Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Ştirea zilei

„Transursoaia”, drumul impresionant din Apuseni, care a contribuit la dezvoltarea turistică a zonei de munte

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

„Transursoaia”, drumul impresionant din Apuseni, care a contribuit la dezvoltarea turistică a zonei de munte

„Transursoaia” sau DN1R, este un drum modernizat acum patru ani și care a contribuit din plin la dezvoltarea turistică a zonei. Drumul traversează Apusenii printr-o spectaculoasă zonă de munte și este asemănat, din mai multe puncte de vedere, cu „Transalpina”. Pe o distanță de 80 de kilometri, șoseaua îngustă poartă turiștii printr-un peisaj deosebit.

Transursoaia porneşte din localitatea Albac, din DN75, şi urcă până la o altitudine de 1300 de metri, până în Huedin, unde se intersectează cu DN1. Drumul, pe alocuri îngust, urca şi coboară în pante abrupte.

Din loc în loc, sunt amenajate parcări de unde turiştii pot admira în voie frumuseţea locului. Celelalte localități prin care trece Transursoaia sunt Sancraiu, Călata, Beliș, Lacul Fântânele, Poiana Horea, Mătișești, Horea, Albac. Cea mai frumoasă zonă este cea cuprinsă între Horea și Beliș, aici fiind și altitudinea maximă a drumului.

În trecut, era parcurs de moții care doreau să ajungă la Huedin sau la Cluj-Napoca pentru a-și comercializa produsele tradiționale. După modernizarea șoselei, numărul turiştilor a crescut considerabil, şi moţii s-au orientat şi şi-au transformat casele în pensiuni. O noapte de cazare porneşte de la 80 de lei, iar o cabană se poate închiria cu 450 de lei.

”De când s-a asfaltat drumul, acum patru ani, sunt tot mai mulţi trecători, tot mai mulţi turişti care întreabă de locuri de cazare, de unde se poate vizita. Îi așteptăm cu cele mai bune condiții de cazare și cu bunătățile specific ale moților. Oamenii vin să se bucure de natură motiv pentru care merg în drumeții către atracțiile turistice din apropierea noastră”, spune Ioana Avram, proprietarul unei pensiuni din zona comunei Albac.

Renumele șoselei a crescut și după accidentul aviatic din ianuarie 2014, din masivul Petreasa, soldat cu decesul pilotului Adrian Iovan și al tinerei Aura Ion. Drumul de acces spre locul accidentului, devenit atracție turistică și care a fost, de asemenea, asfaltat, pornește din “Transursoaia”, de pe teritoriul comunei Horea. Autoritățile locale au încercat să construiască și o pârtie de schi, în apropierea șoselei. Proiectul a fost abandonat pentru că nu a fost finanțat, deși s-a defrișat o suprafață de 30 de hectare de pădure și s-a cheltuit suma de 1,5 milioane de lei.

”Drumul a ajutat la dezvoltarea comunei pentru că se poate ajunge mult mai ușor de celalaltă parte a munților, la Huedin. O perioadă a circulat și un autobuz pe treseul Huedin – Horea. Vin mulți turiști pe acest drum după ce a fost modernizat. Acum e nevoie de reparații, deja, dar există un proiect și se vor asfalta din nou porțiunile care au fost distruse. Iarna e mai greu pentru că fiind zonă de munte, drumul se acoperă cu zăpadă și este dificil de întreținut. Dar, una peste alta, pentru locuitorii comunei Horea, «Transuroaia» este un beneficiu clar”, spune un reprezentant al Primăriei Horea.

Mulți turiști vor să simtă altfel natura, aşa că îşi lasă maşina într-o localitate şi merg pe drumul şerpuit cu bicicleta. Parcurg o porțiune și apoi se întorc la mașină. Alții aleg să meargă întregul traseu pe bicicletă, dus-întors, situație în care călătoria durează trei zile. Se cazează la pensiunile din apropierea drumului și vizitează peșterile și cascadele spectaculoase prezente peste tot în Apuseni.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO Elevii militari, alături de veteranii celui de-al Doilea Război Mondial, din județul Alba: Distincții și pachete cadou, oferite de Ziua Veteranilor de Război

Ziarul Unirea

Publicat

în

Elevii militari, alături de veteranii celui de-al Doilea Război Mondial, din județul Alba: Distincții și pachete cadou, oferite de Ziua Veteranilor de Război Elevi și reprezentanți ai Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” și ai Centrului Militar Județean Alba i-au vizitat astăzi pe veterani ai celui de-al Doilea Război Mondial din județul Alba. Vizitele s-au înscris […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea