Teodora Damian, handbalista din Războieni-Cetate, la Trofeul Carpați, cu naționala României de junioare
Teodora Damian, handbalista de 17 ani din Războieni-Cetate, participă în acest weekend la Trofeul Carpați, la Sf. Gheorghe, cu naționala României de junioare
Teodora Damian, talentata handbalistă din Războieni-Cetate, face parte din efectivul naționalei de junioare a României care în aceste zile dispută, la Sfântu Gheorghe, Trofeul Carpați Niro. În „Sepsi Arena” reprezentativa „tricoloră”, pregătită din noiembrie de Carmen Cartaș-Cuibar, va juca în ordine cu Spania (1 martie, ora 15.00), Polonia (2 martie, ora 15.00) și Ungaria (3 martie, ora 13.00), partide transmise de Pro Arena.
Teodora Damian este legitimată la Potaisa Turda (în colaborare cu Liceul Teoretic „Liviu Rebreanu”), a împlinit 17 ani în 9 decembrie 2023 și evoluează pe postul de inter sau centru. Anul trecut a fost principala marcatoare a României la Campionatul European Under 17 din Muntenegru (locul 11). Reprezentativa de tineret s-a calificat astfel la Campionatul Mondial din China (Chuzhou, 10-27 august). Anterior, la precedenta competiție, Festivalul Olimpic al Tineretului European, la Maribor (Slovenia), handbalista din Alba a fost golgheterul turneului (cu 42 de reușite) și portdarapelul delegației noastre la ceremonia de închidere, România cucerind medaliile de argint
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Italia, devastată după ce a ratat al treilea Campionat Mondial consecutiv: Bosnia și Herțegovina, fosta adversară a „tricolorilor”, a izbutit minunea
Italia, devastată după ce a ratat al treilea Campionat Mondial consecutiv: Bosnia și Herțegovina, fosta adversară a „tricolorilor”, a izbutit minunea Italia, cvadrupla campioană mondială, este în lacrimi după ce „squadra azzura” a ratat calificarea la Cupa Mondială pentru a treia oară consecutiv, trăind un coșmar fără sfârșit. Drama de la Zenica ne duce cu […]
CSM Unirea Alba Iulia – Minaur Baia Mare, start exploziv de play-off! Antrenorii Militaru și Pelici, adversari în premieră
CSM Unirea Alba Iulia – Minaur Baia Mare, start exploziv de play-off! Antrenorii Militaru și Pelici, adversari în premieră, sâmbătă, 4 aprilie, pe „Cetate” CSM Unirea Alba Iulia – Minaur Baia Mare, meciul de sâmbătă, 4 aprilie, la ora 17.00, pe „Cetate” reprezintă un start exploziv de play-off pentru cele două combatante ce vizează promovarea […]
FOTO | România, învinsă de Slovacia, la Bratislava: Stanciu și Rațiu, titulari. Mesaj la scenă deschisă pentru Mircea Lucescu
România, învinsă de Slovacia, la Bratislava: Stanciu și Rațiu, titulari. Mesaj la scenă deschisă pentru Mircea Lucescu România a fost învinsă de Slovacia, la Bratislava, marți, 31 martie 2026, într-un amical al suspinelor, între reprezentative care au pierdut duelurile din semifinalele barajelor de calificare la Campionatul Mondial de Fotbal 2026. Gazdele s-au impus cu 2-0 […]