Rămâi conectat

Curier Județean

Tineri din Bucerdea Grânoasă reținuți pentru furt – au plecat la plimbare cu mașinile consătenilor

Ziarul Unirea

Publicat

în

Poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Blaj au reţinut patru tineri din Bucerdea Grânoasă, care în ultimele două săptămâni au furat două autoturisme, lăsate neasigurate, s-au plimbat cu ele prin comună, după care le-au abandonat.

În fapt, în dimineaţa zilei de 28 octombrie, a.c., poliţiştii Postului de Poliţie Bucerdea Grânoasă, au fost sesizaţi de către un cetăţean din comună, în legătură cu faptul că i-a dispărut autoturismul pe care-l parcase în curtea locuinţei.

Autoturismul a fost găsit abandonat, într-un şanţ, la câteva străzi distanţă de locuinţa păgubitului.

În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii Postului de Poliţie Bucerdea Grânoasă, împreună cu poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Blaj, au fost identificate 4 persoane, bănuite de comiterea furtului.

Este vorba de 4 tineri, cu vârste cuprinse între 18 şi 20 de ani, toţi din comuna Bucerdea Grânoasă, care, în noaptea de 27/28.10.2015, au profitat de faptul că păgubitul a lăsat autoturismul neasigurat şi cu cheile în contact.

Poliţiştii au stabilit că autoturismul a fost condus de S.C.R., de 19 ani, care nu posedă permis de conducere, până pe strada Lipoveni din comună, unde, datorită vitezei excesive, a pierdut controlul asupra acestuia şi a intrat într-un şanţ, loc în care autoturismul a fost abandonat.

În continuarea cercetărilor, poliţiştii au stabilit faptul că cei 4 tineri sunt bănuiţi şi de comiterea altui furt de autoturism, în noaptea de 17/18.10.2015, din aceeaşi localitate, folosindu-se de împrejurarea că autoturismul a fost lăsat în garajul locuinţei păgubitului, fără ca uşa garajului şi poarta locuinţei, să fie asigurate.

Cei 4 tineri sunt cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, iar în plus, faţă de S.C.R., cercetările sunt efectuate şi sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere fără permis.

Aceştia au fost reţinuţi, pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi, 29 octombrie, să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale. (Z.U.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Tarife MAJORATE pe 9 trasee de transport județean din Alba: Propunere pe agenda Consiliului Județean

Ziarul Unirea

Publicat

în

Tarife majorate pe 9 trasee de transport județean din Alba: Propunere pe agenda Consiliului Județean Operatorul de transport rutier SC Excelent Trans SRL a solicitat modificarea tarifelor de călătorie practicate pentru serviciul public de transport persoane prin curse regulate pe traseele atribuite direct prin măsuri de urgenţă. Este vorba de 9 trasee de transport județean […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | INCENDIUL de la Strungari: Pompierii din Alba și voluntarii continuă lupta cu flăcările. Mobilizare masivă pentru stingerea focului

Ziarul Unirea

Publicat

în

INCENDIUL de la Strungari: Pompierii din Alba și voluntarii continuă lupta cu flăcările. Mobilizare masivă pentru stingerea focului Pompierii din Alba și voluntarii continuă lupta cu flăcările în încercarea de a stinge incendiul de litieră de pădure și vegetație uscată, izbucnit luni, 1 iulie 2025. ”În cursul zilei de ieri, am fost solicitați să intervenim […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Lucrări de reparații pe DN 74A, în zona Roșia Montană: Strat de uzură așternut pe tronsoanele afectate de calamitățile din 2021

Ziarul Unirea

Publicat

în

Lucrări de reparații pe DN 74A, în zona Roșia Montană: Strat de uzură așternut pe tronsoanele afectate de calamitățile din 2021 Prefectul județului Alba, Nicolae Albu, a fost prezent, miercuri, 2 iulie 2025 pe șantierul lucrărilor de infrastructură rutieră desfășurate pe DN 74A, pe raza UAT Roșia Montană, alături de șeful Secției de Drumuri Naționale […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea