Cele peste 250 de arii naturale protejateaflate în custodia ONG-urilor au fost trecute în administraţia statului printr-o ordonanţă de urgenţă. Actul a înlăturat termenul de custode...
Biblioteca Batthyaneum, cea mai veche instituţie de cultură din Transilvania și un adevărat muzeu al cărților rare, rămâne în proprietatea Statului, după ce Curtea de Apel...
Un act normativ care modifică OUG 190/2000 privind regimul metalelor preţioase în sensul aplicării obligatorii a mărcii statului pe toate obiectele din metal preţios care vor...
În primele luni ale acestui an, cheltuielile statului au crescut cu aproape 40% în primele două luni ale acestui an, la 47,8 miliarde de lei, în...
Intervenția statului prin garantare în cadrul Programului Prima Casă se va reduce gradual, începând cu 1 ianuarie 2018, potrivit unui comunicat de presă al Fondului Național...
Ministrul Apelor şi Pădurilor, Doina Pană, a declarat duminică, la Deva, că proprietarii de păduri situate în zonele protejate vor primi compensaţii în bani din partea...
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a informat miercuri că execuția bugetului general consolidat pe primele nouă luni ale anului 2017 s-a încheiat cu un deficit de 0,81%...
Circa 10.000 de călugări şi călugăriţe primesc salarii, potrivit BOR. Suma obţinută este puţin peste salariul minim pe economie. Călugării şi măicuţele fac parte din categoria „bugetarilor”...
Primarul orașului Teiuș, Mirel Hălălai, a spus, joi, la radio Unirea FM, că pe terenul de 7,5 hectare, care va trece din domeniul statului în proprietatea...
Un teren de aproape 7,5 hectare va trece din domeniul public al statului în proprietatea și administrarea orașului Teiuș. Deputații PSD Ioan Dîrzu și Călin...
Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea