Trei persoane din Alba Iulia, cercetate PENAL pentru comunicarea de informații false și instigare publică pe facebook
Trei persoane din Alba Iulia sunt cercetate penal după ce au publicat pe o rețea de socializare informații false și ar fi instigat la violență împotriva forțelor de ordine.
La data de 28 martie 2020, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia s-au sesizat, din oficiu, cu privire la săvârșirea infracțiunii de comunicarea de informații false, faptă prevăzută și pedepsită de art. 404 din Codul Penal, de către doi tineri, de 21 și 22 de ani, din Alba Iulia, care, la data de 27 martie 2020, ar fi publicat pe o rețea de socializare informația potrivit căreia un polițist ar fi fost agresat, în Alba Iulia, ca urmare a exercitării atribuțiilor de serviciu, respectiv aplicarea de sancțiuni contravenționale.
Totodată, polițiștii s-au sesizat și cu privire la fapta de instigare publică, prevăzută și pedepsită de art. 368 din Codul Penal, care ar fi fost săvârșită de un tânăr de 35 de ani, din Alba Iulia, care ar fi comentat la una dintre postările false, îndemnând la agresarea forțelor de ordine.
Cercetările sunt continuate.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
Tarife MAJORATE pe 9 trasee de transport județean din Alba: Propunere pe agenda Consiliului Județean
Tarife majorate pe 9 trasee de transport județean din Alba: Propunere pe agenda Consiliului Județean Operatorul de transport rutier SC Excelent Trans SRL a solicitat modificarea tarifelor de călătorie practicate pentru serviciul public de transport persoane prin curse regulate pe traseele atribuite direct prin măsuri de urgenţă. Este vorba de 9 trasee de transport județean […]
VIDEO | INCENDIUL de la Strungari: Pompierii din Alba și voluntarii continuă lupta cu flăcările. Mobilizare masivă pentru stingerea focului
INCENDIUL de la Strungari: Pompierii din Alba și voluntarii continuă lupta cu flăcările. Mobilizare masivă pentru stingerea focului Pompierii din Alba și voluntarii continuă lupta cu flăcările în încercarea de a stinge incendiul de litieră de pădure și vegetație uscată, izbucnit luni, 1 iulie 2025. ”În cursul zilei de ieri, am fost solicitați să intervenim […]
VIDEO | Lucrări de reparații pe DN 74A, în zona Roșia Montană: Strat de uzură așternut pe tronsoanele afectate de calamitățile din 2021
Lucrări de reparații pe DN 74A, în zona Roșia Montană: Strat de uzură așternut pe tronsoanele afectate de calamitățile din 2021 Prefectul județului Alba, Nicolae Albu, a fost prezent, miercuri, 2 iulie 2025 pe șantierul lucrărilor de infrastructură rutieră desfășurate pe DN 74A, pe raza UAT Roșia Montană, alături de șeful Secției de Drumuri Naționale […]