Tânărul de 19 ani, care a fost prins în flagrant în timp ce încerca să fure dintr-un local, reținut pentru 24 de ore. Băiatul avea antecedente
Tânărul de 19 ani, care a fost prins în flagrant în timp ce încerca să fure dintr-un local, reținut pentru 24 de ore. Băiatul avea antecedente
Un tânăr de 19 ani, din Alba Iulia, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi fost depistat de către polițiști în interiorul unui local public, unde ar fi pătruns pentru a fura. Acesta ar fi sustras, în scop de folosință, un autoturism, iar în luna august ar mai fi sustras bani din cadrul aceluiași local.
La data de 10 septembrie 2021, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au reținut un tânăr de 19 ani, din Alba Iulia, care este cercetat pentru tentativă de furt, furt calificat, furt în scop de folosință și conducere fără permis.
În sarcina tânărului s-a reținut faptul că, în luna august a anului 2021, profitând de faptul că proprietarul unui autoturism ar fi uitat cheile acestuia în ușă, ar fi sustras autoturismul și l-ar fi condus prin oraș, după care l-a abandonat.
În noaptea de 07/08 septembrie, împreună cu un prieten, ar fi sustras același autoturism, folosindu-se de cheia rămasă asupra sa cu ocazia primului furt și l-ar fi condus pe raza municipiului Alba Iulia, ulterior abandonându-l în apropierea locului din care l-a sustras.
Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul nu posedă permis de conducere, pentru nicio categorie de autovehicule.
Tot din cercetări a rezultat că, în noaptea de 22/23 august, tânărul ar fi pătruns, folosindu-se de chei potrivite, într-un local public din Alba Iulia și ar fi sustras o borsetă în care era suma de 995 de lei.
Localul public este același în care a pătruns în noaptea de 09/10 septembrie, cu scopul de a sustrage bunuri, loc în care a fost depistat de polițiștii de siguranță publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia.
Față de tânăr, a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecători Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Eric și Eduard Radu, doi frați din Alba, Golden Buzz de la Pavel Bartoș la ,,Românii au talent”. au dansul popular în sânge, iar momentul lor a uimit o țară întreagă
Eric și Eduard Radu, doi frați din Alba, Golden Buzz de la Pavel Bartoș la ,,Românii au talent”. au dansul popular în sânge, iar momentul lor a uimit o țară întreagă Talentați, adorabili și energici, Eric și Eduard Radu, doi frați din județul Alba, comuna Șpring, au reușit să pună în scenă un moment memorabil! […]
Călin Georgescu a scăpat de măsura controlului judiciar în dosarul în care este judecat pentru propagandă legionară: Fostul candidat la prezidențiale poate părăsi România
Călin Georgescu a scăpat de măsura controlului judiciar în dosarul în care este judecat pentru propagandă legionară: Fostul candidat la prezidențiale poate părăsi România Călin Georgescu a scapat de măsura controlului judiciar după ce Tribunalul București a luat această decizie în dosarul în care este judecat pentru propagandă legionară. Ca urmare a acestei decizii, Călin […]
FOTO | Premieră la Blaj: O echipă condusă de medicul Mihai Nemeți a tratat vasele de sânge blocate din picioare cu o metodă inovatoare
Premieră la Blaj: O echipă condusă de medicul Mihai Nemeți a tratat vasele de sânge blocate din picioare cu o metodă inovatoare O echipă de medici, condusă de dr. Mihai Nemeți, medic primar de chirurgie vasculară, a realizat o nouă intervenție în premieră la Spitalul Municipal Blaj. Este vorba despre o procedură endovasculară la nivelul […]
