Vineri seara, albaiulieni dar şi turişti au asistat curioşi şi entuziaşti la prima lecţie de istorie vie din acest sezon turistic cu şi despre Legiunea a...
Trei eleve şi o profesoară de la Şcoala Gimnazială „Axente Sever” din Aiud au reuşit să se remarce la concursul naţional de creaţie literară, desen şi...
La sediul Agenţiei pentru Dezvoltare Regionala Centru din Alba Iulia a avut loc marţi, 29 aprilie, un seminar de informare pentru reprezentanţii beneficiarilor privaţi care au contractat...
*838 tineri cu vârste cuprinse între 12-25 ani participanți la activitățile proiectului *12 cafenele publice organizate în 6 orașe reședințe de județ din Regiunea Centru *12...
Un grup de 20 de elevi ai Colegiului Tehnic ,,I.D.Lăzărescu’’ Cugir vor avea acces la servicii de orientare profesională în cadrul Job-clubului inaugurat luni, 28 aprilie,...
La aproape un an de la numirea ca şef al Poliţiei Oraşului Cugir, (8 mai 2013), subcomisarul Paul Traian Şerban va fi numit începând cu data...
Reprezentanţii Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia anunţă că începând cu luna mai instituţia va funcţiona după programul de vară. Astfel, până în luna august...
Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia va găzdui joi, 8 mai, de la ora 17.00, vernisajul expoziţiei internaţionale Inter-Art „Cartea – obiect de artă”. Iubitorii...
Zeci de fermieri din judeţul Alba s-au înghesuit, marţi, la centrul local al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Alba de pe strada Traian din...
Weekend-ul trecut, la Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, s-a desfăşurat primul atelier de lucru destinat dezvoltării tinerilor, organizat în cadrul proiectului “SPECIAL”. Membrii echipei de...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea