Tinerii călătoresc gratuit în UE: Condițiile de participare și perioada de înscriere
Tinerii călătoresc gratuit în UE: Condițiile de participare și perioada de înscriere
Comisia Europeană va lansa cererea de candidaturi pentru „programul DiscoverEU”, care ar trebui să permită 35.000 de tineri în vârstă de 18 ani să primească un bilet de tren pentru a explora Europa.
Deschiderea platformei dedicate de pe Portalul European pentru Tineret va avea loc miercuri, 15 martie, la ora 12, iar tinerii interesați vor avea timp până miercuri, 29 martie, la prânz pentru a se înscrie.
Pot aplica, toți tinerii în vârstă de 18 ani, născuți între iulie 2004 și 30 iunie 2005, care locuiesc într-un stat membru al Uniunii Europene. Aceștia vor trebui să „răspundă la cinci întrebări precum și la o întrebare bonus”, precizează comunicatul de presă al Comisiei.
DiscoverEU este o acțiune a programului Erasmus+ care le dă tinerilor în vârstă de 18 ani posibilitatea de a călători în Europa, utilizând ca mijloc principal de transport trenul. Tinerii se pot înscrie pe durata celor două runde organizate anual, iar cei selectați vor primi câte un permis de călătorie din partea Uniunii Europene.
Organizatorii programului spun că această călătorie le dă beneficiarilor ocazia de a întâlni și alți tineri, de a deveni mai independenți și mai încrezători în forțele proprii și de a-și explora identitatea europeană. 1.974 de tineri de 18 ani din România vor primi câte un permis gratuit de călătorie cu trenul în Europa, în perioada martie 2023 – februarie 2024.
Participanții vor beneficia, de asemenea, de un card de reducere care oferă tarife avantajoase pentru transportul public, activități culturale și sportive, cazare, mâncare și alte servicii în toate țările partenere ale programului.
„Suntem bucuroși să punem la dispoziție, pentru 2023, un număr total de 70 000 de permise de călătorie pentru persoanele în vârstă de 18 ani, care vor putea să experimenteze Uniunea noastră la prima mână”, spune Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret.
Întrucât DiscoverEU face parte din programul Erasmus+, pot candida și participanți din Islanda, Liechtenstein, Macedonia de Nord, Norvegia, Serbia și Turcia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Reglementarea păcănelelor la Alba Iulia: Plângere prealabilă depusă de Loteria Română Compania Națională „Loteria Română” S.A. a contestat Hotărârea Consiliului Local nr. 313 din 31 august 2026, prin care Alba Iulia și-a stabilit regimul activităților de jocuri de noroc. Executivul local consideră însă plângerea neîntemeiată și propune Consiliului Local să o respingă. Un proiect de […]
Când începe vacanța de toamnă în 2026 și când revin elevii la școală. Când este următoarea vacanță din anul școlar 2026-2027
Când începe vacanța de toamnă în 2026 și când revin elevii la școală. Când este următoarea vacanță din anul școlar 2026-2027 În câteva zile, elevii din România vor intra în prima vacanță din anul școlar 2026-2027, programată la finalul lunii octombrie. Vacanța de toamnă va dura nouă zile consecutive, iar calendarul aprobat de Ministerul Educației […]
Pensii private | Premierul Luca Niculescu, mesaj ferm: „Nimeni nu se atinge de Pilonul II de pensii”
Pensii private | Premierul Luca Niculescu, mesaj ferm: „Nimeni nu se atinge de Pilonul II de pensii” Premierul Luca Niculescu afirmă că Pilonul II de pensii private nu va fi modificat, subliniind că predictibilitatea trebuie să reprezinte un principiu de bază al politicilor publice. Potrivit șefului Guvernului, fondurile acumulate în cadrul acestui sistem însumează aproximativ […]

