Ştirea zilei

Tânăr palestinian, fost student la Alba Iulia, EXPULZAT din țară: „Și-a însuşit ideologia unor grupări teroriste”

Ioana Oprean

Publicat

în

Tânăr palestinian, fost student la Alba Iulia, EXPULZAT din țară: „Și-a însuşit ideologia unor grupări teroriste”

Un cetățean palestinian în vârstă de 22 de ani, fost student al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a fost declarat indezirabil pe teritoriul României, pe o perioadă de 10 ani.

Decizia a fost pronunțată de magistrații Curții de Apel București, la data de 5 aprilie.

„Declară ca indezirabil pe teritoriul României pe pârâtul M.M. Abumuaileq, cetăţean palestinian, cu reşedinţa în Braşov, pentru o perioadă de 10 ani, pentru raţiuni de securitate naţională”, se arată în motivarea pe scurt a instanței.

Din examinarea documentelor clasificate secret de stat de nivel Strict Secret, ce au fost puse la dispoziţie de către Serviciul Român de Informaţii, autoritate cu competenţe în domeniul securităţii naţionale, a rezultat că numitul M.M. ABUMUAILEQ, cetăţean palestinian, se află într-un stadiu avansat al procesului de (auto)radicalizare, a desfăşurat, desfăşoară şi există indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că intenţionează să desfăşoare activităţi subversive în favoarea unor organizaţii teroriste active în Teritoriile Autonome Palestiniene, activităţi ce se încadrează în dispoziţiile art. 3 lit. i) şi l) din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României, republicată şi care constituie ameninţări la adresa securităţii naţionale.

În ceea ce priveşte statutul juridic pe teritoriul României a numitului M.M. ABUMUAILEQ, cetăţean palestinian, reclamantul precizează că acesta a accesat teritoriul naţional în cursul anului 2021 în baza unei vize de studii la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, unde a efectuat anul pregătitor de limba română.

În acest sens, Curtea reţine că, din documentele prezentate de Serviciul Român de Informaţii, rezultă date că pârâtul şi-a însuşit ideologia unor grupări teroriste care consideră ca fiind legitime atacurile teroriste îndreptate împotriva populaţiei civile de naţionalitate evreiască în scopul cuceririi unor teritorii aflate în prezent în cadrul statului Israel. De asemenea, din unele din datele prezentate de Serviciul Român de Informaţii rezultă presupunerea rezonabilă că pârâtul ar fi efectuat chiar acte preparatorii a unui act terorist îndreptat împotriva populaţiei de religie mozaică aflate pe teritoriul României, precum şi acte de atragere a unor noi adepţi la cauza palestiniană, urmărind radicalizarea altor palestinieni.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Antrenorul albaiulian Iosif Luca, aniversat la împlinirea vârstei de 92 de ani: „Respect și recunoștință pentru tot ceea ce ați oferit fotbalului”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

FOTO | Antrenorul albaiulian Iosif Luca, aniversat la împlinirea vârstei de 92 de ani: „Respect și recunoștință pentru tot ceea ce ați oferit fotbalului” Antrenorul albaiulian Iosif Luca a fost aniversat, miercuri, 1 aprilie 2026, la împlinirea vârstei de 92 de ani la sediul Asociației Județene de Fotbal (AJF) Alba. „La mulți ani, maestre Iosif […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Femeie din Vințu de Jos, REȚINUTĂ de polițiști: A încălcat ordinul de protecție emis pe numele ei după ce și-a bătut fostul concubin

Ioana Oprean

Publicat

în

Femeie din Vințu de Jos, REȚINUTĂ de polițiști: A încălcat ordinul de protecție emis pe numele ei după ce și-a bătut fostul concubin O femeie din Vințu de Jos a fost reținută de polițiști. Ar fi încălcat ordinul de protecție emis pe numele ei după ce și-a bătut fostul concubin. Potrivit IPJ Alba, la data […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Economistul Marinel Pavel, manager interimar la Spitalul Municipal Aiud: Are peste 20 de ani de experiență în managementul de top al unei companii multinaționale

Ioana Oprean

Publicat

în

Economistul Marinel Pavel, manager interimar la Spitalul Municipal Aiud: Are peste 20 de ani de experiență în managementul de top al unei companii multinaționale Economistul Marinel Pavel a preluat miercuri, 1 aprilie 2026, funcția de manager interimar la Spitalul Municipal Aiud. Are peste 20 de ani de experiență în managementul de top al unei companii […]

Citește mai mult