Ştirea zilei

Un bărbat din Alba a fost bătut de către doi frați într-o sală de jocuri: Ce pedeapsă au primit agresorii

Ioana Oprean

Publicat

în

Un bărbat din Alba a fost bătut de către doi frați într-o sală de jocuri: Ce pedeapsă au primit agresorii

Doi frați din orașul Câmpeni au fost condamnați de magistrați la plata unei amenzi penale în valoare de 1.200 de lei fiecare, pentru comiterea infracţiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.

Petrecerea Divorțaților

Faptele s-au petrecut în luna mai a anului 2022.

În jurul orelor 2230, persoana vătămată s-a aflat într-un local din oraşul Câmpeni şi se juca la un aparat. După aproximativ 10 minute şi-au făcut apariţie în local inculpaţii iar, primul inculpat s-a îndreptat spre persoana vătămată, între cei doi începând discuţii aprinse, fără a se cunoaşte conţinutul acestora.

La un moment dat,persoana vătămată, a replicat inculpatului cu cuvintele „dă- mi pace, lasă-mă să mă joc, că nu-ţi am treaba”, însă cearta dintre aceştia a continuat. Urmare, persoana vătămată şi inculpatul s-au luat de piept, acesta din urmă a împins persoana vătămată, apoi i-a aplicat o lovitură cu piciorul în picioarele acestuia, apoi cu pumnii peste corp.

La un moment dat, a intervenit şi fratele inculpatului care, a aplicat şi el lovituri cu pumnii şi picioarele peste corpul persoanei vătămate. în urma loviturilor primite din partea celor doi inculpaţi, persoana vătămată a căzut jos pe podea, în stare de inconştienţă, unde a mai fost lovit peste corp cu piciorul de către inculpat, incidentul fiind stopat de către un angajat la acel local care a solicitat celor doi inculpaţi să părăsească incinta localului, aceşţia conformându-se.

Actul medico – legal concluzionează că, persoana vătămată a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce la data de 04.05.2022, prin lovire şi zgâriere cu corp dur şi necesită 3-4 zile de îngrijiri medicale.

Sentința nu este definitivă, putând fi atacată cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Conducta veche de 40 de ani care alimentează un oraș de munte din Alba cu apă brută va fi înlocuită

Ioana Oprean

Publicat

în

Conducta veche de 40 de ani care alimentează un oraș de munte din Alba cu apă brută va fi înlocuită Direcția Județeană de Mediu Alba a luat decizia etapei de încadrare – fara evaluarea impactului asupra mediului, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul „Reabilitare conductă de aducțiune apă brută la […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

O firmă din Sibiu, singura ofertă depusă la licitația pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

O firmă din Sibiu, singura ofertă depusă la licitația pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia O firmă din Sibiu a depus singura ofertă pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia. Este vorba […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Doi bărbați din Vaslui, reținuți pentru furt calificat în Alba: Au sustras motorină din utilaje parcate la Bucerdea Vinoasă

Ioana Oprean

Publicat

în

Doi bărbați din Vaslui, reținuți pentru furt calificat în Alba: Au sustras motorină din utilaje parcate la Bucerdea Vinoasă Marți, 27 octombrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de doi bărbați, în vârstă de 26, respectiv 20 de ani, ambii din localitatea […]

Citește mai mult