Rămâi conectat

Cultură Educație

”Toamna Cugireană” – Simpozion: Importanța patrimoniului istoric local

Ziarul Unirea

Publicat

în

În cadrul suitei de manifestări consacrate Fesivalului ”Toamna Cugireană” s-a situat și Simpozionul intitulat ”Importanța Patrimoniului Istoric Local”, eveniment organizat de autoritatile locale, sâmbătă, începând de la ora 11.00, cu participarea unor personalități reprezentative din Cluj Napoca, precum și a unui numar semnificativ de cadre didactice, elevi și cetățeni ai Cugirului.   

Manifestarea s-a desfășurat în sala de ședințe a Consiliului Local, lucrările simpozionului fiind  deschise de profesor Rodica Florea – consilier local, care a ținut să le mulțumească tuturor celor care s-au străduit să răspundă invitației de a induce în rândul tinerilor și nu numai, dorința de cunoaștere, în contextul în care trăirile omenești sunt marcate de legăturile profunde dintre individ și pământul natal.

A urmat apoi cuvântul de salut adresat participanților de către primarul localității, Adrian Teban, dupa care s-a trecut la dezbaterea aflată pe ordinea de zi, sarcina de moderator revenindu-i profesorului Valentin Trifescu, de la Universitatea ”Babeș Bolyai” Cluj-Napoca.

Despre importanța patrimoniului istoric local au vorbit conferențiar Gheorghe Mandrescu – Universitatea ”Babeș Bolyai” Cluj-Napoca, cu tema ”Cum se promovează astăzi istoria locală”; conf. univ. Edit Szegedi UBB Cluj Napoca – ”Istoria locală și istoria națională: o relație complicată”; scriitorul și traducătorul Raoul Weiss, Cluj-Napoca – Strassbourg ”Despre unitatea și diversitatea muzicii țărănești din Transilvania”;

Despre personalitatea inginerului silvic Augustin Berian, autorul primei Monografii a Cugirului, scrisă în 1932 a vorbit prof. Georgeta Augusta Botez și prof. univ. dr. Constantin Botez, de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj Napoca, iar Valentin Trifescu a susținut tema: ”Geografii identitare și locuri simbolice în Transilvania”.

Un rol însemnat în susținerea temei puse spre dezbatere l-au avut cadrele didactice locale precum prof. de istorie Nicolae Florea, cu lucrarea ”File de Istorie: 125 de ani de la prima școala românească la Cugir; ”Continuitate, prezent și viitor în învățământul cugirean 125 ani”, prezentată de prof. Nicolae Pădurean, de la Colegiul Național ”David Prodan”; ”Descoperiri arheologice de pe cetatea Cugirului”, aparținând prof. Nicolae Băcilă (Colegiul ”David Prodan”); despre ”Patrimoniul istoric, cultural și spiritual al Cugirului” a vorbit prof. Daniela Satmari, de la Colegiul Național ”David Prodan”.

Spre finalul evenimentului a ținut să intervină și președintele Asociației cultural-istorice ”Pro Cugir”, ing. Aurel Voicu care a arătat necesitatea existenței unui muzeu, pentru că așa cum arăta vorbitorul ”cei care nu-și cunosc trecutul, nu-și pot construi viitorul”, poziție susținută de preotul protopop Gheorghe Donu, precum și de localnicul Petru Teodorescu.

Constantin PREDESCU

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

6 iulie 2025 | Etapa a III-a ”Cultură pentru cultură”: Caravana tradiției ajunge în Poiana cu Salcâmi din Ceru-Băcăinți, loc de liniște, frumusețe și istorie

Ziarul Unirea

Publicat

în

6 iulie 2025 | Etapa a III-a ”Cultură pentru cultură”: Caravana tradiției ajunge în Poiana cu Salcâmi din Ceru-Băcăinți, loc de liniște, frumusețe și istorie Într-o vară în care satele din județul Alba își spun din nou poveștile prin cântec, joc și obicei, Festivalul-Concurs de Tradiții și Obiceiuri „Cultură pentru Cultură” își continuă drumul prin […]

Citește mai mult

Cultură Educație

31 iulie – 8 august 2025 | Workshop „Restaurarea și conservarea bunurilor culturale confecționate din piatră” în grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica” din Sebeș: Înscrieri până în 18 iulie

Ziarul Unirea

Publicat

în

31 iulie – 8 august 2025 | Workshop „Restaurarea și conservarea bunurilor culturale confecționate din piatră” în grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica” din Sebeș: Înscrieri până în 18 iulie Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, prin Muzeul Municipal „Ioan Raica”, în parteneriat cu Muzeul Național al Unirii Alba Iulia și cu Universitatea „1 Decembrie 1918″ din […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Absolvenții merituoși din Câmpeni, premiați și în acest an de profesorul Tiberiu Virgil Drăgoiu. Cum au luat naștere premiile „Gheorghe Drăgoiu” și „Viorica Drăgoiu”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Absolvenții merituoși din Câmpeni, premiați și în acest an de profesorul Tiberiu Virgil Drăgoiu. Cum au luat naștere premiile „Gheorghe Drăgoiu” și „Viorica Drăgoiu” Începând din anul 2006, profesorul Tiberiu Virgil Drăgoiu, originar din „Capitala Țării Moților”, oferă premii în bani elevilor merituoși, absolvenți de clasa a XII-a de la Colegiul Național „Avram Iancu”, iar […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea