Temperatura maximă absolută a lunii iunie a fost depășită la 27 de stații meteo din țară. Anunțul ANM
Temperatura medie din luna iunie a anului 2021 a avut valori cuprinse între 4,4 grade Celsius, la statia de la Vârful Omu și 23,2 grade Celsius la statia meteo Timișoara, arată Administrația Balonată de Meteorologie. Totodată, cea mai mare valoare a cantității totale de precipitații de 285,2 MM, înregistrată la Galați.
”Temperatura medie a lunii iunie 2021 a avut valori cuprinse între 4,4 °C, la staţia meteorologică Vf. Omu şi 23,2 °C, la staţia meteorologică Timişoara. Cele mai mari valori, peste 22 °C, s-au înregistrat în jumătatea vestică a Banatului şi Crişanei şi în sud-vestul Olteniei. Mediile lunare de temperatură au fost cuprinse între 18 şi 22 °C în Moldova, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Olteniei şi Transilvaniei, precum şi pe areale extinse din Banat, Crişana şi Maramureş. În zona montană, temperaturile medii lunare au fost cuprinse între 10 şi 18 °C, iar pe crestele înalte, acestea au avut valori sub 10 °C, ajungând la staţia meteorologică Vf. Omu, la 4,4 °C”, a transmis, marţi, ANM, potrivit news.ro.
Sursa citată a rpecizat că abaterea temperaturii medii a aerului din luna iunie 2021 faţă de mediana intervalului de referinţă standard (1991-2020) a fost pozitivă în jumătatea vestică a ţării şi negativă în jumătatea estică.
Abateri pozitive de peste 1 °C s-au înregistrat doar în Banat, Crişana şi vestul Maramureşului. Cea mai mare valoare a abaterii pozitive a fost 2,5 °C şi s-a înregistrat la staţiile meteorologice Timişoara şi Şiria.
”Analizând încadrarea în clase de severitate a anomaliilor termice din luna iunie 2021, se poate observa că regimul termic a fost cald pe areale extinse din Banat, Crişana, Transilvania, Maramureş, în sud-vestul Olteniei şi izolat în nord-estul Moldovei şi în zona montană, iar în nord-vestul Banatului şi în jumătatea vestică a Crişanei şi a Maramureşului acesta a fost foarte cald şi extrem de cald. Regimul termic a fost rece în Muntenia, Dobrogea, jumătatea sudică a Moldovei, local în Oltenia şi în unele zone montane. Izolat, în sudul Munteniei şi Dobrogea, regimul termic a fost foarte rece, în restul ţării încadrându-se în limite normale”, a mai transmis ANM.
Instituţia a prezentat şi date referitoare la prcipitaţii.
”Cantitatea totală de precipitaţii din luna iunie 2021 a avut valori ridicate, peste 50 mm, în cea mai mare parte a ţării. Cantităţi de precipitaţii sub 50 mm au fost înregistrate în Banat, Crişana, jumătatea vestică a Maramureşului, sud-vestul Olteniei, vestul Transilvaniei şi izolat, la câteva staţii meteorologice din nord-estul Moldovei, nordul Olteniei şi sud-vestul Munteniei. Pe areale extinse din Carpaţi şi din Moldova, Muntenia şi Dobrogea, cantitatea de precipitaţii a depăşit 150 mm. Cea mai mare valoare a cantităţii totale de precipitaţii din luna iunie 2021 a fost de 285,2 mm, înregistrată la staţia meteorologică Galaţi”, a mai transmis ANM.
Abaterea cantităţii de precipitaţii din luna iunie 2021 faţă de mediana intervalului de referinţă standard (1991-2020), calculată în procente, a fost pozitivă în jumătatea de est a ţării şi negativă în jumătatea vestică. Valori ridicate ale abaterii pozitive, peste 100%, s-au înregistrat pe areale din estul Munteniei şi Dobrogei, în sudul extrem al Moldovei şi izolat, în celelalte regiuni. Cea mai mare valoare a abaterii pozitive a fost 378,5%, la staţia meteorologică Galaţi.
”Se constată că regimul pluviometric a fost deficitar şi foarte deficitar în Banat, Crişana, Maramureş, vestul Transilvaniei, pe areale extinse din Oltenia, local, în nord-vestul Munteniei şi Carpaţii Orientali şi izolat, în nord-estul Moldovei. Regimul pluviometric a fost excedentar pe areale extinse din Moldova, Muntenia, Dobrogea şi local, în Oltenia şi în zona montană. Acesta a fost foarte excedentar şi extrem de excedentar în jumătatea estică a Munteniei, jumătatea sudică a Dobrogei, sudul Moldovei, Delta Dunării şi izolat, în zona submontană din Moldova. În rest, regimul pluviometric s-a încadrat în limite normale”, a mai transmis ANM.
Instituţia a precizat că, în luna iunie, a fost depăşită temperatura maximă lunară, maximă absolută, la 27 de staţii meteorologice, cantitatea lunară de precipitaţii, maximă absolută, la 7 staţii meteorologice şi cantitatea de precipitaţii căzută în 24 de ore, maximă absolută, la 2 staţii meteorologice.
Sursa: știripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
Arhimandritul Samuel Cristea, din Ciuruleasa, județul Alba, ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului
Arhimandritul Samuel Cristea, din Ciuruleasa, județul Alba, ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului Arhimandritul Samuel Cristea a fost ales în demnitatea de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, cu titulatura „Bistrițeanul”, în ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, desfășurată miercuri, 2 iulie 2025, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh […]
Gudor Eszter, cea mai bună absolventă de liceu de la secția maghiară din județul Alba, se pregătește pentru Facultatea de Medicină. A obținut rezultate excelente la diverse concursuri din țară și din Ungaria
Gudor Eszter, cea mai bună absolventă de liceu de la secția maghiară din județul Alba, se pregătește pentru Facultatea de Medicină. A obținut rezultate excelente la diverse concursuri din țară și din Ungaria Gudor Eszter, a fost elevă la Colegiul Bethlen Gábor și a absolvit studiile liceale ca șefă de promoție, obținând rezultate excelente la […]
FOTO | Accident MORTAL pe DC114: O FETIȚĂ de nici 3 anișori a DECEDAT după ce a fost lovită de o mașină
Accident MORTAL pe DC114: O FETIȚĂ de nici 3 anișori a DECEDAT după ce a fost lovită de o mașină Un accident mortal a avut loc în data de 2 iulie 2025, în jurul orei 18.45, în localitatea Căpușu Mic din județul Cluj. O fetiță de nici 3 anișori a decedat după ce a fost […]