoate România din recesiune. Care sunt acestea și de când vor fi aplicate Liderii coaliției de guvernare continuă să analizeze mai multe scenarii privind pachetul de măsuri fiscale de austeritate, urmând ca o decizie politică finală să fie adoptată în cel mai ascurt timp. „Urmează măsurile fiscale. Joi sau […]
Pensii 2025 | Scade la 3.000 de lei pragul de la care se va plăti CASS. Vor fi plătite la timp pensiile în luna iulie?
Pensii 2025 | Scade la 3.000 de lei pragul de la care se va plăti CASS. Vor fi plătite la timp pensiile în luna iulie? Se pare că guvernul a calculat din nou sumele de bani colectate la asigurările de sănătate la pensii și au ajuns la concluzia că sunt prea mici pentru un prag […]
Scădere abruptă pe bursă după anunțul măsurilor fiscale, anunțate de premierul Ilie Bolojan: BET, cel mai accentuat declin din ultimele două luni
Scădere abruptă pe bursă după anunțul măsurilor fiscale, anunțate de premierul Ilie Bolojan: BET, cel mai accentuat declin din ultimele două luni Indicele BET, principalul indicator al Bursei de Valori București (BVB), a înregistrat miercuri, 2 iulie 2025, un recul de 1,7%, cel mai accentuat declin din 5 mai 2025 încoace, pe fondul reacției negative […]