Ziarul Unirea

Traseele pentru transportul călătorilor din județul Alba: Licitația de peste 200 de milioane de lei, lansată de Consiliul Județean Alba

Mega-licitația Consiliului Județean Alba, cu valoarea estimată de aproximativ 200 de milioane de lei pentru delegarea gestiunii serviciului public de transport județean de persoane prin curse regulate pe teritoriul judeţului.

Documentaţia a fost publicată în SEAP în data de 9 aprilie 2021. Anterior, Consiliul Judeţean a aprobat documentaţia care stă la baza procedurii de achiziţie printre care se află studiul de oportunitate; caietul de sarcini; programele de circulaţie pentru fiecare traseu; criteriile de calificare şi selecţie a ofertelor şi valoarea estimată a contractului de delegare a gestiunii serviciului public cuprinsă între 198.227.620 lei şi 218.050.383 lei, fără TVA.

ELIT

Contractul va avea o durată de 6 ani, iar atribuirea se va realiza pe loturi corespunzătoare fiecărui traseu din programul de transport. Programul cuprinde 70 de trasee în lungime de aproape 3.700 de km. Ofertele pot fi depuse de către firmele de transport interesate până la data de 14 mai 2021. În programul de transport judeţean

Potrivit caietului de sarcini, în vederea asigurării capacităţii de transport pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale judeţul Alba sunt necesare un număr de 98 mijloace de transport în comun. Programele de circulaţie variază în funcţie de traseu, dar este situat în general între orele 5:00 – 23:00. Licitaţia se va desfăşura pe 70 de loturi, reprezentând tot atâte atrasee.
Traseele cele mai bănoase

Cel mai valoros traseu este Sebeş – Lancrăm – Alba Iulia, cu o valoare estimată între 14 milioane de lei şi 15,4 milioane de lei. Urmează traseul Alba Iulia – Meteş – Zlatna (între 13,77 şi 15,15 milioane de lei), Cugir – Vinţu de Jos – Alba Iulia (între 11,9 şi 13,11 milioane de lei), Aiud – Teiuş – Alba Iulia (între 10 şi 11 milioane de lei), Sebeş – Săsciori – Dobra (între 9,99 şi 10,99 milioane de lei), Alba Iulia – Abrud – Câmpeni (între 8 şi 8,9 milioane de lei) şi Alba Iulia – Coşlariu – Blaj (între 7,4 şi 8,15 milioane de lei).

Atribuirea traseelor se va face prin utilizarea criteriului „cel mai bun raport calitate-preţ”, precum şi a factorilor de evaluare prevăzuţi în documentaţia de atribuire, factori care includ aspecte calitative, de mediu în legătură directă, obiectivă şi relevantă cu obiectul contractului. Astfel, preţul va conta în procent de maximum 25% din ofertă, la fel ca şi norma de poluare a autobuzului. Cel mai important factor de evaluare (30%) va fi vechimea medie a parcului de autobuze.

Dotarea cu aer condiţionat va conta în procent de 5%, clasificarea autobuzelor – 10%, iar utilizarea combustibililor alternativi – 5%. Aceste punctaje sunt maxime, evaluarea urmând a se face în funcţie de documentele prezentate.

De exemplu, un autobuz nou, fabricat în 2021, va primi 30 de puncte, unul cu patru ani vechime va fi notat cu 10 puncte, iar altul de 11 ani va primi zero puncte. Tarifele de călătorie se vor stabili, prin calcul, de către Consiliul Judeţean în baza tarifului mediu pe km/loc ofertat de către operatorul de transport rutier desemnat câştigător al procedurii.
Condiţii de participare

Pentru realizarea serviciului operatorii economici trebuie să îndeplinească câteva cerinţe: sunt organizaţi ca întreprindere publică sau privată sau orice grup de astfel de întreprinderi care exploatează servicii publice de transport de călători; obiectul contractului are corespondenţă în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC; deţin licenţa comunitară conform prevederilor OG nr. 27/2011 sau un document similar cu cel solicitat, valabil în ţara de origine; sunt înscrişi în Registrul de Evidenţă a Prelucrătorilor de Date cu Caracter Personal; dispun (în proprietate sau în leasing) de numărul minim de mijloace de transport prevăzut în ”Programul de transport” pentru lotul/loturile pentru care depun oferta şi trebuie să fie conformă cu specificaţia din CIV – poziţia nr. 1 sau din certificatul de înmatriculare – lit. J) (categoria vehiculului); vor presta serviciul public de transport judeţean de persoane prin curse regulate cu mijloace de transport proprii.

Pentru mijloacele de transport deţinute în proprietate, care sunt înmatriculate sau înregistrate într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau în alt judeţ decât Alba, ofertantul va prezenta un angajament ferm prin care se obligă irevocabil si necondiţionat ca, în situaţia în oferta depusă va fi declarată câştigătoare, va face toate demersurile necesare în vederea înmatriculării mijloacelor de transport în Judeţul Alba.

De asemenea, pentru mijloacele de transport în leasing care nu se află pe teritoriul României sau pentru cele care se află în alt judeţ decât Alba, ofertantul va prezenta angajamentul ferm al proprietarului privind punerea la dispoziţia ofertantului a respectivelor mijloace de transport, pe durata implicării ofertantului în executarea contractului.

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419

Te-ar putea interesa și:

OFICIAL| 3.697 cazuri noi de coronavirus în România. Bilanțul total ajunge la 676.968 de îmbolnăviri

Marți, 12 ianuarie 2021, Grupul de Comunicare Strategică a dat publicității noul bilanț al pandemiei de COVID-19 în România. Până… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Bombă de artilerie, din cea de-a doua conflagrație mondială, descoperită de un cetățean cu ajutorul unui detector de metale, într-o pădure din Bihor

Bombă de artilerie, din cea de-a doua conflagrație mondială, descoperită de un cetățean cu ajutorul unui detector de metale, într-o… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

VIDEO| PERCHEZIȚII în Alba și alte județe din țară într-un dosar cu acuzaţii de fals de monedă: Cum opera gruparea infracţională

Ofițerii BCCO Piteşti au efectuat marţi, 12 ianuarie, mai multe percheziţii domiciliare, în judeţele Alba, Sibiu, Arad şi Bacău, într-un… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

DOCUMENT| Orașul Abrud SCAPĂ de restricții. Incidența de infectare a scăzut sub 1,5/1000 de locuitori

Datorită scăderii incidenței cazurilor de coronavirus sub 1.5 la mie, orașul Abrud scapă de restricțiile impuse prevenirii răspândirii noului coronavirus,… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

OFICIAL: Starea de alertă, PRELUNGITĂ cu încă 30 de zile: Măsurile și restricțiile care vor trebui respectate

Prelungirea cu 30 de zile a stării de alertă, începând de miercuri, 13 ianuarie a fost aprobată de către Guvernul… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

DOCUMENT| Comuna Stremț în scenariul ROȘU, Ocna Mureș, Cetatea de Baltă și Sântimbru în scenariul GALBEN. Măsuri pentru următoarele 14 zile stabilite de CJSU Alba

În urma ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, s-a dispus menținerea în scenariul roșu a localității Stremț și în… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro