Rămâi conectat

Ştirea zilei

Teodor Atanasiu, huiduit și fluierat la Consiliul Național PNL de la Pitești

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Prezent la Consiliul Național al PNL de la Pitești, vicepreședintele Teodor Atanasiu a fost nevoit să-și întrerupă discursul și să plece de pe scenă, după ce a fost huiduit și fluierat de participanți.

Acesta nu a reușit să vorbească mai mult de 4 minute, Vasile Blaga venind la microfon pentru a le cere delegaților să facă liniște: ”Suntem înțelegători, am trecut peste toate,  vă rog să facem liniște. Vă rog să ne respectăm.”.

Sala a scandat ”Scuze” în mod repetat, făcand aluzie la Atanasiu care trebuie sa isi ceara scuze pentru scandalul stenogramelor.

În replică, Atanasiu s-a retras și a spus ”Va multumesc pentru primire”.

Reamintim că stenogramele din ședința PNL Bistrița, în care Atanasiu anunță că Predoiu nu va deveni premier, aruncă în aer partidul.

Ședința la care Atanasiu a făcut controversatele declarații, flancat de Marian Petrache și Alina Gorghiu, a avut aproximativ 30 de participanți din vechiul PNL. Pe de altă parte, potrivit unor surse, Marian Petrache susține în partid că Orban a dat informațiile presei.

Chiar dacă acest lucru era cunoscut în cadru informal, la nivelul PNL, Teodor Atanasiu a recunoscut în ședință, că funcția de premier nu va merge la Cătălin Predoiu.

Noi fără PD nu câștigam președintele. Ne-am ținut de nas și am făcut un compromis. Altfel nu se putea. Vă mai spun un lucru. Am făcut un lucru, eu zic deștept(…) De ce? Noi am făcut o fuziune paritară în care noi am dat numele partidului, sigla partidului, candidatul la președinție al partidului și ei ne-au dat sediul (râsete), în care să funcționăm. Gândiți-vă că avem 28 de județe în care noi conducem în fuziunea asta paritară. Mai mult de atât nu puteam obține. Eu vă spun că leam dat și iluzia că o să aibă primul ministru. N-o să-l mai aibă. Vă dau în scris că nu o să-l aibă! (…) Nu e corect deloc, dar n-am nicio reținere. Nu-i corect, dar dacă mâine ai prim-ministrul poți face ce vrei și ai tot”, le-a explicat Atanasiu colegilor din vechiul PNL.

Apoi, a înăsprit tonul: ”Deci partidul ăsta va fi al vostru, nu al lor. Să fie foarte clar! A fost și va fi al nostru. Am avut nevoie de ei, acum nu mai am nevoie. Le-am spus că, dacă pleacă mâine, îmi fac un bine. Tot cu 45% rămân și nu mă mai întreabă nimeni ce e cu Boagiu, ce-i cu Anastase, ce-i cu Boc, ce-i cu dracu și cu lacu. Îmi fac un bine dacă pleacă… Nu o să plece, nu-s proști. O să conviețuim cu ei. Liderii lor o să dispară rând pe rând!”.

Sursa: realitatea.net


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Performanță pentru eleva Elisa Jeler, de la Școala Gimnazială „Avram Iancu” Alba Iulia, calificare la etapa națională a Olimpiadei de religie

Unirea Ziarul

Publicat

în

Performanță pentru eleva Elisa Jeler, de la Școala Gimnazială „Avram Iancu” Alba Iulia, calificare la etapa națională a Olimpiadei de religie Elisa Jeler, elevă în clasa a VI-a B, la Școala Gimnazială „Avram Iancu” Alba Iulia, a participat recent la etapa județeană a Olimpiadei de religie, cultul baptist, unde a obținut locul I, reușind să […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea