Un document din raportul de activitate al ANAF pe 2017 a fost publicat miercuri de către Florin Cîţu, de unde reiese, potrivit senatorului, că ţinta suplimentară,...
În perioada Sărbătorilor Pascale, poliţiştii din Alba vor fi la datorie, în slujba comunităţii, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, astfel încât toţi...
La data de 22 februarie a.c., Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, prin Serviciul de Ordine Publică, împreună cu Poliţia Oraşului Cugir, au organizat o acţiune cu...
Pe ordinea de zi a ședinței CL Alba Iulia din data de 20 decembrie se află un proiect de hotărâre ce prevede stabilirea numărului de posturi...
Potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern iniţiat de Ministerul Transporturilor, vor fi declanșate exproprieri suplimentare în valoare de 1,82 milioane de lei pentru construirea secţiunii...
Potrivit prevederilor Legii nr. 448/2006, privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, persoana cu handicap grav are dreptul, în...
Misiunea poliţiştilor și jandarmilor, prilejuită de alegerile parlamentare, a început. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba și Inspectoratul Județean de Jandarmi Alba au luat toate măsurile din...
Ministerul Finanțelor Publice propune suplimentarea plafonului alocat pe anul 2016 pentru programul guvernamental ”Prima casă”, cu 250 de milioane de lei, ca urmare a solicitărilor transmise...
Guvernul va adopta, în această săptămână, o ordonanță de urgență care va permite suplimentarea secțiilor pentru votul românilor din diaspora, a anunțat luni, 29 august, premierul...
Ministerul Finanțelor Publice are în vedere suplimentarea plafonului de garanții pentru programul „Prima Casă”, urmând ca luna viitoare să se ia o decizie cu privire la...
Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea